Sport

Învingători scontaţi la Crosul Europei

Dan Chiriac
10 mai 2015 974 vizualizări
Câteva sute de tineri au luat startul sâmbătă dimineaţă la Crosul Europei, întrecere organizată de Consiliul Judeţean Vrancea, în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Europei.

Alergătorii s-au aliniat la startul cursei ce s-a dat din cartierul Sud, iar finişul a fost stabilit în Piaţa Unirii. Mai mulţi atleţi de performanţă, de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Focşani sau CS Unirea Focşani s-au aliniat la startul crosului. "Este singura cursă la care iau şi copii ceva bani. Este normal să fie prezenţi la start şi sportivii de performanţă", ne-a spus antrenorul Corneliu Panaite. Acesta îi pregăteşte pe cei doi învingători ai crosului, Corina Prosecaru, la fete, şi Cosmin Iordache, la băieţi. Cei doi au alergat în nota obişnuită şi au trecut primii linia de sosire. Primii clasaţi au primit premii în bani de la reprezentanţii CJ Vrancea. Alţi tineri au venit la cursă doar pentru a face mişcare, locul ocupat în clasamentul final fiind mai puţin important. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.