Sport

Campionii joacă pentru Kasandra

Ziarul de Vrancea
5 mai 2015 466 vizualizări
Eroii Stelei de la Sevilla 1986 sărbătoresc printr-un eveniment umanitar căştigarea Cupei Campionilor Europeni, în beneficiul fiicei lui Iosif Rotariu

Foştii jucători ai Stelei care au caştigat Cupa Campionilor Europeni vor sărbători, joi, la Cheile Grădiştei, împlinirea a 29 de ani de la cucerirea trofeului şi vor organiza patru meciuri demonstrative cu scopul stragerii de fonduri pentru ajutorarea fiicei lui Iosif Rotariu, Kasandra. Preşedintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a declarat, ieri, agenţiei MEDIAFAX, că partidele demonstrative vor avea loc într-o sală cu 1.500 de locuri de la Cheile Grădiştei.
"E un eveniment în cadrul căruia sărbătorim şi 29 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla, dar e un aveniment mai amplu. Se numeşte «Fotbalul, alături de Kasandra Rotariu» şi vrem să strangem fonduri pentru ajutorara fiicei lui Iosif Rotariu, să o ajutăm. Evenimentul va avea loc la Cheile Grădiştei, Fundata, unde de patru ani organizăm această reuniune. Vor fi patru meciuri, două miercuri şi joi alte două, care se vor disputa într-o sală polivalentă, nou-nouţă. Am încercat să facem reclamă în zona Branului, am luat legătura cu oficialităţi din zonă, cu primari, pentru a mediatiza evenimentul. Intrarea este liberă, dar va exista o urnă unde doritorii pot dona orice sumă pentru Kasandra Rotariu. Am mai reuşit să strangem o sumă de 8.000 de lei şi de la sponsori", a declarat Duckadam.
La eveniment vor participa atat membrii echipei Steaua din 1986, cat şi generaţia lui Iosif Rotariu, dar şi alţi foşti fotbalişti. "Vor veni toţi componenţii generaţiei Steaua '86, mai puţin cei care sunt plecaţi în străinătate şi au meciuri de campionat, cum e Piţurcă sau Bölöni, şi Lăcătuş, care e în Spania. Din generaţia lui Iosif Rotariu am înţeles că vine Bogdan Stelea, cred că vină şi Gică Hagi, dacă va putea, Daniel Prodan, Jean Vlădoiu, şi Ilie Balaci, Ovidiu Sabău. Vom fi peste 150 de persoane, vine şi naţionala jurnaliştilor, o echipă de la Cheile Grădiştei, suporteri ai Stelei, o echipă de old-boys. Vom fi o trupă numeroasă. Important este că ne întalnim. Meciul va fi transmis joi, de la ora 18.00, pe Sport.ro", a mai spus Duckadam.
Steaua a caştigat, în 7 mai 1986, la Sevilla, Cupa Campionilor Europeni, după ce a învins în finală, cu scorul de 2-0 (0-0, 0-0), în urma executării loviturilor de departajare, pe FC Barcelona. Helmuth Duckadam a apărat toate cele patru lovituri executate de spanioli, în timp ce pentru Steaua au marcat Lăcătuş şi Balint. Performanţa reuşită de Duckadam pe Stadionul Sanchez Pizjuan de a apăra patru penaltiuri este înscrisă în Cartea Recordurilor. Kassandra suferă de osteomielită, o boală care afectează sistemul osos, şi a fost adoptată de soţii Rotariu după ce ea a fost maltratată de către bunica sa. Mama ei a abandonat-o şi a devenit o povară pentru bunica în grija căreia a rămas. Femeia a chinuit-o, a bătut-o pană i-a rupt oasele, a ars-o cu ţigara şi aproape a lăsat-o să moară de foame. Ea a suferit peste 37 de intervenţii chirurgicale.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.