Sport

Războiul Stelelor

Ziarul de Vrancea
3 apr 2015 790 vizualizări
Steaua lui Gigi Becali a cerut în justiţie anularea mărcii cu care s-a caştigat CCE în 1986, aflată în prezent în proprietatea clubului Armatei

Societatea Fotbal Club Steaua Bucureşti (FCSB), finanţată de Gigi Becali, a solicitat Tribunalului Bucureşti anularea mărcii notorii sub care s-a caştigat Cupa Campionilor Europeni, în 1986, dar şi Supercupa Europei, în 1987, aflată în proprietatea Clubului Sportiv al Armatei. Surse implicate în litigiul dintre cele două părţi au declarat, pentru MEDIAFAX, că FCSB are în această speţă calitatea de reclamant, paraţi fiind Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti (UM 02301) şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM).  Gruparea din Liga I a deschis această acţiune, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a anulat, la 3 decembrie 2014, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei. Totodată, Fotbal Club Steaua Bucureşti a anunţat, la 16 martie, că a formulat o contestaţie în anulare la decizia ÎCCJ privind marca Steaua Bucureşti, susţinand că Instanţa Supremă a pronunţat sentinţa în acest caz "cu încălcarea normelor imperative referitoare la competenţă".
FC Steaua a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă  ÎCCJ a dat dreptate clubului sportiv. De la decizia ÎCCJ, cele două părţi au avut mai multe întalniri pentru a discuta despre condiţiile de utilizare a mărcii Steaua, fără a ajunge la un acord concret. Conducerea MApN a solicitat FC Steaua zece la sută din totalul veniturilor pentru a-i permite să folosească marca, însă reprezentanţii grupării patronate de Gigi Becali au refuzat.
Contactat de MEDIAFAX, Florin Talpan a afirmat că o negociere privind acordarea licenţei poate avea loc doar după retragerea acţiunilor în justiţie formulate de către FCSB. "Ce-ar fi dacă v-aş da eu acum în judecată pentru nu ştiu ce motiv? Mai putem ajunge noi la o înţelegere, dacă eu am acţiune în instanţă împotriva dumneavoastră? Eu zic că nu. Este foarte urat din partea lor. Avand în vedere faptul că ei ne atacă în procese, nu poate fi vorba de o înţelegere. Îşi retrag toate acţiunile care sunt şi poate ajungem la o negociere de zece la sută sau cat se va stabili în urma acelei evaluări. Nu poţi ca tu să ceri anularea mărcii notorii, cea cu care s-a caştigat CCE în 1986, pe care a purtat-o Gheorghe Hagi în 1987 la Supercupa Europei, sub care s-au caştigat atatea medalii olimpice de către sportivii de la celelalte secţii. Oamenii aceştia au făcut acest brand notoriu în întreaga lume. Ne tot şicanăm din punct de vedere juridic pentru ca acest brand să scadă în valoare", a subliniat Talpan. Juristul CSA consideră că FCSB nu va avea nicio şansă să caştige procesul. "În opinia mea, nu au şanse de caştig şi o să depun toate eforturile posibile în acest sens. Eu nu am nimic nici cu cei de la FCSB, cum se cheamă acum. Eu vreau doar să-mi fac datoria la Steaua. Eu nu doresc altceva decat ca acest brand să aducă venituri suplimentare Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, pentru modernizarea bazelor sportive existente şi pentru a asigura condiţii cat mai bune sportivilor", a conchis Talpan.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.