Sport

Se reiau bătăliile pentru Franţa

Ziarul de Vrancea
26 mar 2015 501 vizualizări
In următoarele trei zile au loc meciuri din cadrul preliminariilor CE 2016

Începand de astăzi şi pană duminică, în toată Europa se dispută partide pentru calificările la turneul final al Campionatului European din 2016, primul turneu final cu 24 de echipe din istorie, al cărei gazdă este Franţa. Dimensiunea sporită a acestui turneu face calificarea mai simplă ca în alte ocazii. Într-adevăr, primele două clasate în fiecare dintre cele nouă grupe, plus încă o echipă de pe locul III cu cea mai bună  linie de clasament vor ajunge direct în Franţa. Celelalte opt formaţii clasate pe poziţiile terţe vor susţine meciuri de baraj pentru completarea tabloului, iar Franţa va participa direct în calitate de gazdă.
Startul preliminariilor aproape imediat după încheierea Cupei Mondiale din Brazilia, dar şi diluarea luptelor pentru calificare au produs unele surprize în partidele din grupe. Şi dacă Spania (în grupa C) nu are cum să resimtă prea tare efectele unui eşec în Slovacia, Olanda are de tras din greu în epoca post-van Gaal, pentru a contracara un start îngreunat de eşecuri în faţa Cehiei şi, mai ales, a Islandei. Dar ce să mai spunem de Grecia care, sub comanda reputatului Claudio Ranieri ocupă ultimul loc în grupa Romaniei (F) chiar în urma echipei Insulelor Feroe, care a şi caştigat în Elada.
Echipa Romaniei conduce destul de clar în grupă şi are şi un meci relativ uşor, cu aşa-zişii pescari finlandezi, dar meciul zilei în grupa F este Ungaria – Grecia, la Budapesta, unde elenii trebuie să facă ceva pentru a diminua efectele celor trei înfrangeri pe teren propriu.
După patru etape, cu excepţia grupei I (cu numai cinci echipe) şi a grupei B, în care mai este de disputat un meci amanat din toamnă, Israel – Belgia (care se joacă marţi, de la ora 21:45), clasamentele sunt “rotunde” toate echipele avand cate patru jocuri disputate.
Dintre jocurile care programate în aceste zile atrag atenţia Spania – Ucraina, Muntenegru – Rusia (vineri), Olanda – Turcia, Croaţia – Norvegia, Bulgaria – Italia (sambătă), Irlanda – Polonia, Portugalia – Serbia (duminică).
Iată mai jos programul pe zile al partidelor din preliminariile CE 2016:
Vineri
Grupa C: Macedonia – Belarus, Slovacia – Luxemburg, Spania – Ucraina (toate la 21:45).  Clasament: 1. Slovacia – 12 p; 2. Spania – 9 p; 3. Ucraina – 9 p; 4. Macedonia – 3 p; 5. Belarus – 1 p; 6. Luxemburg – 1 p.
Grupa E: Anglia – Lituania, Slovenia – San Marino, Elveţia – Estonia (toate 21:45). Clasament: 1. Anglia – 12 p; 2. Slovenia – 6 p; 3. Elveţia – 6 p; 4. Lituania – 6 p; 5. Estonia – 4 p; 6. San Marino – 1 p.
Grupa G: Liechtenstein – Austria, R.Moldova – Suedia, Muntenegru – Rusia (toate, 21:45). Clasament: 1. Austria – 10 p; 2. Suedia – 6 p; 3. Rusia – 5 p; 4. Muntenegru – 5 p; 5. Liechtenstein – 4 p; 6. R.Moldova – 1 p.

Sambătă
Grupa A: Kazahstan – Islanda (17:00), Cehia – Letonia (19:00) Olanda – Turcia (21:45). Clasament: 1. Cehia – 12 p; 2. Islanda – 9 p; 3. Olanda – 6 p; 4. Turcia – 4 p; 5. Letonia – 4 p; 6. Kazahstan – 1 p.
Grupa B: Israel - Ţara Galilor (19:00), Andorra – Bosnia / Herţegovina, Belgia – Cipru (ambele, 21::45) Clasament: 1. Israel – 9 p; 2. Ţara Galilor – 8 p; 3. Cipru – 6 p; 4. Belgia – 5 p; 5. Bosnia – 2 p; 6. Andorra – 0 p. Belgia şi Israel au cate un meci mai puţin jucat
Grupa H: Azerbaidjan – Malta, Croaţia – Norvegia (ambele 19:00), Bulgaria – Italia (21:45). Clasament: 1. Croaţia – 10 p; 2. Italia – 10 p; 3. Norvegia – 9 p; 4. Bulgaria – 4 p; 5. Malta – 1 p; 6. Azerbaidjan – 0 p.

Duminică

Grupa D: Georgia – Germania, Scoţia – Gibraltar (ambele, 19:00), Irlanda – Polonia (21:45). Clasament: 1. Polonia – 10 p; 2. Germania -  7 p; 3. Scoţia – 7 p; 4. Irlanda – 7 p; 5. Georgia  - 3 p; 6. Gibraltar – 0 p.
Grupa F: Irlanda de Nord – Finlanda, Romania – Feroe (ambele, 19:00), Ungaria – Grecia (21:45) Clasament: 1. Romania – 10 p; 2. Irlanda de Nord – 9 p; 3. Ungaria – 7 p; 4. Finlanda – 4 p; 5. Feroe – 3 p; 6. Grecia – 1 p.
Grupa I: Albania – Armenia (19:00), Portugalia – Serbia (21:45). Clasament: 1. Danemarca – 7 p (4); 2. Portugalia – 6 p (3); 3. Albania – 4 p (3); 4. Serbia – 1 p (3); 5. Armenia – 1 p (3). Echipa Serbiei este penalizată cu trei puncte.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.