Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Caini cu coada în jos

Ziarul de Vrancea
17 mar 2015 659 vizualizări
La cateva zile după ce l-a demis pe antrenorul Mihai Teja, înlocuindu-l cu predecesorul Flavius Stoican, echipa Dinamo Bucureşti a fost învinsă,

în cadrul etapei a XXII-a a Ligii I, chiar pe teren propriu, de către Concordia Chiajna cu 0-3. Golurile au fost marcate de Ricardo Alves (’13), El Hamed (’49) şi Dina (’85). Dinamo a jucat din minutul 39 în inferioritate, după eliminarea debutantului Andrei Marc. Tot ieri, la Cluj, Universitatea a terminat la egalitate, 0-0, cu FC Botoşani. Universitatea Cluj a ratat un penalti prin Ceppelini, în minutul 55, după un pretins  fault în careu comis de Oltean asupra lui Mengolo. Primul meci al etapei s-a disputat luni la Targu Mureş: ASA – FC Braşov 1-0.

Bilete mai ieftine la naţională

Preşedintele Federaţiei Romane de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, ieri, răspunzand unei solicitări MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce va scădea preţurile biletelor pentru partidele echipei naţionale, în urma reducerii TVA la 9 la sută pentru accesul la evenimentele sportive. Preţurile biletelor pentru partida pe care naţionala Romaniei a disputat-o, în toamna anului trecut, cu selecţionata Ungariei, în preliminariile Euro-2016, au costat 20 de lei şi 40 de lei, la peluze, 60 de lei, 80 de lei, 100 de lei, 160 de lei, 200 de lei şi 300 de lei, la tribune, 600 de lei şi 800 de lei, la zona VIP. La acest meci au asistat 48.000 de spectatori. Pentru viitoarea partidă a echipei naţionale, cu Insulele Feroe, preţurile biletelor sunt următoarele: Peluze - 20 de lei, Tribune - între 30 şi 45 de lei, VIP 2 - 150 de lei, VIP 1 - 200 de lei şi Loje - între 400 şi 500 de lei.
Record de spectatori la Targu Jiu
Clubul Panduri Targu Jiu a anunţat pe site-ul oficial, că a înregistrat în acest sezon un record de spectatori pe teren propriu, aproximativ 7.000 de persoane, la meciul cu Steaua, disputat în etapa a XXI-a a Ligii I. "La meciul dintre Pandurii şi FC Steaua au lipsit suporterii echipei bucureştene care pană acum s-au deplasat la meciurile de la Targu Jiu", a precizat clubul gorjean. Liderul Ligii I, Echipa Steaua Bucureşti, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-3, în ultimul meci al etapei a XXI-a.
Record de spectatori la Targu Jiu
Clubul Panduri Targu Jiu a anunţat pe site-ul oficial, că a înregistrat în acest sezon un record de spectatori pe teren propriu, aproximativ 7.000 de persoane, la meciul cu Steaua, disputat în etapa a XXI-a a Ligii I. "La meciul dintre Pandurii şi FC Steaua au lipsit suporterii echipei bucureştene care pană acum s-au deplasat la meciurile de la Targu Jiu", a precizat clubul gorjean. Liderul Ligii I, Echipa Steaua Bucureşti, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-3, în ultimul meci al etapei a XXI-a.
Advocaat, antrenorul lui Pantilimon
Antrenorul olandez Dick Advocaat a fost numit, marţi, la conducerea tehnică a echipei Sunderland, formaţie la care evoluează şi portarul naţionalei Romaniei, Costel Pantilimon. Advocaat, 67 de ani, a semnat un contract valabil pană la finalul sezonului, urmand să-l înlocuiască pe uruguayanul Gustavo Poyet, demis, luni, în urma rezultatelor slabe înregistrate de echipă. Cu Poyet pe bancă, Sunderland a obţinut o victorie în 12 meciuri şi a ajuns pe locul 17 în Premier League, la un punct de prima poziţie retrogradabilă, 18. Dick Advocaat a antrenat ultima dată naţionala Serbiei, de unde a demisionat al 15 noiembrie 2014. Advocaat a fost de două ori selecţionerul Olandei şi a pregătit naţionalele Belgiei, Rusiei, Coreei de Sud şi Emiratelor Arabe Unite. Ca tehnician la nivel de club, olandezul a pregătit formaţiile PSV Eindhoven, Glasgow Rangers, Borussia Mönchengladbach, Zenit Sankt Petersburg şi AZ'67 Alkmaar.

Contra, învins de coreeni

Formaţia chineză Guangzhou R&F, pregătită de Cosmin Contra, a pierdut, ieri, cu scorul de 0-1 (0-1), meciul susţinut pe teren propriu, în faţa echipei sud-coreene Seongnam FC, contand pentru etapa a treia a Grupei F a Ligii Campionilor Asiei. Unicul gol al partidei a fost marcat de Hwang Ui-jo, în minutul 27. Gazdele au rămas în zece jucători în minutul 88, în urma eliminării lui Jang.Hyun-soo Aceasta a fost cea de-a doua înfrangere în trei partide pentru Guangzhou R&F. După disputarea a trei etape, formaţia chineză se află pe locul trei cu trei puncte. Tot în această etapă a grupei, formaţia japoneză Gamba Osaka va întalni, miercuri, pe teren propriu, gruparea thailandeză Buriram United. Următorul meci în Liga Campionilor Asiei pentru Guanghzou R&F va avea loc la 7 aprilie, în deplasare, la Seongnam.

Alonso şi-a revenit complet

Jurnalista Lara Alavarez a declarat că logodnicul ei, pilotul echipei McLaren Honda Fernando Alonso, este într-o condiţie fizică "perfectă", după accidentul suferit în antrenamentele efectuate pe circuitul de la Barcelona, astfel că ar putea concura în Malaysia, informează gazzetta.it. "Este într-o stare perfectă din toate punctele de vedere. Cred că va concura în următoarea cursă. Fernando este bine şi-l vom vedea pe pistă în curand", a spus Lara Alvarez, într-o declaraţie acordată postului TV al cotidianului As. Jurnalista spaniolă şi Fernando Alonso sunt împreună de la finalul anului trecut. Fernando Alonso a suferit un accident, la 22 februarie, într-o sesiune de teste desfăşurată de la Barcelona, fiind transportat cu elicopterul în stare de conştienţă la spital. Duminică, la Marele Premiu al Australiei, prima etapă a CM de Formula 1, Alonso a fost înlocuit de pilotul de rezervă al McLaren, danezul Kevin Magnussen, care nu a apucat să ia startul, deoarece monopostul său a suferit probleme tehnice în turul de formare

Puşti cu minte de mărgică

Un adolescent în varstă de 15 ani, suporter al formaţiei Manchester United, a fost reţinut de poliţia britanică după ce a postat un mesaj rasist pe Twitter la adresa atacantului echipei Arsenal Londra, Danny Welbeck, informează presa britanică. Potrivit poliţiei din Wiltshere, adolescentul a fost interogat după ce a postat un mesaj cu tentă rasistă la adresa lui Welbeck, autorul golului decisiv în meciul Manchester United - Arsenal, scor 1-2, disputat, la 9 martie, în sferturile de finală ale Cupei Angliei. Adolescentul a fost reţinut la trei zile de la disputarea meciului şi eliberat ulterior pe cauţiune. Audierile finale în acest caz vor avea loc la 13 aprilie. Danny Welbeck, care a evoluat pană în vara anului 2014 pentru Manchester United, a primit mai multe ameninţări cu moartea după ce a marcat golul decisiv al partidei pe care Arsenal Londra a caştigat-o în sferturile de finală ale Cupei Angliei cu scorul de 2-1 chiar pe Old Trafford.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.