Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Tricolorii, mai tari ca englezii

Ziarul de Vrancea
12 mar 2015 647 vizualizări
Echipa naţională a Romaniei a urcat două poziţii şi se află pe locul 14, cu 1.081 de puncte, în ierarhia FIFA-Coca Cola, dată publicităţii ieri, pe site-ul oficial al forului mondial, aceasta fiind cea mai bună clasare a "tricolorilor" din septembrie 2008, cand erau pe locul 13.

Adversarele Romaniei din Grupa F a preliminariilor Euro-2016 ocupă următoarele locuri: Grecia - poziţia 27, cu 872 de puncte (coborare de trei locuri), Irlanda de Nord - poziţia 43, cu 679 de puncte (urcare de opt locuri), Ungaria - poziţia 46, cu 659 puncte (urcare de două locuri), Finlanda - poziţia 78, cu 450 de puncte (coborare de cinci locuri) şi Insulele Feroe - poziţia 105, cu 317 puncte (în staţionare).  În acest clasament, naţionala romană a depăşit şi selecţionata Angliei, care a coborat de pe locul 15 pe locul 17, cu 1.031 de puncte. Selecţionata Germaniei se menţine pe prima poziţie în această ierarhie, urmată de Argentina şi Columbia.

Jucători disponibilizaţi la FC Braşov

Directorul general al clubului FC Braşov, Constantin Zotta, a declarat că s-au reziliat contractele jucătorilor Mugurel Buga, Andrei Marinescu, Alin Şeroni, Georgian Păun, Sebastian Remeş şi Călin Cristea, din cauza intrării în insolvenţă. "Este o măsură dificilă, luată cu regret faţă de jucători precum Andrei Marinescu, dar mai ales Mugurel Buga, pe care îl aştept langă mine în conducerea clubului", a spus Zotta. Directorul general al grupării ardelene a afirmat că prin rezilierea contractelor celor şase fotbalişti, se va realiza o reducere cu 33.000 de euro lunar a bugetului de salarii. Clubul FC Braşov a intrat la 4 martie în insolvenţă.

Ultimatum pentru Ancelotti

Tehnicianul Carlo Ancelotti va fi demis de la Real Madrid în cazul unui eşec în meciul din deplasare cu FC Barcelona, programat în data de 22 martie, în campionatul Spaniei. "Florentino Perez îl va demite pe antrenorul echipei Real Madrid în cazul unui eşec pe Camp Nou", scrie marca.com, într-un articol intitulat "Ultimatum pentru Ancelotti".  "Meciul de pe Camp Nou va fi examenul final pentru Ancelotti", menţionează jurnalul spaniol, care adaugă că o eliminare din Liga Campionilor ar fi precipitat demiterea tehnicianului. Formaţia Real Madrid a fost învinsă, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-4, de echipa Schalke 04, însă s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, deoarece în tur s-a impus, în deplasare, cu scorul de 2-0.

Suporterii greci nu se astampără

Meciul AEK Atena (liga a doua) - Olympiakos Pireu, din manşa secundă a sferturilor de finală ale Cupei Greciei, a fost suspendat, miercuri, după ce suporterii echipei gazdă au invadat terenul. Partida a fost întreruptă în minutul 90, după ce Olympiakos Pireu a deschis scorul prin Franco Jara. Fanii lui AEK Atena au invadat terenul, iar jucătorii şi arbitrii au fost obligaţi să meargă la vestiare. Întalnirea nu a mai fost reluată. În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1. Ca urmare a acestor incidente, meciurile din liga elenă de fotbal se vor juca din nou cu porţile închise în acest weekend, pentru a doua săptămană consecutivă. De asemenea, AEK Atena riscă o amendă grea sau o depunctare.

Forlan se retrage din naţională

Atacantul Diego Forlan, în varstă de 35 de ani, şi-a anunţat retragerea din prima reprezentativă a Uruguayului, spunand că este momentul ca următoarea generaţie de jucători să îşi pună amprenta la echipa naţională. "Bineînţeles, a fost o decizie foarte dificilă, dar este timpul să las locul noii generaţii", a afirmat Diego Forlan. Atacantul a făcut acest anunţ în Japonia, unde are contract cu echipa Cerezo Osaka. Uruguayanul ar urma să se retragă din activitatea sportivă la finalul actualului sezonul. Diego Forlan a fost cel mai bun jucător de la ediţia din 2010 a Cupei Mondiale. El a jucat pentru naţionala Uruguayului în 112 meciuri din 2002 pană în prezent, înscriind 36 de goluri.

Excludere de la Cupa Mondiale

Comisia de Disciplină a FIFA a anunţat federaţia din Zimbabwe (ZIFA), ieri, că a fost exclusă din preliminariile Cupei Mondiale din 2018, din cauza datoriilor faţă de tehnicianul José Claudinei Georgini.  Comisia de Disciplină a FIFA a luat o primă decizie în acest caz în aprilie 2013, prin care ZIFA a fost amendată şi forului i s-a acordat un termen de 60 de zile pentru a achita jumătate din datorie şi un termen de 120 de zile pentru a actita restul datoriei. Federaţia din Zimbabwe a fost avertizată atunci că dacă nu achită sumele respective în perioadele stabilite cazul va fi reanalizat de Comisia de Discipli a FIFA pentru a se dicta sancţiuni mai severe.

Antrenor nou la japonezi

Comitetul Executiv al Federaţiei Japoneze de Fotbal (JFA) a aprobat, joi, numirea antrenorului Vahid Halilhodzic la conducerea tehnică a naţionalei japoneze. Potrivit presei japoneze, Halilhozdic va avea un salariu anual de 2,2 milioane de dolari. Halilhodzic îi succede la naţionala Japoniei lui Javier Aguirre, care a fost demis la 4 februarie, ca urmare a suspiciunilor cu privire la implicarea antrenorului mexican în presupusa trucare a meciului Real Zaragoza - Levante, din mai 2011.Vahid Halilhodzic a antrenat ultima dată echipa turcă Trabzonspor, de la care a fost demis în noiembrie 2014, din cauza rezultatelor slabe.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.