Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Nu sunt capi de serie

Ziarul de Vrancea
11 mar 2015 560 vizualizări
Naţionala de handbal a Romaniei va face parte din urna a doua valorică la tragerea la sorţi a grupelor din faza a II-a de calificare la turneul final al Campionatului European din 2016, din Suedia

Conform anunţului de ireri al EHF, în calificările pentru CE din 2016, care va avea loc în Suedia (4-18 decembrie), s-au înscris 33 de echipe naţionale, între care şi Romania. Astfel, calificările se vor derula în două faze, tricolorele fiind repartizate în ultima fază, în urna a doua valorică pentru tragerea la sorţi programată în 9 aprilie, la Kristianstad (Suedia).  Din urma a doua mai fac parte, alături de Romania, echipele din Germania, Polonia, Rusia, Olanda, Cehia, Croaţia. În prima urnă se află  Norvegia, Muntenegru, Danemarca, Ungaria, Serbia, Franţa, Spania. În urna a III-a vor juca Slovacia, Ucraina, Islanda, Macedonia, Turcia, Belarus, Austria, iar din ultima fac parte Slovenia, Portugalia, Elveţia, Italia, Lituania şi cele două caştigătoare ale grupelor din faza I a calificărilor.Primele două echipe din fiecare grupă plus una de pe locul III se vor califica la turneul final.
Hănescu a trecut primul hop
Jucătorul Victor Hănescu, locul 146 ATP, cap de serie numărul 20, l-a învins, cu scorul de 6-4, 6-1, pe americanul Alex Kuzneţov (199 ATP), în prima manşă a calificărilor turneului de 1.000 de puncte de la Indian Wells, dotat cu premii în valoare totală de 5.381.235 $. Pentru un loc pe tabloul principal, Hănescu va evolua împotriva georgianului Nikoloz Basilaşvili (183), care l-a eliminat surprinzător pe favoritul numărul 6, germanul Tobias Kamke (97) cu scorul de 6-3, 6-7, 6-2. Hănescu l-a întalnit o singură dată pe georgian în 2012, la turneul challenger de la Marrakech, cand Victor s-a impus cu 7-6, 6-3 în primul tur.

Guvernul susţine “Forza Rossa”

Premierul Victor Ponta a semnat un document prin care Guvernul şi-a afirmat susţinerea pentru înscrierea unei echipe romaneşti în Campionatul Mondial de Formula 1, conform dosarului aplicaţiei pe care Forza Rossa l-a depus la Federaţia Internaţională de Automobilism, obţinut de ProSport. În decembrie 2013, Federaţia Internaţională de Automobilism a deschis o procedură pentru atragerea unor noi echipe în Formula 1. La 11 aprilie 2014, Federaţia Internaţională de Automobilism anunţa că o candidatură "de înalt standard" a fost primită de forul internaţional, iar echipa Forza Rossa este într-un proces de investigaţii suplimentare. Echipa romană are legătură cu Forza Rossa, unicul importator Ferrari pentru Romania, Bulgaria şi Republica Moldova. Începand cu 2011, compania este şi reprezentant exclusiv al mărcii britanice Lotus în Romania, Serbia, Muntenegru şi Republica Moldova. Forza Rossa este deţinută de soţii Camelia şi Ion Bazac (fost ministru al Sănătăţii), prin Forza Rossa Holding.

Vine Cupa Webb Ellis

Trofeul Cupei Mondiale de rugby se va afla în Romania în perioada 17-18 martie, urmand a fi expus la Bucureşti, Buşteni şi Băicoi, unde fanii îl vor putea admira, informează site-ul oficial al Federaţiei Romane de Rugby. Denumit şi Cupa Webb Ellis, cel mai ravnit trofeu din rugbyul mondial ajunge în Romania în cadrul unui turneu care traversează 15 ţări al cărui scop este promovarea Cupei Mondiale, competiţie ce se va desfăsura anul acesta în Anglia, între 18 septembrie si 31 octombrie.  Pe parcursul prezenţei în Romania, Cupa Webb Ellis va fi însoţită de fosta gimnastă Andreea Răducan, antrenorul de rugby Romeo Gontineac şi fostul jucător irlandez de rugby Ronan O’Gara. La Cupa Mondială din toamna acestui an participă şi echipa naţională a Romaniei alături de alte 19 selecţionate. Romania face parte din Grupa D, alături de Franţa, Irlanda, Canada şi Italia.

Antrenor italian la CSMB

Conducerea clubului CSM Bucureşti l-a numit, ieri, pe italianul Stefano Micoli în funcţia de antrenor al echipei de volei feminin, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial al grupării bucureştene. Stefano Micoli, 47 de ani, este licenţial în ştiinţa Sportului la Universitatea din Udine  ultimul contract avandu-l cu echipa Robur Urbino (2013-2015), în prima ligă italiană.   Tehnicianul a mai activat în cariera sa la echipele Foppapedretti Bergamo, Apt Lignano Latisana, Magic Pack Esperia Cremona, Cariparma SiGrade Parma şi Eczacibasi Istanbul. în palmares, el are mai multe trofee obţinute în Italia şi Turcia. Echipa feminină de volei CSM Bucureşti şi-a asigurat locul în play-off-ul Diviziei A1. Cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat, voleibalistele echipei bucureştene ocupă locul 3 în clasament.

Ştiinţa a ieşit din CEV

Campioana Romaniei la volei feminin, Ştiinţa Bacău, a ratat calificarea în semifinalele Cupei CEV după ce a fost învinsă în deplasare de formaţia poloneză PGE Atom Trefl Sopot, cu scorul de 0-3 (-14, -17, -13) şi în manşa retur din faza Challenge Round. În tur, la Bacău,Ştiinţa a pierdut tot cu 0-3 astfel că echipa calificată în semifinalele Cupei CEV este PGE Atom Trefl Sopot.  Semifinalele sunt programate tot în dublă manşă, în 24 şi 28 martie, fiind urmate de finala competiţiei, în 7 şi 11 aprilie.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.