Duminică se reia liga de minifotbal
Liga de minifotbal se va relua duminică, după ce majoritatea competiţiilor de sală, programate în această iarnă, au luat sfârşit. Voinţa Deep Serv rămâne marea favorită a întrecerii, mai ales că s-a impus în cele două întreceri de sală la care a luat parte în această iarnă: Cupa Firmelor Vrîncene şi Cupa Green Garden Resort. Orele de disputare a partidelor din prima etapă vor fi stabilite în cursul acestei săptămâni, în funcţie şi de programul echipelor care joacă la acest final de săptămână şi semifinalele turneului de la Bătineşti. Organizatorii ligii de minifotbal ne-au precizat că întrecerea se va relua duminică, indiferent de programul echipelor. Două dintre candidatele la câştigarea ligii de minifotbal se vor întâlni în prima etapă a play-off-ului. Voinţa Deep Serv va întâlni pe Doctor GSM/Global Proiect. Cele două s-au duelat de două ori în această iarnă. Prima dată, Doctor GSM s-a impus cu 5-4, la Cupa Firmelor, apoi, partida directă s-a încheiat la egalitate, 2-2, la Cupa Green Garden. Chiar dacă nu au învins în cele două jocuri, fotbaliştii de la Voinţa au reuşit să câştige trofeele puse în joc. În aceste condiţii, este de aşteptat ca formaţia pregătită de Ionuţ Constantinescu să încerce să-şi ia revanşa şi să debuteze cu dreptul în play-off. În sezonul regulat, Voinţa Deep Serv s-a impus la pas, după un meci ce nu a avut istoric. Tot în prima etapă a play-off-ului se vor mai disputa partidele : Arena-Auto ZBR, Dan San Mărăşeşti – Sanorom Boloteşti şi Flux Dia Carn – Pamiro Construct. Duminică se reiau şi partidele din cadrul ligii a doua. Partidele vor avea loc pe terenul din comuna Boloteşti.
Primele şase clasate merg în grupa finală
Primele 8 echipe clasate la sfârşitul turului de campionat vor participa în play-off-ul competiţiei (7 etape), urmând ca locurile 1-6 să se califice în Grupa Finală (5 etape) pentru desemnarea campioanei sezonului 2014-2015. Echipele calificate în play-off vor pleca cu zestrea de puncte acumulată la finalul turului de campionat, iar în Grupa Finală cu un clasament al jocurilor directe din tur şi play-off. În acest moment clasamentul arată astfel: Voinţa Deep Serv 41 p, Sanorom Boloteşti 37, Flux DiaCarn 34, Arena 33, Pamiro Construct 33, Dr.Gsm&Global Proiect 28, Dan San Mărăşeşti 26 şi Auto ZBR 25p. Liga de minifotbal Vrancea se află în acest moment pe locul 26 în Clasamentul Naţional, în urcare 8 poziţii faţă de sezonul trecut. Turneul de calificare pentru Campionatul Naţional se va desfăşura la Iaşi în perioada 19-21 iunie. Locul 26 în clasamentul naţional, ocupat în acest sezon de campionatul local de minifotbal din Vrancea, a adus un loc suplimentar la Campionatul Regional. Astfel, alături de viitoarea campioană va participa şi vicecampioana sezonului 2014-2015. Faza locală a Cupei României se va desfăşura în perioada 26 aprilie – 17 mai. Vor participa toate echipele din cele două ligi. Turul preliminar al cupei va aduce faţă în faţă în jocuri tur-retur primele 8 echipe din Liga 2 şi cele 8 echipe din play-out-ul Ligii 1. Învingătoarele vor juca pentru calificarea în grupele Cupei României. (Dan CHIRIAC)














