Sport

Ne putem înhăma la Universiadă?

Ziarul de Vrancea
10 mar 2015 498 vizualizări
Carmen Tocală, secretar de stat în MTS se arată sceptică

Secretarul de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, Carmen Tocală, a declarat, ieri, agenţiei MEDIAFAX, că pentru Romania este greu să-şi asume organizarea Jocurilor Universitare din 2021: "Eu sunt participantă la Universiadă şi ştiu ce înseamnă organizarea unei astfel de competiţii. Eu ştiu că în 1983, la Edmonton, la deschidere au participat Prinţul Charles şi Lady Di. După Jocurile Olimpice, Jocurile Mondiale Universitare sunt cele mai mari ca dimensiune economică. Nu ştiu acum dacă ne putem permite organizarea unor astfel de jocuri, într-un moment de criză, în care avem un Campionat European de fotbal şi o înregistrare pentru Jocurile Olimpice de iarnă pentru tineret, tot în 2020. Sper să putem face faţă, dacă se doreşte. Dar noi nu am primit niciun fel de solicitare de susţinere", a declarat Carmen Tocală. Ea a apreciat  că înainte de depunerea candidaturii pentru organizarea unui astfel de eveniment ar trebui realizat un studiu: "Trebuie să ne uităm ce înseamnă un stadion specific pentru atletism, bazinele de înot, sunt mai multe aspecte care trebuie luate în considerare. Eu sper, ca în cazul în care se intră într-un proiect de ţară, să se poată face. Evident că este benefic, ar rămane multe facilităţi pe viitor pentru tineri. Ar fi ceva, dacă ne putem permitem".
Secretarul de stat în MTS a precizat că un astfel de proiect ar trebui implementat de organisme superioare unui ONG. "Eu am vorbit în repetate randuri cu Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar şi nu am cunoştinţă despre acest proiect şi nici despre o invitaţie. Nici Ministerul Educaţiei nu are o invitaţie, deşi ei ar trebui să fie iniţiatorii. Am înţeles că iniţatorul este un ONG, Student Sport.. Federaţia Sportului şcolar şi Universitar este cea care reprezintă Romania în faţa federaţiei internaţionale. şi din ştiinţa mea, nu ştiau nici ei foarte multe despre acest proiect. De aceea sunt în continuare un pic mirată, pentru că un proiect de ţară este benefic şi ar fi extraordinar, dar nu cred că aşa ar putea fi implementat", a afirmat Carmen Tocală.
Ediţia din 2011 a Jocurilor Universitare de vară, care a avut loc în China, la Shenzhen, a avut un buget oficial de 22 de miliarde de euro, iar competiţia din 2013, de la Kazan (Rusia), a costat peste 5 miliarde de euro.  În 2015, Universiada de vară va avea loc în Coreea de Sud, la Gwangju, şi va beneficia de un buget de 80 de milioane de euro, în condiţiile în care 94 la sută din infrastructură este deja realizată.  Romania şi-ar putea depunde candidatura pentru organizarea Universiadei de vară din anul 2021, competiţie pe care a mai găzduit-o în 1981, Asociaţia Student Sport urmand să înainteze în acest sens un memorandum către Guvernul Romaniei, se arată într-un comunicat. Programul sporturilor Universiadei de vară include zece sporturi obligatorii şi maximum trei discipline opţionale.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.