Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Steaua a egalat la spartul targului

Ziarul de Vrancea
6 mar 2015 401 vizualizări
Cea de-a doua partidă din manşa tur a semifinalelor Cupei Romaniei s-a încheiat, ca şi prima, la egalitate. Pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti, Petrolul şi Steaua au făcut 1-1 (1-0). Nou-transferatul Meme Tchité a deschis scorul în min. 22, iar steliştii au egalat în ultimele secunde (‘90^4) prin Chipciu, din centrarea lui Prepeliţă. Reamintim că prima semifinală, disputată miercuri la Cluj, între echipele locale CFR şi Universitatea, s-a încheiat cu scorul de 0-0.

Jucător sloven la Petrolul

Mijlocaşul sloven Rok Kronaveter a semnat, ieri, un contract cu Petrolul Ploieşti valabil pană la finalul acestui sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon, informează site-ul oficial al grupării prahovene. În varstă de 28 de ani, Kronaveter evoluează pe postul de mijlocaş ofensiv şi a jucat ultima dată în Ungaria, la Gyoör ETO, venind la Petrolul din postura de jucător liber.

Fiorentina, un pas spre finală

Echipa AC Fiorentina, fără portarul Ciprian Tătăruşanu accidentat, a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia Juventus Torino, în prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Salah, în minutele 11 şi 56, în timp ce pentru gazde a înscris Llorente, în minutul 24. Partida retur se va disputa la 7 aprilie. În cealaltă partidă semifinală Lazio şi Napoli au terrminat la egalitate, 1-1.

Ştilian Petrov, secund la Aston Villa

Fostul internaţional bulgar Stilian Petrov, care în urmă cu doi s-a retras din activitate după ce a fost diagnosticat cu leucemie, a fost numit, joi, în funcţia de antrenbor secund la echipa Aston Villa, Petrov, care a jucat pentru Aston Villa în perioada 2006-2013, va fi secundul lui Tim Sherwood la formaţia din Birmingham. Stilian Petrov, în varstă de 35 de ani, a fost diagnosticat în martie 2012 cu leucemie acută. Boala a fost descoperită după ce fostul internaţional bulgar a acuzat stări febrile în urma unui meci cu Arsenal Londra şi a efectuat un control medical.

Nou selecţioner la Senegal

Fostul internaţional Aliou Cissé, în varstă de 38 de ani, a fost numit în funcţia de selecţioner al naţionalei Senegalului, a anunţat, site-ul oficial al FIFA. Cissé a fost căpitanul formaţiei Senegalului care a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 2002. Aliou Cissé îi va succede în funcţie francezului Alain Giresse, care a nu a reuşit calificarea din faza grupelor la Cupei Africii pe Naţiuni din acest an. Fostul mijlocaş a semnat un contract pe patru ani cu Federaţia Senegaleză de Fotbal.

Atac armat la autocar

Autocarul echipei nigeriene de fotbal Kano Pillars a fost ţinta unui atac armat, cinci jucători, Mohammed Gambo, Eneji Otekpa, Reuben Ogbonnaya, Murtala Adamu şi Moses Ekpai, fiind răniţi, Kano Pillars, triplă campioană a Nigeriei, urma să joace cu echipa Owerri, în prima etapă a sezonului, partida fiind însă amanată. "Cinci jucători au fost răniţi, Gambo, Ogbonaya, Eneji Otekpa, Murtala Adamu şi Moses Ekpai. De asemenea, atacatorii au furat şi obiecte valoroase ale altor jucători", a scris clubul pe Twitter. În autocarul echipei se aflau 25 de persoane, dintre care 18 jucători. Cei cinci jucători răniţi primesc îngrijiri la Centrul Medical din Lokoja. Potrivit BBC, este posibil ca şi meciul cu formaţia Moghreb Athletic Tetouane, din Liga Campionilor Africii, programat la 13 martie, să fie amanat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.