Sport

Abandonează şi Şarapova

Ziarul de Vrancea
1 mar 2015 432 vizualizări
Numărul 2 în tenisul feminin mondial s-a îmbolnăvit de stomac înainte de semifinala de la Acapulco şi turneul mexican a fost caştigat de elveţianca Timea Bacsinszky *



* n Lucie Safarova a obţinut la Doha cea mai importantă victorie a carierei * Federer a triumfat pentru a şaptea oară în Dubai, după o finală cu Djokovic

* După eliminarea cuplurilor Tecău / Rojer şi Mergea / Inglot în semifinalele puternicului turneu de la Dubai, nici perechea feminină Elena Bogdan / Nicole Melichar  (Romania / SUA)  n-a reuşit mai mult la Acapulco, dar înfrangerea lor în semifinale a fost la fel de stransă ca şi cele ale celor două cupluri masculine şi menţionăm acest lucru întrucat Elena şi Nicole au avut ca adversare perechea favorită numărul 1, formată din două cehoaice care mănancă dublu pe paine: Andrea Hlavackova şi Lucie Hradecka, învingătoare cu 6-4, 1-6. 11-9. Cele două jucătoare cehe au fost obosite, se pare, după meciul cu perechea romano-americană şi au pierdut finala cu cuplul spaniol Lara Arruabarena / Maria Teresa Torro, scor 6-7, 7-5, 11-13. La simplu, toate pregătirile pentru încununarea superfavoritei Maria Şarapova, prea mare pentru un turneu atat de mic, au intrat în impas întrucat “Maşenka” s-a îmbolnăvit la stomac şi a abandonat în semifinala cu jucătoarea franceză Caroline Garcia. Probabil că jucătoarea franceză se aştepta să-i revină victoria, însă laurii de la Acapulco s-au întors spre elveţianca Timea Bacsinszky, care – după ce a trecut cu 6-2, 6-4 de Sesil Karatanceva (Bulgaria) – a învins-o şi pe Caroline cu 6-3, 6-0. Timea a obţinut al doilea titlu din carieră, după ce s-a impus la turneul de la Luxemburg în 2009.
În turneul masculin  de Acapulco, finala s-a disputat între japonezul Kei Nishikori şi spaniolul David Ferrer. Nishikori a caştigat cu 6-2, 3-6, 6-3 în faţa sud-africanului Kevin African, iar Ferrer a trecut de americanul Ryan Harrison, scor 4-6, 6-0, 6-0. Ferrer a caştigat finala cu 6-3, 7-5 şi a obţinut al 24-lea titlu din carieră, al treilea din acest sezon (după Doha şi Rio de Janeiro)  şi al patrulea la Acapulco. Finala de la dublu: Ivan Dodig / Marcelo Melo (Croaţia / Brazilia) – Mariusz Fyrstenberg  /Santiago Gonzalez (Polonia / Mexic) 7-6, 5-7, 10-3.
* În turneul de la Dubai, victoria la dublu a revenit perechii care.... l-a eliminat pe Horia Tecău: Rohan Bopanna / Daniel Nestor (India / Canada) – Aisam Qureshi / Nenad Zimonjic (Pakistan / Serbia) 6-4, 6-1. Mult aşteptata finală de simplu, între primele două “numere mondiale”, a revenit experimentatului Roger Federer, care a dispus cu 6-3, 7-5 de sarbul Novak Djokovic. Federer s-a impus pentru a şaptea oară la Dubai (prima dată în 2003!) şi a caştigat al doilea turneu în acest an, după Brisbane.
* În turneul feminin de la Doha, s-a impus pană la urmă jucătoarea cehă Lucie Safarova, care a caştigat finala cu Viktoria Azarenka (Belarus), scor 6-4, 6-3. A fost al şaselea turneu caştigat de Lucie (să nu uităm, finalistă la Wimbledon în 2014), dar cel mai important din palmaresul ei. Datorită acestui succes, Safarova va urca de pe locul 15 pe poziţia 11 în clasamentul WTA.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.