Sport

Se pune problema diferenţei de scor!

Dan Chiriac
27 feb 2015 321 vizualizări
Progresul Focşani - FK Odorheiul Secuiesc, azi, orele 16.00, la Sala Polivalentă

Chinul echipei de futsal va continua şi azi, când la Sala Polivalentă, este programat meciul cu FK Odorheiul Secuiesc, una dintre candidatele la titlul naţional. Dacă în urmă cu doi ani, cele două echipe se luptau în trei partide pentru calificarea în semifinalele campionatului naţional, acum, datele problemei stau cu totul altfel. O victorie a gazdelor, ce părea normală în 2013, este azi de domeniul fantasticului. Aflată într-o criză acută, după ce finanţarea echipei a fost oprită, echipa focşăneană joacă doar pentru a nu fi penalizată de Federaţia Română de Fotbal. Obligată să se prezinte la partide până la finalul sezonului, Progresul speră să nu primească foarte multe goluri în faţa harghitenilor. Echipa oaspete are ca obiectiv în acest sezon câştigarea titlului. Este aproape sigur că Odorheiul va câştiga jocul de azi, dar antrenorii focşănenilor speră ca diferenţa de scor să fie cât mai mică. Etapa trecută, echipa de futsal a înregistrat un nou eşec usturător în liga întâi de futsal. Formaţia pregătită de Elvis Ilaş a pierdut partida jucată în deplasare, la Iaşi, cu scorul de 20-3. După ce în urmă cu două etape a pierdut cu 18-0, în deplasare, cu City’us Tg. Mureş, focşănenii îşi doresc azi să facă uitate cele două eşecuri. Lotul echipei focşănene este format din următorii jucători: Borş – Ungureanu, Ilaş, Sava, Oancea, Stratulat, Bălosu, Mănăilă, Dumitriu, Petculescu. Progresul Focşani se află în acest moment pe locul zece în liga întâi de futsal cu doar trei puncte acumulate în urma victoriei obţinute pe teren propriu cu Clujana Cluj.

Crăciun, un egal şi o înfrângere cu Ungaria

În perioada 23-25 februarie, portarul echipei focşănene, Marius Crăciun, a fost convocat la naţionala României de futsal U 21. Marius Crăciun se află la a doua convocare la lotul naţional. Reprezentativa de futsal Under 21 a României a pierdut primul joc de pregătire disputat peste graniţă, la Csenger. După 2-1 la pauză, în repriza secundă s-au mai înscris încă nouă goluri, în final, gazdele reuşind să se impună cu scorul de 8-4. Golurile ”tricolorilor” au fost marcate de Biro (2), Takacs şi Pavel. Meciul revanşă a fost programat joi, 26 februarie, cu începere de la ora 17:00, la Sala Polivalentă ”Lascăr Pană” din Baia Mare. La final, scorul a fost 3-3, după ce, la pauză, cele două echipe se aflau tot la egalitate, scor 1-1. Golurile ”tricolorilor” au fost înscrise de Kusmondi, Dumitru şi Biro. Lotul pe care antrenorul Endre Kacso a mizat la această ”dublă” amicală cu Ungaria a fost următorul: Marius Crăciun (Progresul Focşani) şi Ionuţ Pădurariu (United Galaţi) - portari; Ion Dumitru (Dunărea Călăraşi), Bogdan Danciu (Fortius Buzău), Dănuţ Mihai (Fortius Buzău), Attila Biro (FK Odorheiu Secuiesc), Levente Peter (FK Odorheiu Secuiesc), Kanyo Szilard (Sf. Gheorghe), Răzvan Togan (City'us Tg. Mureş), Vlăduţ Pavel (City'us Tg. Mureş), Tamas Kusmondi (City'us Tg. Mureş), Bogdan Takacs (Pro-Tineret Sighişoara). (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
FUTSALIST, acum 995 zile, 7 ore, 8 minute, 8 secunde
Ba nene ziarist , in locul celor de la futsal nu as mai vorbi cu tine . Rusine pentru comentariu din acest articol . Rusine pentru tine si din cauza titlului . Esti un defetist si nu ar mai trebui sa citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.