Sport

Voinţa Deep Serv a obţinut al cincelea titlul consecutiv la Cupa Firmelor

Dan Chiriac
16 feb 2015 1080 vizualizări
Echipa manageriată de Marian Spînu s-a impus cu 3-2 în finala jucată împotriva celor de la Arena u Sanorom Boloteşti a ocupat locul trei

Voinţa Deep Serv a dovedit duminică seara că este cea mai puternică echipă de fotbal din judeţ pe teren redus. Echipa manageriată de Marian Spînu şi antrenată de Ionuţ Constantinescu a caştigat al cincilea titlu consecutiv la Cupa Firmelor. Voinţa a caştigat cu 3-2 finala disputată în compania celor de la Arena, echipă manageriată de Alex Nistoroiu. Arena a deschis scorul după ce Suvac a transformat o lovitură de la şapte metri. Răzvan Crăciun a egalat pană la pauză, iar Arena a preluat din nou conducerea după reuşita lui Lucian Nistoroiu. Voinţa a fost condusă pană cu 12 minute înainte de final, atunci cand o acţiune începută de Duţu a fost finalizată de Cătălin Curteanu. Răzvan Crăciun, omul care a decis şi finala de anul trecut disputată de Voinţa cu Tomrad, a reuşit golul victoriei cu trei minute înainte de final. Lotul echipei pregătite de Ionuţ Constantinescu este format din: George Lazăr, George Sîrbu – Cristi Gurguiatu, Viorel Crăciun, Ionuţ Căpăţînă, Răzvan Crăciun, Marius Bodoc, Răzvan Duţu, Florin Stanciu, Claudiu Mihai, Cătălin Curteanu şi Emilian Chivu. Echipa Voinţa Deep Serv este susţinută financiar de grupul de firme DEEP SERV GIE (Marian Spînu), Artifex (Bernard Cherre), Pandora Prod (Doru Simiz) şi Vrancarton (Silviu Nicu Dragomir). Delegaţii celor patru finaliste, Romeo Drăgan - Dan San, Adrian Toma - Sanorom, Alex Nistoroiu - Arena şi Ionuţ Constantinescu - Voinţa Deep Serv au făcut propunerile pentru premiile speciale ale acestui turneu. Astfel, pentru cel mai bun jucător au fost desemnat Cristi Gurguiatu - Voinţa. Ierarhia a fost stabilită prin vot secret de reprezentanţii sponsorilor turneului, respectiv firmele Sanorom, Grup Deep Serv G.E., Arena si Seritex. Cel mai bun portar a fost ales Bogdan Sava – portarul celor de la Arena. Arbitrul turneului a fost desemnat Iulian Iacob. Organizatorii au pregătit un program artisrtic susţinut de majoretele de la Colegiul Naţional "Unirea". La finalul turneului, premiile au fost oferite de preşedintele AJF Vrancea, Dan Dumitru şi reprezentanţii sponsorilor. Finala mică a fost caştigată de Dan San Mărăşeşti, care s-a impus cu 1-0 în faţa celor de la Sanorom Boloteşti. Soarta meciului a fost schimbată de membrii comisiei de disciplină din cadrul AJF. Sanorom Boloteşti s-a impus cu 3-0 după ce s-a stabilit că echipa din Mărăşeşti a folosit doi jucători în mod neregulamentar. La finalul săptămanii s-au jucat şi partidele de la Cupa Fair-Play. Rezultatele au fost: Amicii – Poliţia 6-3, Hunters – Royal Cafe 9-1, 22 Grade – GS Mobile 0-2, Tecuci – Pinola 4-6, Finanţe – Pensiunea Leonardo 7-4. Soveja a stat. Clasament: Amicii 22p, Hunters 19p, GS Mobile17p, Soveja 15p, 22 Grade 15p, Pinola 12p, Finanţe 11p, Poliţia 9p, Pensiunea Leonardo 6p, Tecuci 5p, Royal Café 0p (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.