Sport

Se caută un antrenor

Ziarul de Vrancea
13 feb 2015 925 vizualizări
Pană la trofeul Carpaţi, Federaţia Romană de Handbal trebuie să găsească un înlocuitor pentru Gheorghe Tadici la naţionala feminină

Preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a anunţat că se poartă negocieri avansate cu antrenori romani şi străini pentru echipa naţională de handbal feminin, apreciind că în proporţie de 90 la sută noul tehnician va fi prezentat pană la Trofeului Carpaţi de la Cluj, din 20-21 martie. Alexandru Dedu a declarat, ieri,  la Cluj, într-o conferinţă de presă, că un antrenor străin care a confirmat poate fi "o centură de siguranţă" pentru naţionala Romaniei. "Suntem în discuţii şi negocieri destul de avansate, cu posibili antrenori romani şi cu antrenori străini. Un antrenor străin care a confirmat poate fi o centură de siguranţă, dacă nu, atunci unul roman, care cunoaşte realitatea din Romania. 90 la sută vom avea antrenor pană la Trofeul Carpaţi, dar există o marjă de nesiguranţă. Pană la sfarşitul acestei luni vom avea un selecţioner", a spus Dedu.  Întrebat dacă în luarea unei decizii privind viitorul antrenor al naţionalei de handbal feminin va conta şi părerea jucătoarelor, preşedintele FRH a spus că acest lucru "contează". "Am avut discuţii cu toţi liderii din echipa feminină", a subliniat Dedu.  "Se vehiculează foarte multe nume, unele sunt pe lista mea, pe lista noastră, altele sunt hilare, multă lume îşi dă cu părerea. Este o treabă a specialiştilor", a mai menţionat Alexandru Dedu.
Preşedintele FRH a afirmat că în cadrul Trofeului Carpaţi, viitorul antrenor al echipei naţionale va avea o sesiune de antrenament cu presa, dar şi cu profesorii de sport din Cluj şi din împrejurimi, pentru promovarea handbalului în şcoli. În ceea ce priveşte Trofeul Carpaţi, care va avea loc la Cluj, în 20 şi 21 martie, şeful FRH a spus că aceasta va fi "o ediţie de lux" cu Brazilia, Suedia şi Germania. " Profităm de eveniment pentru a arăta Romaniei o nouă imagine a handbalului romanesc", a mai spus Alexandru Dedu.
Trofeul Carpaţi la handbal feminin s-a organizat ultima dată în 2013, la Craiova, anterior municipul Cluj găzduind 11 ediţii, din care ultima în 2008. În prezent, echipa naţională feminină nu are antrenor, după ce Gheorghe Tadici a anunţat, în 10 ianuarie, că renunţă la funcţie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.