Sport

Semifinalele la Cupa Firmelor se joacă sâmbătă

Dan Chiriac
4 feb 2015 595 vizualizări
Hunters - Soveja este derby-ul rundei la Cupa Fair-Play

Organizatorii au stabilit programul meciurilor de la finalul acestei săptămâni, din cadrul turneelor de minifotbal ce au loc la Sala Polivalentă. Semifinalele de la competiţia Cupa Firmelor au loc sâmbătă, cu începere de la orele 17.30. Cele două semifinale anunţă dueluri foarte echilibrate. În semifinale se vor întâlni Sanorom Boloteşti - Voinţa Deep Serv şi Arena - Dan San Mărăşeşti. Se va juca tot după sistemul eliminatoriu, urmând să se joace două reprize de prelungire a câte şapte minute dacă la finalul timpului regulamentar scorul va fi egal. La Cupa Fair-Play, cele mai echilibrate meciuri sunt cele dintre Poliţia şi 22 de Grade şi Hunter şi Soveja. Dacă Hunters şi Amicii sunt favorite pentru calificarea în semifinale, lupta pentru poziţiile 3 şi 4 se dă între cinci echipe: Soveja, GS Mobile, Poliţia, 22 Grade şi Pinola. 22 Grade are 12 puncte, dar are un program infernal până la final, urmând să joace cu patru favorite la câştigarea trofeului, Hunters, Amicii, Poliţia şi Soveja. În aceste condiţii, misiunea celor de la 22 Grade de a ajunge în semifinale pare foarte grea. Chiar dacă au doar nouă puncte, poliţiştii au avantajul victoriilor directe cu principalele contracandidate, GS Mobile şi Soveja. De asemenea, Poliţia are un program relativ uşor pe final. Decisive pentru stabilirea echipelor calificate vor fi şi meciurile directe dintre Poliţia - Amicii, Soveja - Hunters sau Poliţia - 22 Grade. (Dan CHIRIAC)

Programul meciurilor:
Cupa Firmelor
Sâmbătă:
17.30: Sanorom Boloteşti – Voinţa Deep Serv
18.40: Arena – Dan San Mărăşeşti
Cupa Fair-Play
Sâmbătă:
14.00: Pinola – Finanţe
Duminică:
13.30: Pensiunea Leonardo - Amicii
14.40: Poliţia Sanorom – 22 Grade
15.50: Royal Cafe – GS mobile
17.00 Hunters – Soveja
Victoria Tecuci va sta

Clasament: Hunters 16p, Amicii 16p, Soveja 12p, 22 Grade 12p, GS Mobile11p, Poliţia 9p, Pinola 9p, Pensiunea Leonardo 6p, Finanţe 5p, Tecuci 5p, Royal Café 0p.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.