Sport

Incertitudine totală în grupa B la Cupa Firmelor

Dan Chiriac
25 ian 2015 1111 vizualizări
Ierarhia grupei urma să fie stabilită aseară

Ierahia grupei B la Cupa Firmelor urma să fie stabilită abia duminică seara, în urma ultimelor două partide. Sâmbătă seara, Dan San Mărăşeşti şi Voinţa Deep Serv au oferit cel mai frumos meci al începutului de an. Sutele de spectatori prezenţi în tribunele Polivalentei au aplaudat la final evoluţia celor două echipe. Mai în glumă, mai în serios, unii fani cereau celor două echipe să mai joace o repriză, un fel de “bis” în cazul artiştilor de valoare. Dan San a condus cu 1-0 şi a fost la un pas de a trimite echipa adversă pe locul patru în grupă. Mare favorită a competiţiei, Voinţa Deep Serv a avut un adversar pe măsură şi a trebuit să lupte din plin în repriza a doua pentru a egala. Golul de 1-1 a venit cu doar zece minute înainte de final, după reuşita lui Curteanu. După acest joc, în clasament cele patru echipe calificate erau despărţite de doar trei puncte: Arena 13p, Doctor GSM 12p, Dan San 11p, Voinţa Deep Serv 10p. Aseară, după închiderea ediţiei au avut loc partidele: Voinţa Deep Serv – Arena, Dan San – Dr GSM/Global Proiect. În funcţie de aceste rezultate se va stabili şi clasamentul final al grupei şi locul de pe care aceste formaţii vor merge în sferturile de finală. Din Grupa A s-au calificat deja formaţiile Sanorom Boloteşti, Auto ZBR, Pamiro Construct şi DPD Courier. În sferturi se joacă după sistemul 1-4, 2-3. Rezultatele meciurilor de sâmbătă au fost: Voinţa Deep Serv- Dan San Mărăşeşti 1-1, Doctor GSM – Sporting Terrabio 11-0. Vineri seara, Supermarket Zanfir a trecut cu 6-5 de Sporting Terrabio. La Cupa Fair-Play s-au jucat până la închiderea ediţiei două partide: Amicii- Victoria Tecuci 7-2 şi Pinola- 22 Grade 0-1. Aseară s-au mai jucat meciurile: Poliţia Sanorom – Soveja, Pensiunea Leonardo – Royal Cafe, Hunters- GS Mobile. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
dan, acum 3377 zile, 33 minute, 1 secunda
PINOLA - 22 GRADE 1-0 este scorul corect.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.