Sport

Panciu începe seria partidelor de pregătire

Dan Chiriac
20 ian 2015 549 vizualizări
Campioana de toamnă în Superliga Altdorf Tehnik joacă mâine un amical cu CSM Rm. Sărat

Gânduri mari pentru echipa de fotbal FC Panciu în 2015. Formaţia pregătitiă de Dănuţ Bolocan ar putea reveni după doi ani şi jumătate în liga a treia. În acest sens, jucătorii echipei vrâncene îşi vor relua foarte repede pregătirile, urmând ca mâine să susţină primul meci de verificare. Adversara păncenilor va fi CSM Rîmnicu Sărat, echipă ce ocupă poziţia a doua în campionatul din judeţul vecin, dar are obiectiv similar cu cel al păncenilor. Cele două echipe au jucat mult timp în liga a treia şi îşi doresc acum să revină acolo. Partida va începe la orele 15.00. Păncenii vor să mai joace în această periodă alte partide de verificare cu formaţii din liga a treia. Astfel, Aerostar Bacău urmează să vină la Panciu. Conducerea echipei vrâncene doreşte să efectueze şi un cantonament, exact ca pe vremea când formaţia dintre vii evolua în eşalonul al treilea al fotbalului românesc. În Superliga Vrancei, păncenii au un avans de cinci puncte în fruntea clasamentului. Aceştia au acumulat 30 puncte, fiind urmaţi de Euromania Dumbrăveni, 25 puncte şi AS Suraia, cu 23 puncte. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.