Sport

Copil s-a făcut băiat mare

Ziarul de Vrancea
20 ian 2015 543 vizualizări
a Melbourne, Marius s-a calificat pentru prima dată în turul II al unui turneu Grand Slam: a învins un jucător superior cu 151 de locuri în clasament şi îl aşteaptă pe Stanislas Wawrinka în turul II

Marius Copil a fost pentru o zi fruntea tenisului romanesc. În partida disputată ieri la Australian Open, Marius a reuşit pentru prima dată să treacă în turul II al unui Grand Slam, după ce deunăzi sărise, tot în premieră, peste parleazul calificărilor. Adversarul său din primul tur, spaniolul Pablo Andujar se află în clasamentul  ATP cu exact 151 de poziţii mai sus. Ca majoritatea spaniolilor, Andujar este mult mai redutabil pe zgură decat pe hard, suprafaţă care în ultima vreme este perfect adaptabilă pentru tanărul arădean. Marius a caştigat cu 6-2, 6-2, 7-5 după 124 de minute. Arma predominantă a lui Copil a fost serviciul: 18 “aşi” realizaţi de Marius şi un procentaj de 70% puncte caştigătoare din primul serviciu. Singurele emoţii ale lui Copil s-au produs pe finalul setului al treilea, cand ibericul a egalat de la 5-3, dar jucătorul roman şi-a revenit spectaculos şi a decis setul.  În turul II, Marius Copil îl va întalni chiar pe caştigătorul ediţiei precedente, elveţianul Stanislas Wawrinka (4 ATP). Marius Copil şi Stan Wawrinka s-au mai întalnit o singură dată pană acum, în 2013, în primul tur la Madrid, cand elveţianul s-a impus, scor 6-4, 6-4. Wawrinka a dovedit o formă excelentă în acest început de an, caştigand turneul de la Chennai, iar la Melbourne a lăsat o impresie deosebită chiar într-un meci aprioric uşor, cu numărul 100 mondial, turcul Marsel Ilhan, pe care Stan l-a învins cu 6-1, 6-4, 6-2. Concluzia? Marius are şanse extrem de puţine în faţa lui Wawrinka, însă nu are ce pierde. În turneul feminin, singura romancă aflată pe jumătatea de tablou a Serenei Williams, Monica Niculescu, a pierdut cu 4-6, 1-6 în faţa experimentatei Samantha Stosur (21 WTA) şi se va concentra, în continuare, pe turneul de dublu.

Hecatomba favoritelor

În acelaşi timp a continuat “hecatomba” favoriţilor, mai ales a favoritelor, pentru că în turneul feminin au mai picat trei capi de serie, numărul jucătoarelor fruntaşe eliminate din primul tur ridicandu-se la 11. Această cifră reprezintă un record pentru Grand Slams în era Open, la egalitate cu Roland Garros 2002 şi Wimbledon 2004. Astfel, Serbia a suferit o imensă decepţie: după ce a fost eliminată Ana Ivanovic (nr.15)  a venit randul şi Jelenei Jankovic, care a fost depăşită cu 1-6, 4-6 de elveţianca Timea Bacsinszky (41 WTA), cea învinsă în finala de la Shenzen de către Simona Halep. Apoi, jucătoarea germană Andrea Petkovic (nr. 13) a fost eliminată de către americana Madison Brengle (64 WTA), finalistă la Hobart, cu 7-5, 6-7, 3-6. Ultima victimă s-a numit Flavia Pennetta (Italia, nr. 12) eliminată chiar de o compatrioată, Camila Giorgi (33 WTA), scor 6-4, 2-6, 3-6). Tot ieri, principala favorită Serena Williams a învins-o cu 6-0, 6-4 pe belgianca, Alison van Uytvanck (106) cu 6-0, 6-4, Petra Kvitova (4) a caştigat cu 6-1, 6-4 meciul cu Richel Hogenkamp (Olanda, 138), Agnieszka Radwanska (Polonia, nr. 6) a dispus cu 6-3, 6-0 de japoneza Kurumi Nara, iar Caroline Wozniacki (Danemarca, nr. 8) a caştigat cu 7-6, 6-2 jocul cu americana Taylor Townsend. La masculin, au fost eliminaţi trei capi de serie, după cum urmează: Alejandro Gonzalez (Cuba) – Fabio Fognini (Italia, nr. 16) 4-6, 6-2, 6-3, 6-4; Benjamin Becker (Germania) – Julien Benneteau (Franţa, nr. 25) 7-5, 5-7, 6-2, 6-4; Matthias Bachinger (Germania) – Pablo Cuevas (Uruguay, nr. 27).

Simona joacă la o oră de-a noastră

Astăzi, numeroşii fani de-acasă ai Simonei Halep, vor avea ocazia să-şi vadă favorita pe Eurosport la o oră mai “europeană” întrucat partida sa din turul II cu australianca Jarmila Gajdosova (62 WTA) a fost programată în sesiunea de seară australiană. În principiul, meciul Simonei este precedat doar de partida masculină Rafael Nadal (Spania) – Tim Smyczek (SUA) – ora 10:00, astfel că e de aşteptat ca Simona să evolueze în jur de 12:00. În schimb, Irina Begu a fost programată în sesiunea de dimineaţă (ora 2:00 noaptea la noi) în meciul cu Katerina Siniakova (81). Astăzi vor debuta în concurs şi două perechi “semi-romaneşti”: Monica Niculescu / Vitalia Diacenko (Romania / Rusia) – Lauren Davis / Christina McHale (SUA) şi Flo Florin Mergea/Dominic Inglot (Romania/Marea Britanie, nr. 14) - Matthew Ebden/Matt Reid (Australia).

CAS
Sorana a trecut un prag
 Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 97 WTA, a depăşit suma brută de trei milioane de dolari obţinută din premii după ce a evoluat în turul întai al Australian Open, sportiva din Targovişte fiind a doua în clasamentul all-time al caştigurilor romancelor, după Simona Hale. Cîrstea a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 5-7, 0-6,  de Alexandra Panova (Rusia) şi va primi pentru prezenţa pe tabloul principal de simplu suma de 34.500 de dolari australieni, aproximativ 28.000 de dolari americani. Potrivit statisticii prezentate de site-ul oficial al WTA, înainte de Australian Open, Sorana acumulase premii în valoare de 2,982 de milioane de dolari, astfel că ea a depăşit acum trei milioane de dolari. Şi Monica Niculescu, locul 49 WTA, ar putea depăşi trei miloane de dolari, în cazul unui parcurs mai lung la Australian Open, la dublu. Jucătoarea romană cu cele mai mari premii obţinute este Simona Halep, care a caştigat peste 6,7 milioane de dolari.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.