Sport

Poliţia Sanorom a revenit în cursa calificării după victoria cu GS Mobile

Dan Chiriac
12 ian 2015 807 vizualizări
Meciurile de la Cupa Fair-Play au avut loc duminică, echipele de old-boys revenind în competiţie după sărbătorile de iarnă Poliţia Sanorom a obţinut duminică seară o victorie importantă în partida cu GS Mobile, la Cupa Fair-Play.

A fost cel mai aşteptat meci al rundei, în condiţiile în care poliţiştii îşi jucau ultima şansă de a mai prinde unul din primele patru locuri ce asigură calificarea în semifinale. După două înfrângeri neaşteptate, în faţa celor de la Pinola şi Pensiunea Leonardo, Poliţia Sanorom întâlnea campioana ediţiei precedente, GS Mobile. Un nou insucces ar fi însemnat practic eliminarea uneia dintre favoritele turneului încă de la început. Numai că, Poliţia a jucat cu multă ambiţie şi a arătat că rămâne una dintre echipele puternice ale turneului. Robert Gogonel a deschis scorul în minutul 15, dar Roman a egalat la faza imediat următoare. Poliţiştii s-au distanţat la 3-1 după golurile lui Bercaru şi Tudorel Ivan. Cei doi aveau să reuşească dubla în repriza a doua, atunci când, pentru Poliţia Sanorom a mai punctat şi Lupuşoară. Cu Marian Biţeanu pe banca tehnică, cel care l-a înlocuit pe Enache Manolache, care a lipsit din motive obiective, poliţiştii au ştiut să-şi menţină avantajul pe tabela de marcaj, graţie şi prestaţiei foarte bune la mijlocul terenului a jucătorilor Silviu Tudorache şi Petrică Ioan. GS Mobile a oferit o replică bună, a marcat de două ori în repriza a doua, prin Necula, dar a cedat în cele din urmă cu 6-3. Ambele echipe rămân printre protagonistele turneului şi nu ar fi exclus ca meciul de duminică să se reediteze în fazele superioare. Poliţia Sanorom a avut următoarea componenţă în partida de duminică: Ionuţ Damaschin, Robert Gogonel, Sorin Pîslaru, Marius Voicu, Tudorel Ivan, Silviu Tudorache, Petrică Ioan, Iulian Lupuşoară, Sandu Ciubotaru şi Adrian Bercaru. Nu au jucat fiind accidentaţi Robert Ionel, Dănuţ Pascu şi Gabi Ştefănescu.

Soveja şi Hunters, victorii clare

Soveja şi Hunters au obţinut victorii clare în partidele disputate duminică. Avându-l în teren şi pe Ionică Serea, sovejenii au început cu stângul partida cu Pinola. Au fost conduşi cu 2-0, iar spectatorii se gândeau deja că Pinola poate produce o nouă mare surpriză după victoria din partida cu Poliţia. Nu a fost însă aşa, pentru că Soveja a întors soarta meciului şi s-a impus la o diferenţă liniştitoare. Echipa din care face parte şi directorul Direcţiei Silvice Focşani, Lucian Zanfir, a urcat pe locul trei în clasament după victoria de duminică. Hunters este noul lider al clasamentului după victoria cu 10-2 obţinută în faţa celor de la Pensiunea Leonardo. Echipa condusă de omul de afaceri Marius Crăciun are maximul de puncte după patru etape, dar va avea un meci foarte greu, etapa viitoare, cu Poliţia Sanorom. Amicii au pierdut primul loc în clasament, având etapă de pauză la finalul săptămânii. Victoria Tecuci a înregistrat scorul rundei, după ce a trecut cu 14-0 de Royal Cafe, chiar dacă după prima jumătate a primei reprize scorul era 0-0. Cel mai tensionat meci al rundei a fost cel dintre echipele 22 Grade şi Finanţe. Cele două formaţii au oferit un joc dur,  cu multe faulturi şi intrări la limita regulamentului. În cele din urmă, 22 Grade a obţinut un succes meritat, scor 4-1. (Dan CHIRIAC)
Cupa Fair-Play: duminică, 11 ianuarie:
Finanţe – 22 Grade 1-4
Victoria Tecuci – Royal Café 14-0
Pinola – Soveja 3 - 7
Pensiunea Leonardo – Hunters 2-10
Poliţia Sanorom – GS Mobile 6-3
Amicii au stat.
Clasament: Hunters 12p, Amicii 9p, Soveja 9p, GS Mobile 7p, 22 Grade 6p, Tecuci 4p, Poliţia 3p, Pensiunea Leonardo 3p, Finanţe 3p, Pinola 3p, , Royal Café 0p


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.