Derbiuri încă din start
Luni, între primele meciuri din grupele C şi D ale Campionatelor Europene de handbal feminin din Ungaria şi Croaţia s-a disputat un autentic derby la Osijek, între vicecampioana mondială, echipa Serbiei şi campioana en-titre a Europei, Muntenegru Echipa Muntenegrului a caştigat cu 22-19, pe teren croat, la Osijek. Tripleta Suzana Lazovic – Katarina Bulatovic – Milena Knezevic (cate cinci goluri) au făcut legea, însă la pauză muntenegrencele au condus doar cu 10-8, deşi au avut şi 5-1 pe tabelă. După pauză, Serbia a egalat, meciul a mers un timp echilibrat, dar Muntenegru a rupt pană în minutul 50, cand s-a ajuns la 20-15, în final campioanele Europei păstrandu-şi un avantaj doar de trei goluri. De la echipa sarbă s-a remarcat Andrea Lekovic (6 goluri). Meciul dintre Muntenegru şi Serbia a fost arbitrat de cuplul roman Diana Carmen Florescu şi Anamaria Duţă. În celălalt meci al grupei D, Franţa a învins Slovacia cu 21-18 (7-9), cea mai bună jucătoare a partidei fiind Siraba Dembélé. Rezultate neaşteptate în grupa C de la Varazdin, unde echipa ţării gazdă a debutat cu stangul, cedand cu 28-30 (17-17) în faţa Suediei, rezultat surprinzător doar prin prisma de gazde a echipei Croaţiei. Partida Germania – Olanda a avut un final dramatic: Germania a condus cu patru goluri diferenţă dar scorul final a fost 29-26 pentru olandeze.
Reamintim că echipa Romaniei, repartizată în grupa B de la Debrecen, a fost învinsă în primul meci cu 19-27 de către Norvegia, iar Danemarca a trecut de Ucraina cu 32-23 în aceeaşi grupă. În grupa A, de la Györ, s-au înregistrat rezultatele: Ungaria – Rusia 29-29 (14-15); Spania – Polonia 29-22 (16-13).
Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe se vor califica în cele două grupe principale, care vor furniza semifinalele şi finalele













