Sport

Au ratat şansa de a acumula puncte în campionat

Dan Chiriac
24 nov 2014 517 vizualizări
Progresul Focşani- Muncitorul Reşiţa 4-9 (1-3), la Sala Polivalentă, în liga întâi de futsal

Echipa de futsal Progresul Focşani a pierdut duminică seara meciul din cadrul primei etape a turului ligii întâi. Focşănenii au cedat cu 9-4 în faţa celor de la Muncitorul Reşiţa, echipă aflată în partea inferioară a clasamentului. Gazdele nu au reuşit să obţină al doilea succes în campionat, pierzând o ocazie bună de a se apropia de locul nouă în clasament. Oaspeţii au condus cu 1-0 şi 3-1, dar focşănenii s-au apropiat de fiecare dată la un gol. Diferenţa minină s-a menţinut şi în repriza a doua, până la 4-5, când reşiţenii au profitat de loviturile de la zece metri obţinute şi s-au distanţat pe tabelă. Întâlnirea a fost condusă de Ionuţ Nacu – Roman şi Emil Ganea -Oneşti. Focşănenii se află pe locul zece în clasament, având trei puncte, rezultate din succesul obţinut în faţa celor de la Clujana Cluj. Lotul echipei focşănene a fost format din următorii jucători: Crăciun, Borş – Bălosu, Ungureanu, Oancea, Stratulat, Oltianu, Mănăilă, Duca, Dima, Sergiu Sava şi Ilaş. Ultimul, antrenor al echipei focşănene, a revenit pe teren, la pauză meciului cu reşiţenii. Golurile focşănenilor au fost marcate de Duca, Sergiu Sava şi Mănăilă - 2. Etapa viitoare, Progresul va juca în deplasare cu Clujana Cluj. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.