Sport

Rezultate bune pentru şahişti la Căciulata

Dan Chiriac
18 nov 2014 379 vizualizări
Alexandra-Ioana Banciu a încheiat concursul pe locul al treilea

Tinerii sportivi Alexandra-Ioana Banciu, Ana-Maria Banciu şi Ştefan Dănilă, legitimaţi la CSM Focşani 2007, au obţinut rezultate foarte bune în etapa finală a proiectului „Pierre de Coubertain – vreau să devin mare maestru” care s-a consumat la Călimăneşti-Căciulata, în perioada 9-14 noiembrie. Concurenţii, structuraţi pe trei categorii de vârstă – sub 8 ani, sub 10 ani şi sub 12 ani – au participat la un stagiu de pregătire şi un concurs de şah rapid. La competiţia de şah rapid fete 12 ani, Alexandra-Ioana Banciu s-a clasat pe locul al treilea, urmată de sora ei, Ana-Ioana Banciu, ambele cu câte 4,5 puncte, departajate de coeficienţi. La 10 ani băieţi, Ştefan Dănilă a încheiat concursul pe locul 15, cu 5 puncte, după ce, la start, avea poziţia a 23-a. Primii şase clasaţi la fiecare categorie de vârstă au primit cupe şi diplome, iar următorii, diplome de participare. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.