Sport

“O viaţă mai sănătoasă prin sport”, un nou proiect la Focşani

Dan Chiriac
18 nov 2014 806 vizualizări
Cei care vor juca în cadrul acţiunii vor dona hainele unor copii nevoiaşi

Un grup de tineri din Focşani, reuniţi în jurul organizaţiei Global Confederation of Romanian Students, înfiinţată de un grup de români din Suedia, îşi propune să desfăşoare proiectul  “O viaţă mai sănătoasă prin sport”. Ediţia numărul 1 are în prim-plan o competiţie caritabilă de fotbal organizată sâmbătă după amiază. Principalul scop social al proiectului este ajutorarea unor familii nevoiaşe, principalul mijloc de realizare a acestui obiectiv fiind donaţiile de haine a competitorilor. Planul organizaţiei Global Confederation of Romanian Students (GCRS), prin reprezentanţii amintiţi mai sus, este de a provoca echipe formate de 6 componenţi, care se vor înfrunta pe terenul de fotbal. Toţi cei care se înscriu la competiţie trebuie să vină cu haine pe care le vom colecta la început, iar la finalul competiţiei, echipa GCRS Vrancea se va ocupa ca donaţiile să ajungă acolo unde este necesar. Finaliştii şi echipa câştigătoare vor fi decişi prin aportul unui profesor de sport, care va arbitra meciurile de fotbal. Pentru a spori impactul socio-economic al competiţiilor sportive, echipa persoanelor implicate va căuta sponsori în rândul oamenilor de afaceri din zonă, pentru a-i sensibiliza şi a-i face părtaşi la acţiunile Global Confederation of Romanian Students. “Ne dorim ca acest proiect să se dezvolte cu fiecare ediţie pe care o vom organiza, motiv pentru care am identificat deja o serie de parteneri media care să promoveze iniţiativa noastră. Activitatea cheie a proiectului o reprezintă competiţia sportivă, care poate aduce bucurie unor familii nevoiaşe”, spun organizatorii.

Hainele vor fi donate la Odobeşti, Broşteni şi Milcovul

Competiţia se va desfăşura după următoarele reguli: un meci va dura 30 de minute, toţi competitorii care se vor alinia la start vor trebui să îmâneze hainele pe care le-au adus. La final, organizatorii de la Global Confederation of Romanian Students vor strânge donaţiile şi le vor sorta. Acţiunea este condusă de directorul judeţean din Vrancea– Sandu Mihai, ajutat de adjuncţii Alexandra Iamandi şi Mădălin Alexandru. Vor mai contribui Radu Agherghini, Dan Slăvoiu, Adrian Androne, Carmen Gurguiatu, Cosmin Lazăr,  Emma Mocanu, Mihai Bucur, Gabriela Săcăluş şi Ramona Micu. Evenimentul va avea loc la sala de sport al Liceului cu Program Sportiv, sâmbătă, între orele 14:00-16:00. Hainele colectate vor fi donate duminică unor familii nevoiaşe din Odobeşti, Broşteni şi Milcovul.  GCRS este o organizatie non-guvernamentală şi non-profit cu sediul în Suedia, care sprijină tinerii şi initiază proiecte destinate acestora. Detalii pe http://www.gcrs.ro. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.