Sport

Mai dorim o revanşă

Ziarul de Vrancea
17 nov 2014 436 vizualizări
Partida amicală Romania - Danemarca se joacă astăzi de la ora 20:30 pe Arena Naţională şi va fi transmisă în direct pe Pro TV După meciul important şi, în acelaşi timp

fericit încheiat cu Irlanda de Nord, echipa naţională a Romaniei susţine astăzi o interesantă partidă de verificare contra Danemarcei, echipă care a încheiat şi ea cu succes partida disputată în deplasare cu Serbia, în cadrul preliminariilor Euro 2016, scor 3-1, Nicklas Bendtner (2) şi fundaşul Kjær fiind autorul golurilor nordice.

Amintiri cu Gravesen şi Urs Meier

Din punct de vedere istoric, confruntările romano-daneze au oferit multe momente interesante şi ele sunt mai multe decăt apar în palmaresul actual. O serie de şapte partide, disputate pentru calificări la Jocurile Olimpice au fost eliminate, conform directivelor de la FIFA din palmares. Au rămas opt partide, şase oficiale şi două amicale; cate trei victorii de fiecare, două remize şi un golaveraj de 15:14 în favoarea tricolorilor. Cea mai plăcută amintire din aceste confruntări vine de la victoria cu 3-1 obţinută în toamna anului 1989, care a condus la calificarea tricolorilor la “Coppa del Mondo” Italia 1990, după o primă manşă deloc favorabilă la Copenhaga (0-3). Neplăcute au fost, însă, confruntările pentru Euro din 2003, cand antrenor era chiar Anghel Iordănescu, actualul selecţioner. În celebra “nisiparniţă” de pe stadionul Lia Manoliu, tricolorii au condus cu 2-1, însă au pierdut cu 2-5, într-un final în care totul a mers pe dos. Golul primit de Lobonţ de la 40 metri din partea lui Gravesen, antologica gafă a debutantului Reghecampf (care nici n-a mai fost selecţionat de atucni), autogolul lui Contra... “Generalul” a demisionat, ulterior a revenit, iar echipa a arătat din ce în ce mai bine şi o victorie la Copenhaga îi dădea şansa unui baraj.

Dennis Rommedahl, autor a două goluri în partida de pe “nisiparniţa naţională”

Celebrul arbitru elveţian Urs Meier n-a reuşit să-i descumpănească pe tricolori printr-un penalty gratuit acordat lui Tomasson, iar într-o excelentă repriză secundă, Mutu şi Pancu au înscris de două ori. În ultimele minute, Pancu, Mutu, Cernat şi Bratu au ratat ocazii uriaşe, iar elveţianul a sancţionat cele cateva trageri de timp ale romanilor, prelungind disputa pană la golul egalizator al lui Martin Laursen! "De ce vreţi să îmi stricaţi ziua şi îmi aduceţi aminte de acel meci? În primul rand îmi doresc să caştigăm pentru că întalnim o echipă extrem de valoroasă care conduce în grupa din preliminarii. şi nu în ultimul rand, aş vrea, sincer, să îl bat pe Olsen, pentru că suntem prieteni, şi m-aş bucura mult să obţin revanşa în faţa Danemarcei. Dar în mod special mă gandesc la noua echipă naţională, care trebuie să se obişnuiască cu un joc ofensiv, cu victorii", a spus Anghel Iordănescu, în raport cu acel meci halucinant. În alte preliminarii (Euro 1976), Romania a înregistrat 0-0 la Copenhaga şi 6-1 la Bucureşti, iar în cele două partide amicale, victoriile au fost împărţite: 2-1 pentru Danemarca (Copenhaga, 1981) şi 1-0 pentru Romania (1-0 la Bucureşti).

 Probleme medicale în ambele echipe

În echipa Romaniei caţiva jucători vor lipsi din motive medicale, Cristian Tănase, Bogdan Stancu, iar de ieri şi Gabriel Torje care a părăsit cantonamentul. În locul primilor doi au fost convocaţi Mihai Roman (Pandurii) şi Adrian Popa (Steaua), iar în locul lui Torje selecţionerul n-a chemat niciun jucător. Antrenorul Anghel Iordănescu a anunţat că va face schimbări, chiar în echipa de start, pentru a-i vedea la lucru şi pe ceilalţi jucători selecţionaţi. “Pentru mine contează şi rezultatul meciului cu Danemarca, dar în acelaşi timp anunţ faptul că vor fi cateva schimbări în echipa de start, pentru că îmi doresc să dau şanse şi altor jucători. Dacă nu am putut face modificări majore de la preluarea mandatului meu pană la meciul cu Irlanda de Nord, consider că, după aceste meciuri, la echipa naţională trebuie să mai aducem jucători cu sange proaspăt, trebuie să continuăm procesul de selecţie. Este un obiectiv pe termen scurt pe care vreau să mi-l îndeplinesc", a spus Iordănescu.
Selecţionerul danez, Morten Olsen, a făcut şi el unele schimbări faţă de meciul de la Belgrad. A renunţat, din motive medicale la mijlocaşii Krohn-Dehli şi Højberg, precum şi la atacantul Rasmussen, dar l-a adus pe internaţionalul de tineret Lucas Andersen, de la Ajax.
“Îl cunosc pe Iordănescu foarte bine. El era antrenor cand am fost ultima oară aici. A fost un jucător fantastic, iar cand văd echipa Romaniei, observ că este foarte tehnică. A fost dificil să jucăm împotriva romanilor, nu doar aici, ci şi la Copenhaga. Este o bucurie să îi vezi pe romani jucand fotbal. Ambele echipe vom încerca să facem un meci bun tehnic. Cred că Romania are mulţi jucători foarte buni la mijloc şi în atac. Extremele sunt foarte tehnice. Tănase este accidentat, dar am văzut pe Steaua jucand împotriva lui Aalborg. Steaua are şapte jucători la echipa naţională şi e bine pentru ea cand sunt ataţia fotbalişti de la acelaşi club, pentru că se antrenează în fiecare zi", a menţionat selecţionerul danez.
Formaţiile probabile
Romania: Pantilimon – Papp, Gardoş, Grigore, Raţ – Hoban, Prepeliţă – Enache, Sînmărtean, Maxim – Keşerü
Danemarca:  Schmeichel – Ankersen, Kjær, Bjelland, Bollesen – Vibe, Jacobsen, Wurtz, Eriksen, Thomsen – Bendtner.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.