Juniorii joacă pe teren propriu cu Chiajna
Echipele de fotbal de la LPS Focşani vor disputa azi partide din cadrul campionatului naţional. Jucătorii, pregătiţi de Daniel Bănică şi Alin Samoilă vor primi replica celor de la Concordia Chiajna, echipă aflată în partea superioară a clasamentului. Meciul juniorilor A va avea loc cu începere de la orele 12.00, pe stadionul „Milcovul”. Fotbaliştii pregătiţi de Daniel Bănică se află pe locul cinci cu 17 puncte acumulate. Ilfovenii ocupă poziţia a doua clasamentului, cu 30 de puncte. Oaspeţii luptă pentru calificarea în faza următoare a campionatului şi sunt favoriţi în jocul de azi. Numai că focşănenii nu uită că în urmă cu două săptămâni au produs supriza în partida cu Steaua, câştigând cu 3-2. La juniori B, LPS Focşani ocupă locul 12 cu opt puncte, în timp ce Concordia ocupă poziţia a cincea cu 20 de puncte. Etapa trecută, juniorii focşăneni s-au deplasat la Berceni pentru partidele cu echipa locală. Cele două partide nu au avut loc în urmă cu două săptămâni, în condiţiile în care terenul de joc a fost impracticabil după ninsorile căzute în zona capitalei. La juniori A, meciul s-a terminat la egalitate 1-1. Golul focşănenilor a fost marcat de Pascu. La juniori B, meciul s-a terminat cu scorul de 5-1 în favoarea formaţiei pregătite de Alin Samoilă. (Dan CHIRIAC)