Bicfalvi a fost ofertat de unguri
Mijlocaşul echipei Volîn Luţk, Eric Bicfalvi a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că a fost contactat de Federaţia Ungară de Fotbal (MLSZ) pentru a fi naturalizat, însă a precizat că nu îl mai interesează acest lucru, ci doar viitorul său la prima reprezentativă a Romaniei. "Întrebarea asta cred că e normală. Au fost nişte discuţii, dar ce a fost în trecut, e în trecut, pentru mine contand prezentul şi viitorul. Voi lăsa tot timpul ce a fost în urmă şi voi vedea înainte", a spus Bicfalvi. Mijlocaşul a precizat că nu a fost surprins de convocarea la echipa naţională, avand în vedere evoluţiile pe care le-a avut în campionatul Ucrainei. "Nu pot să zic că este o surpriză convocarea mea, deoarece toţi jucătorii care sunt la echipa naţională a Romaniei muncesc, aşa cum am muncit şi eu pentru echipa mea de club. Cred că fiecare are şansa lui atunci cand îi vine timpul. Important este că pană la urmă a venit convocarea, iar asta mă mulţumeşte cel mai mult. Nu contează pe ce post voi juca. Important este să joc şi să o fac cat mai bine. Prioritar este să joc", a adăugat Bicfalvi.
Eric Bicfalvi a afirmat că nu va avea probleme de adaptare la echipa naţională, avand în vedere că a fost coechipier cu mulţi dintre componenţii primei reprezentative. "A fost plăcut să vin acum la echipa naţională, pentru că îi cunosc practic pe toţi jucătorii. Cu unii am fost coleg la Steaua, iar cu ceilalţi la echipa de tineret. Cu mulţi dintre ei am rămas prieteni, vorbim şi în ziua de astăzi şi este foarte plăcut să-i revăd", a completat Bicfalvi.
Eric Bicfalvi, în varstă de 26 de ani, a fost convocat în premieră la echipa naţională a Romaniei pentru partidele cu Irlanda de Nord, din preliminariile Campionatului European din 2016, şi cu Danemarca, amical ce se va disputa la 18 noiembrie. Fiind de etnie maghiară, Bicfalvi a avut o ofertă pentru a evolua la prima reprezentativă a Ungariei, după ce la tineret a jucat pentru Romania. Partida Romania - Irlanda de Nord, din Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016, se va disputa vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti.