Cinci echipe pe trei locuri pentru calificarea în primăvara Ligii
Cinci etape, cu 15 puncte puse în joc, au rămas de disputat din prima parte a campionatului local de minifotbal, ediţia 2014/2015. Duminică au avut loc meciurile din cadrul etapei a zecea. Liderul Ligii de minifotbal, Voinţa Deep Serv, alături de ocupantele locurilor 2-5, Flux Cafe, Sanorom Boloteşti, Dan San Mărăşeşti şi Pamiro Construct sunt sigure de calificarea în primăvara Ligii. Pentru următoarele trei locuri, Dr. Gsm&Global Proiect, Auto ZBR, Arena, Pro As Company şi Jess Caffe se bat pentru play-off, ultimele două având însă şi programul cel mai greu. Formaţia pregătită de Adrian Martinescu, Pro As Company, a oferit surpriza etapei după remiza cu zece goluri, 5-5 cu Dan San Mărăşeşti. Pro AS a revenit de la scorul de 1-5. Iulian Lupuşoară a reuşit egalarea la ultima fază a jocului într-o partidă în care tinerii din Mărăşeşti s-au jucat cu ocaziile. Fan Club Steaua Mărăşeşti a condus cu 3-2 în jocul cu Auto ZBR, dar a cedat după triplele reuşite Bogdan Vrabie şi Marian Covaci. Pamiro Construct a întrerupt şirul de 4 jocuri fără victorie chiar în derby-ul etapei, 3-2 cu Arena. Jocul se îndrepta spre 2-2, dar Ionuţ Istrate a marcat pe finalul întâlnirii. Dr. Gsm&Global Proiect a trecut fără emoţii de Refresh, 4-1, legând a doua victorie consecutivă după două înfrângeri. Voinţa Deep Serv şi Flux Cafe s-a impus după pauză în jocurile cu Fabrica de imagine respectiv Gabana Ferm. Etapa a XI-a programează derby-ul Voinţa Deep Serv - Sanorom Boloteşti. Ultima întâlnire dintre granzii campionatului a fost SuperCupa Ligii de minifotbal, în deschiderea noului sezon. Atunci, Sanorom a câştigat trofeul, 2-1. (Dan CHIRIAC)
Rezultatele şi marcatorii etapei:
Fan Club Steaua Mărăşeşti - Auto ZBR 3-8 (2-2) Au marcat Adrian Tonţu 3 respectiv Bogdan Vrabie 3, Marian Covaci 3, Alex Barbu, Răzvan Sava.
Pamiro Construct - Arena 3-2 (2-1) Au marcat Paul Alecsandrescu 2, Ionuţ Istrate respectiv Iulian Niţă, Adrian Mocanu.
Dan San Mărăşeşti - Pro As Company 5-5 (2-1) Au marcat Bogdan Grigorică 2g, Ionuţ Galavan, Cosmin Pădure, Vlăduţ Amariei respectiv Iulian Lupuşoară 3,Cătălin Popa, Mihai Chiriţă.
Refresh - Dr.Gsm&Global Proiect 1-4 (0-2) Au marcat Ionuţ Paraschiv respectiv Remus Popa 2, Ionuţ Cristian 2.
Gabana Ferm - Flux Cafe 0-5 (0-1) Au marcat Laurenţiu Neculai 2, Vali Toader, Cătălin Grama, Marian Savin.
Fabrica de imagine – Voinţa Deep Serv 0-6 (0-1) Au marcat Răzvan Crăciun 2, Claudiu Mihai, Cătălin Curteanu, Marius Bodoc,Emilian Chivu.
Jocul Sanorom - Jess Caffe s-a disputat ieri, iar Amicii - Tacerea, vineri 24 octombrie.
Etapa viitoare, a-XI-a, vineri 24 şi duminică 26 octombrie, programează jocurile:
Auto ZBR - Dan San
Dr.Gsm&Global Proiect - Fabrica de imagine
Tăcerea - Arena
Amicii Urecheşti - Refresh
Gabana Ferm - Pamiro Construct
Fan Club Steaua - Jess Caffe
Flux Cafe - Pro As Company
Voinţa Deep Serv - Sanorom Boloteşti
LIGA 2 :
Rezultatele etapei a-IX-a :
FC Broşteni - Casa Panciu 3-6 Au marcat: Florin Potorac, George Ioan, Laurenţiu Lepădatu respectiv Gheorghe Popa 3, Mădălin Nedelcu 2, Cosmin Enoiu.
Pntzer Vidra - FC Jariştea 1-3 Au marcat Alin Groza respectiv Cosmin Roşu, Constantin Voicu, Marian Pogan
Băncila Boloteşti - Sanorom II 4-8 Au marcat Fănel Lazar 3, Nelu Vieru respectiv Ionuţ Parlac 3, Mădălin Bobaru 3, Dumitru Norocea, Florin Ciubotaru
Foresta Broşteni - Selena Jaristea 13-3 Au marcat Maricel Bataragă 5, Vali Hagiu 4, Florin Manole 2, Ionut Potorac, Marian Vişan respectiv Gabi Zaharia 2, Cristinel Bufi.
Apollo Focşani - Young Stars 16-3 Au marcat Costel Murguleţ 7, Ciprian Dorofte 4, Ciprian Isac 5 respectiv Gabriel Corozaru 2, Daniel Cuciuc.
E.F.A. Pietroasa - ANL Unirea Odobeşti 1-3 Au marcat Ştefanuţ Norocea respectiv Alin Bratu 2, Valentin Durtan.
Super Fast - Pro As Company II 5-1 Au marcat Cosmin Golea 2, Andrei Turcu 2, Miodrag Păun respectiv Costel Ionaşcu.
În clasament, ANL Unirea Odobeşti rămâne liderul Ligii 2 cu 24 de puncte, urmată de Casa Panciu şi Super Fast ambele cu 19 puncte.
Arbitru bruscat, înjurat şi scuipat la Pufeşti
Incidentele nu au lipsit nici în etapa de duminică din liga a cincea. La Pufeşti, în partida dintre formaţia locală şi Voinţa Slobozia Ciorăşti, scorul a fost 5-0.
Deşi conduceau detaşat, gazdele şi-au dat în petec în finalul meciului. În minutul 84, jucătorul gazdelor, Dorin Bîzgan, l-a înjurat şi i-a băgat mana în gat centralului Alexandru Mălinşa. După ce a fost eliminat, jucătorul gazdelor l-a scuipat, după cum a precizat centralul partidei. Incidentele vor fi analizate în şedinţa Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Vrancea, miercuri, de la orele 17.00. (Dan CHIRIAC)