MOZAIC STIRI SPORTIVE: Procedură UEFA contra Romaniei şi Ungariei
"O procedură discuplinară a fost deschisă după meciul din Grupa F, dintre Romania şi Ungaria (1-1), din 11 octombrie, de la Bucureşti. Mai multe incidente au avut loc, sambătă seară, înainte şi în timpul meciului Romania - Ungaria. în timpul partidei, fanii unguri au încercat să se bată cu suporterii romani, iar jandarmii şi angajaţii BGS au intervenit pentru a calma spiritele, angajaţii firmei de pază folosind spray-uri pralizante şi lovind mai multe persoane, mai ales în sectoarele ocupate de fanii romani. În busculadele create au avut de suferit şi femei şi copii. Conform Jandarmeriei şi SMURD, aproximativ 30 de suporteri romani au fost duşi la secţiile de poliţie, pentru cinci fani s-a dispus sancţiunea de a merge la stadion un an, iar 46 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală.
Manea, într-un top onorant
Fundaşul roman Cristian Manea a fost inclus de cotidianul britanic The Guardian în Top 40 al celor mai talentaţi juniori din fotbalul mondial. Pe 31 mai 2014, la meciul amical Romania - Albania 1-0, Cristian Manea a devenit cel mai tanăr debutant din toate timpurile la echipa naţională, la varsta de 16 ani şi 10 luni.
Performanţa fundaşului de la Viitorul Constanţa, despre care presa a scris că a fost deja cumpărat de Chelsea, l-a propulsat într-un top inedit realizat de The Guardian, cel al tinerelor talente din întreaga lume. Toţi cei 40 de juniori prezentaţi de ziarul britanic sunt născuţi în anul 1997. "Folosit ca fundaş dreapta la Viitorul şi în echipa Romaniei, Manea este la fel de bun şi ca fundaş central şi poate evolua şi ca mijlocaş defensiv", a scris The Guardian.
Rapid vrea să scape şi de amendă
Antrenorul formaţiei Rapid, Marian Rada, este mulţumit de faptul că suspendarea terenului propriu a fost anulată de Comisia de Recurs a FRF, dar consideră că gruparea giuleşteană nu trebuia să primească nici penalitate sportivă pentru că nu are nicio vină în incidentul rasist de la Chiajna. "Atunci cand eşti vinovat sunt de acord să plătim, dar acum pur şi simplu nu am avut nicio vină. Dacă ai un meci în deplasare se alocă un sector echipei vizitatoare, iar în celelalte sectoare nu are voie să intre niciun spectator cu însemnele oaspeţilor. Pentru că poate fi şi un alibi, să pui fularul Rapidului şi să te duci în alt sector şi să zici că au făcut rapidiştii ceva. De asta zic că dacă se întamplă ceva în alt sector nu ai cum să fii tu de vină", a declarat Rada într-o conferinţă de presă. Comisia de Recurs a FRF a admis, miercuri, apelul clubului Rapid şi a desfiinţat decizia Comisiei de Disciplină în cazul incidentului rasist de la partida cu Concordia Chiajna, acordand dreptul formaţiei giuleştene de a evolua în următoarele două partide pe teren propriu cu spectatori. Membrii comisiei au redus penalitatea sportivă stabilită la prima instanţă de la 22.500 la 10.500 de lei.
Maxim şi faza defensivă
Antrenorul echipei VfB Stuttgart, Armin Veh, a declarat că mijlocaşul roman Alexandru Maxim trebuie să înveţe să facă şi faza defensivă. "Maxim este o opţiune pentru înlocuirea lui Didavi. Acest lucru depinde şi de sistemul pe care îl vom folosi. Maxim are o şansă mare să revină printre titulari, dar trebuie să înveţe să facă şi faza defensivă", a spus Veh. Alexandru Maxim ar putea să-l înlocuiască printre titulari pe Daniel Didavi, care s-a accidentat. VfB Stuttgart va întalni, sambătă, de la ora 16.30, pe teren propriu, formaţia Bayer Leverkusen, în etapa a VIII-a a campionatului Germaniei.
Del Potro revine la anul
Jucătorul argentinian de tenis Juan Martin del Potro, operat la mana stangă la finalul lunii martie, a anunţat că nu va reveni pe teren pană în 2015. “În ciuda progreselor şi a pregătirii fizice, am decis să nu mai joc turneele de final de sezon din Europa", a scris argentinianul pe Facebook. Del Potro, în varstă de 25 de ani, a fost operat în martie la încheietura mainii stangi, el avand probleme încă de la Openul Australiei, din ianuarie. "Voi profita de aceste luni şi mă voi concentra pentru a juca un rol important în circuit în 2015", a declarat Del Potro, precizand că trebuie să aibă răbdare pentru o revenire reuşită. Absent din circuit din februarie, atunci cand era numărul 4 mondial, Del Porto ar urma să ajungă în pe locul 140 ATP în ianuarie 2015.
Inaugurarea noului “Velodrome”
Stade Velodrome, templul fotbalului şi al clubului Olympique Marseille, mărit pană la 67.000 de locuri în vederea Euro 2016, va fi inaugurat astăzii, după trei ani de lucrări, care au costat 260 milioane euro. Fără Michel Platini, preşedintele UEFA, nici Jacques Lambert, preşedintele comitetului de conducere al Euro 2016, absenţi din cauza ''unor angajamente care nu le permit deplasarea'', noul stadion va fi inaugurat în prezenţa lui Patrick Kanner, ministrul Afacerilor Urbane şi al Tineretului şi Sporturilor, şi Thierry Braillard, secretar de stat al Sporturilor, în momentul în care cel de-al doilea oraş al Franţei a fost desemnat capitală europeană a sportului în 2017.













