Sport

Surprize în Superligă, dar şi în liga a cincea

Dan Chiriac
28 sep 2014 1229 vizualizări
Unirea Ţifeşti s-a impus cu 3-1 la Odobeşti, dar ar putea pierde la masa verde u Euromania Dumbrăveni a fost ţinută în şah de Selena Jariştea

Sambătă au fost programate partidele etapei a treia din cadrul Superligii Altdorf Tehnik la fotbal. Derby-ul rundei a avut loc la Dumbrăveni, acolo unde echipa locală nu a reuşit să treacă de Selena Jariştea. Ocupantele locurilor 1 şi 3 s-au anihilat reciproc, niciuna dintre formaţii nereuşind să marcheze în cele 90 de minute. La Panciu, gazdele au primit vizita celor de la FCM Adjud, scorul final fiind 2-0 pentru gazde, la capătul unui meci dominat de elevii antrenorului Dănuţ Bolocan. Victoria Gugeşti a condus timp de 55 de minute la Cîrligele, dar în cele din urmă a terminat prost meciul, pierzand cu 7-1. Voinţa Odobeşti, lider înaintea jocului de sambătă, a fost surpriza neplăcută a rundei, pierzand cu 3-1 meciul cu Unirea Ţifeşti. Gazdele au ratat şi o lovitură de la 11 metri, terminand astfel cel mai slab meci din acest sezon. Totuşi, odobeştenii ar putea caştiga la masa verde, după ce au contestat identitatea unuia dintre jucătorii echipei adverse. Din păcate etapa de sambătă a fost marcată şi de incidente. Jucătorul echipei AS Cîmpinenaca, Ştefan Ciolpan, l-a lovit cu piciorul pe centralul partidei Ionuţ Grigore. Rămase în zece oameni, gazdele au cedat în actul secund, fiind învinşi de AS Suraia cu 7-0. La finalul săptămani a debutat şi Liga Grafit Decor. Cel mai spectaculos meci a avut loc la Odobeşti şi a opus pe Viitorul Vîrteşcoiu şi Trotuşul Rugineşti. Oaspeţii au condus cu 3-2 pană în minutul 90, dar au pierdut în cele din urmă cu 4-3. Candidată la promovarea în liga a patra, formaţia din Vîrteşcoiu a reuşit să marcheze golurile victoriei în minutele 90 şi 92 prin două şuturi de senzaţie de la 30 de metri. Susţinută de primarul Viorel Mîrza, echipa din Vîrteşcoiu pare una dintre candidatele la primul loc în acest sezon. Chiar dacă joacă la Odobeşti, echipa din Vîrteşcoiu ar putea evolua din retur pe teren propriu, după ce stadionul din localitate a fost refăcut complet. Surprizele etapei s-au produs la Urecheşti, acolo unde Flacăra a trecut cu 4-1 de Dinamo Tătăranu, dar şi la Coteşti, unde gazdele au cedat cu 4-2 în faţa celor de la Tractorul Năneşti, formaţie ce s-a întărit în această toamnă cu mai mulţi jucători de la echipa Energia Vulturu.  (Dan CHIRIAC)

Rezultatele etapei Superliga Altdorf Tehnik

Euromania Dumbrăveni – Selena Jariştea 0 -0
FC Panciu – FCM Adjud 2-0
Voinţa Odobeşti- Unirea Ţifeşti 1 - 3
AS Cîmpineanca – AS Suraia 0-7
Voinţa Cîrligele – Victoria Gugeşti 7-1

Liga Grafit Decor
Podgoria Coteşti – Tractorul Năneşti 2-4
Flacăra Urecheşti – Dinamo Tătăranu 4-1
Voinţa Sl. Ciorăşti – Unirea Milcovul 4-1
Viitorul Bilieşti – Victoria Vînători 2-4
Şoimii Mirceşti – Voinţa Răstaoca 3-0
Viitorul Vîrteşcoiu – Trotuşul Rugineşti 4-3
ASS Victoria Pufeşti – a stat


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.