Sport

Meciuri tari în fotbalul judeţean

Dan Chiriac
26 sep 2014 391 vizualizări
Partidele din liga a patra au loc azi de la orele 17.00, iar cele din liga a cincea, maine de la orele 11.00

Azi sunt programate partidele etapei a treia din cadrul Superligii Altdorf Tehnik la fotbal. Cele cinci partide vor începe la orele 17.00. Derby-ul rundei are loc la Dumbrăveni, acolo unde echipa locală va da piept cu Selena Jariştea. Ocupantele locurilor 1 şi 3 în sezonul precedent anunţă şi de această dată un duel foarte echilibrat. La Panciu, gazdele primesc vizita celor de la FCM Adjud. Miercuri seara a avut loc şi una din cele două restanţe. Victoria Gugeşti a întalnit-o pe Voinţa Odobeşti, pe teren propriu. Partida a fost dominată în cea mai mare parte de formaţia oaspete, care a avut însă emoţii neaşteptate pe final. Odobeştenii au condus cu 4-0 în minutul 30 şi au ratat multe alte ocazii de a majora diferenţa. Gazdele au revenit însă în joc, în finalul primei reprize cand au marcat de două ori în minutele 44 şi 45. Oaspeţii au avut ocazia să închidă meciul în debutul actului secund, dar golul a fost reuşit tot de gazde care s-au apropiat la 3-4. Chiar dacă au rămas în zece oameni, după eliminarea lui Cristinel Sava, gugeştenii au forţat, fără succes, egalarea în finalul jocului. Azi, Voinţa Odobeşti va juca pe noua bază sportivă de la Odobeşti cu Unirea Ţifeşti, în timp ce Victoria Gugeşti are o deplasare grea la Cîrligele. La finalul acestei săptămani va începe şi Liga Grafit Decor. 13 formaţii vor juca în această competiţie. ASS Victoria Pufeşti va sta, după ce FC Mărăşeşti s-a retras din campionat. Cele mai echilibrate dueluri vor avea loc la Mirceşti şi Bilieşti. Maine va fi inaugurat oficial şi terenul de fotbal din comuna Bilieşti, acolo unde a fost construită o bază sportivă. Chiar dacă inaugurarea avut loc cu ocazia Zilelor  comunei, primul meci oficial desfăşurat pe acest teren va avea loc maine.  (Dan CHIRIAC)

Programul etapei Superliga Altdorf Tehnik - sambătă orele 17.00

Euromania Dumbrăveni – Selena Jariştea
FC Panciu – FCM Adjud
Voinţa Odobeşti- Unirea Ţifeşti
AS Cîmpineanca – AS Suraia
Voinţa Cîrligele – Victoria Gugeşti

Liga a cincea – duminică orele 11.00

Podgoria Coteşti – Tractorul Năneşti
Flacăra Urecheşti – Dinamo Tătăranu
Voinţa Sl. Ciorăşti – Unirea Milcovul
Viitorul Bilieşti – Victoria Vînători
Şoimii Mirceşti – Voinţa Răstaoca
Viitorul Vîrteşcoiu – Trotuşul Rugineşti – se joacă la Odobeşti – orele 12.15
ASS Victoria Pufeşti – stă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.