Sport

Hamilton rămane pe poziţii

Ziarul de Vrancea
8 sep 2014 530 vizualizări
Englezul a caştigat cursa de Formula 1 de la Monza şi se bate în continuare pentru titlu cu colegul său de la Mercedes, Nico Rosberg

Britanicul Lewis Hamilton a reuşit să caştige Marele Premiu de Formula 1 al Italiei după un start ratat şi a redus de la 29 la 22 de puncte diferenţa care îl separă de liderul clasamentului piloţilor, colegul său de la Mercedes, germanul Nico Rosberg. Doi piloţi au fost, ieri, protagonişti la Monza, Lewis Hamilton şi Valtteri Bottas. Ambii au avut reveniri spectaculoase după ce au ratat startul. Hamilton a plecat din pole-position, dar o problemă tehnică l-a împiedicat să-şi păstreze poziţia. Pană la primul viraj, el a fost depăşit în ordine de colegul şi rivalul său Nico Rosberg (locul 2 pe grilă), de Felipe Massa (4) şi de Kevin Magnussen (5). În turul 5, atat Hamilton, cat şi Massa l-au întrecut pe danezul de la McLaren-Mercedes. Cinci tururi mai tarziu, britanicul l-a depăşit pe pilotul echipei Williams şi a început o cursă de urmărire a liderului Rosberg. Pană la schimbul de pneuri, Hamilton nu s-a putut apropia la mai puţin de o secundă de Rosberg. Germanul a comis o eroare gravă în turul 9, însă Massa şi Hamilton, care îl urmau în acel moment, nu au profitat. Rosberg a ratat primul viraj după linia boxelor, a intrat pe o bretea de legătură presărată cu obstacole, a făcut slalom printre acestea şi a revenit pe pistă tot în frunte. După singura intrare la boxe, Hamilton a declanşat atacul decisiv asupra lui Rosberg, care a greşit din nou în acelaşi loc, în turul 29. De această dată liderul clasamentului piloţilor a revenit pe pistă în urma coechipierului său de la Mercedes, după repetarea slalomului. Lewis Hamilton a pilotat în continuare fără greşeală pană la final. Rosberg şi Massa s-au mulţumit cu locurile 2, respectiv 3, fără a fi jenaţi de alţi adversari şi fără a se apropia unul de altul. Pentru Massa aceasta a fost prima clasare pe podium în acest an. Un alt pilot care s-a remarcat la Monza a fost Bottas. şi el a plecat cu greu în cursă şi căzut de pe locul 3 ocupat pe grilă pană pe poziţia a 11-a după primul tur. Apoi finlandezul şi-a luat la "croşetat" adversarii unul după altul, astfel că pilotul de la Williams a ajuns pe locul 4 în turul 21. După ce a ieşit de la schimbul de pneuri, în turul 25, Bottas s-a văzut întrecut, din grupul de mai sus, de Vettel, Magnussen şi Perez.  De data aceasta, talentatului driver i-au trebuit 15 tururi şi mai multe atacuri pentru a-i rezolva pe cei trei. În turul 40, el a ajuns din nou pe locul 4, poziţia cea mai înaltă pe care o putea ocupa la Monza, în condiţiile startului său ratat.
Astfel, Hamilton a caştigat a şasea cursă în acest sezon, a doua la Monza şi a 28-a din carieră. Rosberg a pierdut doar şapte puncte în urma MP al Italiei, astfel că avantajul său faţă de Hamilton este acum de 22 puncte.
Următoarea etapă a CM de Formula 1 va avea loc la 21 septembrie, la Singapore, în nocturnă.
Clasamentul cursei: 1. Lewis Hamilton (Mercedes); 2. Nico Rosberg (Mercedes); 3. Felipe Massa (Ferrari); 4. Valtteri Bottas (Williams); 5. Daniel Ricciardo (Red Bull); 6. Sebastian Vettel (Red Bull); 7. Sergio Perez (Force India); Jenson Button (McLaren); 9.Kimi Räikkönen (Ferrari); 10. Sebastian Vettel (Red Bull).
Clasamentul piloţilor (după 13 curse): 1. Nico Rosberg – 238 p; 2. Lewis Hamilton – 216 p; 3. Daniel Ricciardo – 166 p; 4. Valtteri Bottas – 122 p; 5. Fernando Alonso – 121 p; 6. Sebastian Vettel – 106 p.
Clasamentul constructorilor: 1. Mercedes – 454 p; 2. Red Bull – 272 p; 3. Williams – 177 p; 4. Ferrari – 162 p; 5. McLaren – 110 p; 6. Force India – 109 p.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.