Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE:Finala neaşteptată în Superliga de rugby

Ziarul de Vrancea
7 sep 2014 431 vizualizări
Echipele CSM Ştiinţa Baia Mare şi Farul Constanţa se vor întalni în finala Superligii Naţionale de rugby, după ce au eliminat, sambătă, în semifinale, echipa Dinamo Bucureşti, respectiv pe campioana en-titre, RCM Timişoara

CSM Ştiinţa Baia Mare s-a impus în faţa echipei Dinamo Bucureşti, cu scorul de 40-9 (18-6), în timp ce Farul Constanţa a furnizat surpriza semifinalelor, eliminand campioana en-titre, RCM Timişoara, cu scorul de 9-0 (3-0).  Finala Superligii Naţionale se va disputa, în 13 septembrie, pe Stadionul Arcul de Triumf , de la ora 21.00, iar în deschidere, de la ora 18.30, va avea loc finala mică, între RCM Timişoara şi Dinamo Bucureşti.
Lecţie de engleză pentru puştii romani
Reprezentativa under 19 a Romaniei, formată din jucători născuţi după 1 ianuarie 1996, a fost învinsă, cu scorul de 0-6, de către naţionata under 20 a Angliei, într-un meci amical disputat la Telford. Golurile au fost marcate de Aarons (‘54), Murphy (‘70), Robinson (‘72, ‘89), Baker (‘75-penalty) şi Thomas (‘85). Echipa trimisă pe teren de selecţionerul Doru Isac a fost următoarea: Began – A.Roman (’79 – A.Petricău), R. Crişan, Gherghe, Halmaghe (’85 – V. Petricău) – Căruţă, Danciu (’85 – Fota) – Balaure (’79 – Ionaşcu), Asandului (’60 – Akari), Olteanu – Tudorie (’85 – Mareş).
Craiova l-a legitimat pe Izvoranu
CS Universitatea Craiova a anunţat, sambătă, că fundaşul Silviu Izvoranu a semnat un contract pe un an cu gruparea craioveană, el fiind achiziţionat din postura de jucător liber de contract. "Silviu Izvoranu, jucătorul care a marcat golul promovării în prima ligă pe terenul de la Reşiţa, s-a întors în Bănie. El a venit din postură de jucător liber de contract şi a semnat cu Universitatea un contract pe un an", se arată pe site-ul csuc.ro. Pe de altă parte, CS Universitatea a anunţat că a renunţat la serviciile fotbalistului Alexandru Neacşa, cele două părţi despărţindu-se pe cale amiabilă. Totodată, CSU l-a disponibilizat şi pe portarul Ionuţ Irimia.
Locul II pentru gimnaste, în Germania
Echipa feminină de gimnastică a Romaniei s-a clasat, sambătă, pe locul doi la triunghiularul cu Germania şi Elveţia, de la Obersiggenthal, cu un total de 219.05 puncte. Competiţia a fost caştigată de Germania, potrivit site-ului oficial al organizatorilor, echipa caştigătoare acumuland un punctaj total de 220.00 puncte, faţă de cel de 219,05 al Romaniei. Elveţia s-a clasat pe locul 3, cu 212,40 puncte.  Echipa feminină a Romaniei a fost formată din sportivele Larisa Iordache, Ana Maria Ocolişan, Andreea Munteanu, Silvia Zarzu, Paula Tudorache şi Ştefania Stănilă.

Di Maria n-a vrut să asculte de Real
Internaţionalul argentinian Angel Di Maria, transferat recent de Real Madrid la Manchester United, a declarat că gruparea spaniolă i-a cerut să nu joace finala Cupei Mondiale, cu Germania, partidă în care în cele din urmă nu a evoluat, din cauza unei accidentări.  "O scrisoare de la Madrid a venit la ora 11.00 dimineaţa în ziua finalei, iar în scrisoare se menţiona că nu ar trebui să joc. Am rupt-o şi nu m-am mai gandit la ea. Am discutat cu Alejandro Sabella şi el nu voia ca eu să am probleme medicale mai mari dacă joc, dar i-am spus că voi face tot ce îmi stă în putere ca să pot evolua. Am suferit mult în dimineaţa finalei. Era cel mai rău lucru posibil care mi se putea întampla. !nsă aceste lucruri se întamplă ca să ne testeze", a spus Angel Di Maria la Radio America. "Ceea ce iubesc cel mai mult este să joc pentru naţionala ţării mele. Indiferent de meci, vreau să fiu acolo", a mai afirmat fotbalistul. Di Maria nu a evoluat în finala pierdută de argentinieni la 13 iulie, în faţa Germaniei, nefiind refăcut în urma unei accidentări la aductori pe care a suferit-o în sferturile de finală.

Ronaldinho a ales Queretero
Fotbalistul brazilian Ronaldinho a semnat, ieri, un contract pe două sezoane cu gruparea mexicană Queretaro. În varstă de 34 de ani, Ronaldinho era fără echipă de la plecarea de la Atletico Mineiro, în iulie.  "Am ales Mexicul pentru afecţiunea arătată mereu aici. Sunt foarte motivat să reprezint Queretaro", a scris brazilianul pe Twitter. El a precizat că va evolua cu tricoul cu numărul 49, numărul său norocos. Ronaldinho a evoluat de 97 de ori pentru Brazilia şi a marcat 33 de goluri.

Pepito stă cateva luni
Atacantul echipei Fiorentina, Giuseppe Rossi, va fi indisponibil patru-cinci luni din cauza problemelor la genunchiul drept, după ce a fost operat, vineri, la Vail (SUA).  "Pepito" Rossi, 27 de ani, a fost operat de specialistul care îl tratează după ce a suferit de două ori ruptură de ligamente, în 2011 şi 2012. Potrivit comunicatului Fiorentinei, ligamentele deja operate sunt "stabile", dar jucătorul are nevoie de o perioadă lungă de pauză. Rossi (30 selecţii, 7 goluri) nu a participat la Cupa Mondială din Brazilia. El nu a fost reţinut în lot de selecţionerul Cesare Prandelli, care a apreciat că nu este refăcut complet pentru această competiţie.

Victima unui jaf armat
Tehnicianul echipei Flamengo, Vanderlei Luxemburgo, a declarat că a fost victima unui jaf armat la Rio de Janeiro, joi dimineaţă, cand se deplasa la baza de pregătire a formaţiei sale, informează cotidianul Marca. Incidentul a avut loc în momentul în care tehnicianul, aflat la volanul maşinii sale, a oprit la un semafor. Atacatorul, care circula cu o motocicletă, l-a ameninţat pe Luxemburgo cu un revolver şi i-a luat acestuia ceasul.  Vanderlei Luxemburgo nu a făcut plangere la poliţie. El a menţionat că de obicei circulă prin Rio de Janeiro cu o maşină blindată, dar joi a ales un vehicul obişnuit. Luxemburgo a antrenat echipa Real Madrid în perioada 2004-2005.

Liga a II-a, etapa a II-a
Seria I: CS Baloteşti – Săgeata Năvodari 0-1; Unirea Slobozia – CF Brăila 0-0; CFR Suceava – FCM Dorohoi 3-0; ASC Bacău – Farul Constanţa 2-2; Academica Argeş - Gloria Buzău 3-0; ACS Berceni – FC Voluntari 1-3. Clasament: 1. Academica – 6 p; 2. Săgeata – 6 p; 3. Suceava – 4 p; 4. Brăila – 4 p.
Seria a II-a: Poli Timişoara – Unirea Tărlungeni 1-0; CSM Ramnicu Valcea – CS Mioveni 0-0; Metalul Reşiţa – Şoimii Pancota 2-0; FC Bihor – Poiana Campina 1-3; FC Olt – FC Caransebeş 1-1. Clasament: 1. Reşiţa – 6 p; 2. Timişoara – 6 p; 3. Caransebeş - 4 p.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.