Sport

6.145 de lei adunaţi pentru Cristi Bărbînţă, golgeterul Adjudului din anii ‘90

Dan Chiriac
4 sep 2014 1188 vizualizări
Suma a fost adunată din donaţiile celor prezenţi la meciul caritabil de ieri, dar şi a conducerii SC Vrancart Adjud u preşedintele AJF Vrancea, Dan Dumitru, a caştigat licitaţia pentru un tricou adus de Lucian Goian din China, banii obţinuţi fiind donaţi jucătorului u FC Botoşani s-a impus cu 7-0 în faţa celor de la FCM Adjud, în meciul amical

Peste 800 de spectatori au asistat joi seara la meciul caritabil organizat pentru Cristi Bărbînţă, jucătorul care a scris istorie în tricoul celor de la Vrancart Adjud, în anii ‘90. Suporterii au afişat un banner de susţinere pentru Bărbînţă, dar au aprins şi torţe la începutul jocului. Partida amicală dintre FCM Adjud şi FC Botoşani, încheiată cu scorul de 7-0 în favoarea echipei din prima ligă, a început cu lovitura de start dată chiar de Cristi Bărbînţă. Chiar dacă se deplasează destul de greu, Cristi a îmbrăcat din nou tricoul roşu-negru în care a marcat în anii ‘90 multe goluri pentru formaţia adjudeană. A lovit mingea, după care a predat ştafeta celor 22 de jucători prezenţi pe gazon. Bărbînţă a fost însoţit la evenimentul de ieri de fiul său, în varstă de 11 ani, jucător la Cîmpulung Moldovenesc, acolo unde fostul jucător locuieşte în prezent. Necazul fotbalistului, lovit de o meningită şi un accident vascular  în 2010, atunci cand l-a părăsit şi soţia sa, a impresionat mulţi microbişti, dar şi pe jucătorii celor două formaţii, care au donat cate o sumă de bani. La final s-au adunat 3.645 de lei, la care s-a adăugat o donaţie de 2.500 de lei din partea Vrancart SA. De asemenea, preşedintele AJF Vrancea, Dan Dumitru, a caştigat la licitaţie un tricou adus de Lucian Goian din China, pe care au semnat toţi jucătorii de la FC Botoşani. Preşedintele clubului moldav, Constantin Şfaiţer, a donat la randul său o sumă de bani, la care s-a adăugat şi donaţia dată copilului lui Cristi Barbînţă.

“La început nu am crezut”


Fostul jucător de la Vrancart a dat lovitura de start a meciului – poza început


Cele două echipe s-au fotografiat la finalul jocului – poza echipe


Suporterii adjudeni au afişat un banner de susţinere: Alături de Cristi Bărbînţă, pe care i l-au dăruit la final jucătorului –poza suporteri

Prezent la eveniment, Cristi Bărbînţă s-a arătat emoţionat de iniţiativa fostului arbitru vrancean Mihai Lungu şi a clubului FCM Adjud. “La început, cand m-a sunat Mihai, am crezut că nu se va realiza. Ştiam că trebuie să jucăm cu Oţelul Galaţi. Apoi, m-a sunat Mihai şi mi-a spus că nu mai jucăm cu Oţelul. Am crezut că totul s-a anulat, dar apoi am aflat că va veni FC Botoşani. Le mulţumesc celor care s-au gandit la mine”, ne-a spus Cristi Bărbînţă, cel care a călătorit cu trenul mai bine de cinci ore pentru a fi prezent la evenimentul de la Adjud. Acesta a ţinut să le mulţumească celor care au contribuit la strangerea sumei de bani. Bărbanţă a făcut istorie în tricoul Adjudul în anii ‘90, cand a jucat cu două echipe din liga întai, în 16-zecimile Cupei Romaniei. Mai întai, Vrancart a întalnit Steaua, din randurile căreia făceau parte, printre alţii Prodan, Doboş, Ilie Dumitrescu, Gîlcă sau Panduru. Steliştii s-au impus cu 3-2 după loviturile de departajare, Bărbînţă marcand una din loviturile de la 11 metri.  Apoi, în 1999, Bărbînţă a avut ocazia să joace cu CSM Reşiţa, tot în Cupa Romaniei, o echipă din care făceau parte, printre alţii, Cristi Chivu şi Sansiro Ciocoi. Reşitenii s-au impus cu 1-0. Adjudenii eliminaseră în turul precedent pe Politehnica Iaşi, scor 3-2, după o dublă a lui Bărbînţă. Jucătorul a marcat zeci de goluri pentru echipa adjudeană în liga a treia, fiind golgeterul formaţiei mulţi ani. Acesta a jucat un sezon şi la Diplomatic Focşani.

Victorie la scor pentru FC Botoşani

Partida de verificare a fost dominată de echipa de liga întai, care şi-a dovedit superioritatea pe toată durata meciului. Scorul final a fost 7-0, după golurile marcate de Russel -2, Codoban, Fullop, Bordean şi Zvicki -2. Gadele de la FCM Adjud au început cu: Atomi – Moisă, Ionică, Beşa, Stoian – Voinea, Bulimar, Lupu, Trăţistaru –Costin,  Baban. Cea mai frumoasă fază a gazdelor a venit la mijlocul primei reprize, cand şutul expediat de Lupu a lovit bara transversală. Botoşănenii au jucat cu: Lazăr – Patache, Oltean, Anghelina, Acsinte – Ianc, Bordean, Codoban, Ivanovici – Russel, Brown. Au mai intrat: Fulop,  Zvicki. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.