Sport

Rapid s-a măritat!

Ziarul de Vrancea
27 iul 2014 622 vizualizări
Valerii Moraru a cumpărat 75 % din acţiunile FC Rapid

Omul de afaceri basarabean Valerii Moraru a devenit, sambătă, acţionarul majoritar al FC Rapid, preluand 75 la sută dintre acţiunile deţinute de cei patru suporteri, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul clubului giuleştean. Fanii primiseră 80 la sută din acţiunile clubului de la Adrian Zamfir şi i-au cesionat lui Valerii Moraru doar 75 la sută.
"Suporterii acţionari nu au dorit să cedeze toate cele 80 la sută din acţiuni, păstrandu-şi trei dintre ei cate 1 la sută, iar unul 2 la sută. Motivul invocat de aceştia este că doresc să poată convoca în cazuri extreme Adunarea Generală a clubului şi pentru a putea lua cunoştinţă despre deciziile importante pe care le va lua în perioada următoare Valerii Moraru. Cei patru suporteri s-au obligat printr-un contract să cedeze şi cele 5 la sută din acţiuni către Moraru în momentul în care clubul va ieşi din insolvenţă", au declarat sursele citate. Avocaţii lui Valerii Moraru au notificat deja administratorul judiciar şi au solicitat înscrierea omului de afaceri basarabean în registrul intern al acţionarilor SC FC Rapid SA.
Adrian Zamfir controlează 20 la sută: 15 la sută prin soţia sa, Natalia Zamfir, şi prin doi apropiaţi cate 2 şi 3 la sută. Conform surselor citate, Zamfir negociază în continuare şi cedarea celor 20 de procente către Valerii Moraru, dar îi solicită acestuia mai multe garanţii privind investiţiile ulterioare în gruparea giuleşteană.  Valerii Moraru, proprietar al companiilor Azuga Waters şi Perla Covasnei, a promis că va investi la semnarea contractului suma de 550.000 de euro pentru cheltuielile urgente ale clubului.
Valerii Moraru, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă că  a pregătit deja două contracte de împrumut, unul de 2,5 milioane lei (aproximativ 550.000 de euro) şi altul de 1,5 milioane de euro.  El a explicat că suma de 550.000 de euro va fi investită în club în cursul acestui sezon, iar cea de 1,5 milioane pe parcursul unei perioade mai lungi. "Vor fi şi alte contracte şi alte sume pentru că Rapid are nevoie de o gestiune corectă a afacerii şi are nevoie şi de bani şi aici vom contribui după necesităţi şi posibilităţi. Sunt conştient că urmează o perioadă destul de grea, dar sunt convins că voi reuşi", a spus Moraru în cadrul unei conferinţei de presă.  Omul de afaceri basarabean a adăugat că negociază şi cu Adrian Zamfir pentru a cumpăra şi pachetul de aproximativ 20 la sută pe care îl controlează acesta. " Sunt convins că şi domnul Zamfir şi domnul Cristescu vor un viitor frumos al Rapidului, numai că astăzi ţin de contracte, de obligaţiuni, de negocieri. Sper ca pană miercuri sau joi să finalizăm", a menţionat noul acţionar. El a precizat că datoriile curente, cele înregistrate de club după data de 7 decembrie 2012 cand a intrat în insolvenţă, sunt cuprinse între 2,7 şi 4 milioane de euro.  Noul acţionar majoritar a precizat că de acum înainte jucătorii şi ceilalţi angajaţi ai clubului vor avea salariile plătite la zi. "În principiu am vrea însă să ieşim cat mai repede din procedura de insolvenţă", a adăugat el.  Moraru a mai precizat că  va rezilia contractele de sponsorizare pe care companiile sale Azuga Waters şi Perla Covasnei le are în prezent cu grupările Dinamo, Astra şi Concordia Chiajna.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.