Sport

Două adolescente din Focşani, pe urmele Simonei Halep

Dan Chiriac
23 iul 2014 2407 vizualizări
Delia Macovei şi Maria Ciubotaru s-au întalnit în finala turneului de la Constanţa u cele două provin din familii de sportivi şi speră la o carieră în sportul alb u ambele au încercat înainte gimnastica sau baletul, dar s-au oprit în cele din urmă pe terenurile de tenis

Delia Macovei şi Maria Ciubotaru, două adolescente care au îmbrăţişat tenisul, îşi doresc să ajungă pe urmele Simonei Halep, cel mai popular nume pe buzele romanilor în ultimele luni. Ambele provin din famiilii de sportivi şi au tot viitorul în faţă pentru o carieră strălucită. Rezultatele lor au început deja să apară, iar victoriile în turneele destinate categoriilor lor de varstă au apărut deja. Cele două jucătoare au disputat la finalul săptămanii trecute finala turneului de 10 ani de la Constanţa, chiar oraşul natal al Simonei Halep. Delia Macovei a învins-o pe Maria Ciubotaru, dar aceasta îşi doreşte să se revanşeze în turneul următor. Delia Macovei este fiica omului de afaceri Liviu Macovei, patronul de la Contliv Soft, dar şi jucător de fotbal la Unirea Focşani. De asemenea, Maria Ciubotaru provine dintr-o familie de sportivi, tatăl său fiind fostul portar al echipei de handbal CSM 2007 Focşani, actualul antrenor principal Viorel Ciubotaru.
Maria Ciubotaru a povestit şi cum a ajuns la tenis, după ce a cochetat şi cu alte sporturi. “Nu ştiam nimic de tenis. Nu-mi plăcea, nu mă uitam la televizor. Tatăl meu m-a dus mai întai la gimnastică, apoi la balet. Cand am ales tenisul nu ştiam de aceste terenuri, nici măcar că există. La început am crezut că nu o să fac mult timp acest sport. Mai ales că nu prea nimeream mingea! Vreo trei săptămani, pană a început să-mi placă. Acum am prins gustul şi nu cred că voi mai pleca de aici”, ne-a spus Maria. Delia Macovei a ajuns la tenis tot prin intermediul tatălui său. “Am făcut la început gimnastică, apoi balet şi dans, dar tenisul mi-a plăcut cand am ajuns pe terenuri în parcul Bălcescu, apoi aici în Sud”, ne-a povestit campioana de la Constanţa. Ambele visează să ajungă pe urmele celebrei jucătoare Simona Halep. Cunosc amănunte suficiente despre campioana Romaniei. “Ne dorim să ajungem la fel ca Simo, dar pentru asta trebuie să muncim”, admit cele două. Acestea s-au întalnit în finala turneului de la Constanţa. Delia s-a impus, dar Maria a avut o evoluţie foarte bună, la randul său. “Scorul întalnirilor directe este 2-1 pentru Delia”, îşi aduc aminte viitoarele campioane.

“Munca în echipă e cea mai importantă”

Delia şi Maria muncesc în fiecare zi alături de antrenorul Răzvan Bucuroiu, sperand ca într-o zi să ajungă pe urmele Simonei, iar o ţară întreagă să le privească la televizor. Delia a început tenisul doar cu un an în urmă, dar rezultatele au început deja să apară. Maria are trei ani în competiţii, dar ca varstă este mai mică cu un an decat colega sa. “Muncim în fiecare zi. Chiar dacă e un sport individual, munca în echipă e cea mai importantă. Ne împingem unul pe altul, astfel încat rezultatele să apară. O victorie a unui jucător îl determină şi pe colegul său să muncească mai mult şi implicit să aibă rezultate mai bune”, ne-a spus antrenorul Răzvan Bucuroiu.

Visul de a ajunge “Halep de Vrancea”

Cele două tenismene au ocazia să-şi demonstreze calităţile şi pe teren propriu. Sambătă, la terenurile de tenis din Sud va debuta un turneu destinat copiilor de 10, 12 şi 14 ani. Delia şi Maria speră să ajungă din nou în finală. Cele două vor mai juca un an la categoria 10 ani. “Delia a venit abia de un an la tenis şi mai trebuie să acumuleze. Maria este cu un an mai mică şi cred că ambele pot face pasul la categoria următoare, U 12, abia anul viitor. Trebuie să mai acumuleze”, spune Răzvan Bucuroiu. Delia şi Maria ar putea să reprezinte cu cinste Focşaniul în turneele internaţionale, peste zece ani, iar oraşul nostru să se mandrească cu “Halep de Vrancea”. După Adrian Voinea, cel mai mare tenismen vrancean, sportul alb din Focşani ar putea să se mandrească şi cu o jucătoare care să joace în turneele de Grand Slam. Pană atunci, sambătă, cele două jucătoare vor avea ocazia să joace la turneul de la Focşani, unde sunt aşteptaţi copii din toată ţara. Delia şi Maria sunt favorite la categoria lor de varstă, iar susţinerea părinţilor din tribune le va ajuta să facă din nou un rezultat frumos şi, poate, chiar să joace o nouă finală împreună. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Liviu T, acum 3562 zile, 8 ore, 31 minute, 5 secunde
Felicitari Deliei! Sa te tii de tenis ca ai tot ce-ti trebuie sa ajungi la performanta!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.