Sport

Voinţa Deep Serv s-a oprit în sferturile de finală

Dan Chiriac
6 iul 2014 719 vizualizări
Formaţia vranceană a pierdut în faţa celor de la Design Construct Braşov cu scorul de 3-1 u echipa manageriată de Marian Spînu a caştigat primele patru partide disputate la turneul final de la Roman

Campioana Ligii de minifotbal Vrancea, Voinţa Deep Serv Focşani, s-a oprit în sferturile de finală la turneul final al campionatului naţional. Echipa manageriată de Marian Spînu a pierdut sambătă după-amiază partida jucată cu Design Construct Braşov, o formaţie ce are şanse la caştigarea titlului naţional. Sambătă dimineaţă, focşănenii au jucat ultimul meci din grupă, cu Mavos Arad. Voinţa putea evita duelul cu Design Construct Braşov, din sferturi, dacă nu ar fi caştigat jocul cu arădenii. Numai că scorul final a fost 1-0 pentru focşăneni, care au caştigat grupa şi au jucat în faza următoare cu formaţia braşoveană. Partida cu Design Construct a fost echilibrată, dar experienţa unor jucători de echipă naţională a fost decisivă. Braşovenii au deschis scorul la primul şut spre poarta adversă, dar focşănenii au egalat după golul marcat de Chivu din lovitură de pedeapsă. Scorul pauzei a fost 1-1, iar Voinţa a avut două ocazii la începutul reprizei secunde. Numai că braşovenii au preluat iniţiativa iar execuţia de efect a lui Răzvan Radu, care a punctat cu călcaiul, a decis meciul. Pană la final, Design Construct Braşov a mai reuşit un gol. Culmea, în al doilea sfert de finală, ocupanta locului doi în grupa A, Ploieşti 2010, a trecut de Mav Timişoara, echipă pe care focşănenii aveau ocazia să o întalnească în sferturi, dacă nu ar fi caştigat jocul de sambătă dimineaţa.

“Aprecieri din partea organizatorilor”

Voinţa Deep Serv a caştigat toate cele patru partide jucate în grupă. Joi dimineaţă, formaţia manageriată de Marian Spînu a învins cu 3-1, în primul meci al grupei, pe TCE 3 Brazi Roman, organizatoarea turneului final. Golurile focşănenilor au fost marcate de Emilian Chivu 2 şi Răzvan Crăciun. Joi seara, la o oră mai puţin obişnuită pentru un joc de fotbal, 23.00, focşănenii au spulberat formaţia Phoenix Hunedoara. Focşănenii s-au impus cu 4-0, după golurile marcate de Claudiu Mihai -2, Răzvan Crăciun şi Viorel Crăciun. Derby-ul grupei A pe Voinţa şi Ploieşti 2010. Meciul s-a încheita la egalitate, scor 0-0, dar focşănenii s-au impus cu 2-1 la loviturile de departajare. Sambătă, formaţia Deep Serv a trecut cu 1-0 de Mavos Arad.  Lotul formaţiei Voinţa este format din următorii jucători: George Sîrbu, Gabriel Lazăr, Marius Bodoc, Ionuţ Căpăţînă, Răzvan Crăciun, Emilian Chivu, Cătălin Curteanu, Viorel Crăciun, Cristi Gurguiatu, Claudiu Mihai, Răzvan Duţu. Antrenorul echipei este Ionuţ Constantinescu, iar manager Marian Spînu. “Este o performanţă deosebită pentru minifotbalul din Vrancea. Voinţa Deep Serv şi-a îndeplinit obiectivul, ajungand în primele opt echipe din ţară. Echipa noastră a primit aprecieri pozitive din partea organizatorilor, mai ales că s-a aflat la prima participare la un turneu final. Sperăm ca în anii următori, minifotbalul din Vrancea să continue cu asemenea performanţe”, ne-a spus Cristi Vasile, organizatorul ligii de minifotbal Vrancea. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.