Voinţa Deep Serv, între primele opt echipe din ţară
Campioana Ligii de minifotbal Vrancea, Voinţa Deep Serv Focşani, a reuşit o performanţă deosebită la turneul final al campionatului naţional. Echipa manageriată de Marian Spînu s-a calificat în sferturile de finală ale campionatului, urmand să joace în această după-amiază, cu Design Contruct Braşov sau Mav Timişoara. Întalnirea va avea loc la orele 14.00 sau 15.00, în funcţie de ultimul rezultat din grupă. Dacă vor învinge în această dimineaţă pe Mavros Arad, focşănenii vor termina grupa pe prima poziţe şi vor întalni, de la orele 14.00, echipa timişoreană. În cazul unui rezultat negativ, focşănenii vor termina grupa pe poziţia a doua şi vor întalni formaţia braşoveană, de la orele 15.00. În ambele cazuri, partida din sferturile de finală va putea fi văzută în direct la postul de televiziune sport.ro. Voinţa Deep Serv a caştigat toate cele trei partide jucate în grupă. Joi dimineaţă, formaţia manageriată de Marian Spînu a învins cu 3-1, în primul meci al grupei, pe TCE 3 Brazi Roman, organizatoarea turneului final. Golurile focşănenilor au fost marcate de Emilian Chivu 2 şi Răzvan Crăciun. Joi seara, la o oră mai puţin obişnuită pentru un joc de fotbal, 23.00, focşănenii au spulberat formaţia Phoenix Hunedoara. Focşănenii s-au impus cu 4-0, după golurile marcate de Claudiu Mihai -2, Răzvan Crăciun şi Viorel Crăciun. Derby-ul grupei A a opus ieri dimineaţă pe Voinţa şi Ploieşti 2010. Meciul s-a încheita la egalitate, scor 0-0, dar focşănenii s-au impus cu 2-1 la loviturile de departajare.
Victorii obţinute fără Gurguiatu şi Toma
Lotul formaţiei Voinţa este format din următorii jucători: George Sîrbu, Gabriel Lazăr, Marius Bodoc, Ionuţ Căpăţînă, Răzvan Crăciun, Emilian Chivu, Cătălin Curteanu, Viorel Crăciun, Cristi Gurguiatu, Claudiu Mihai, Răzvan Duţu. Antrenorul echipei este Ionuţ Constantinescu, iar manager Marian Spînu. Cele trei victorii au fost obţinute în condiţiile în care din lot au lipsit doi jucători, faţă de lotul de la turneul de baraj şi cel din campionatul judeţean. Astfel au lipsit Cristi Gurguiatu şi Adrian Toma. Primul a fost menajat pentru jocurile din grupă, acesta avand o problemă medicală. În schimb, Adrian Toma a încetat de comun acord colaborarea cu echipa Voinţa Deep Serv. “Nu vrem să ne oprim aici. Băieţii s-au mobilizat exemplar şi au făcut un turneu final aproape perfect pană acum. Este o performanţă deosebită pentru clubul nostru să ajungem între cele mai bune opt echipe din ţară. Ne-am atins obiectivul propus la începutul turneului final, dar aşteptăm de la băieţi, în continuare o evoluţie pe măsură şi să ajungem cat mai departe la acest turneu. Trebuie remarcat că nu ne-am bazat pe serviciile lui Gurguiatu, care a fost menajat, avand o accidentare”, ne-a spus Marian Spînu.
"Avem ocazia să jucăm una dintre finalele campionatului"
Căpitanul echipei, Emilian Chivu, omul decisiv în partida de debut, spune că întreaga echipă este pregătită pentru o mare performanţă. “Ne gandim mai departe, să jucăm la fel şi să ajungem în fazele finale. Dacă vom rămane concentraţi avem ocazia să jucăm una dintre finalele campionatului chiar la prima participare la un turneu final”, ne-a spus Emilian Chivu. La turneul final al Campionatului Naţional de minifotbal, ediţia a-VIII-a, participă 20 de echipe. Din faza sferturilor de finală, jocurile vor fi transmise live pe posturile Pro TV şi Sport.ro. Interesant este că la turneul final a ajuns în cele din urmă şi Railex Suceava, eliminată la baraj de Deep Serv. Sucevenii au primit locul lăsat liber de ABC United Bucureşti, avand cel mai bun punctaj naţional. Numai că sucevenii şi-au dat din nou în petic la turneul final. După ce la baraj s-au retras de pe teren la partida cu Voinţa Deep Serv, la turneul final, sucevenii au plecat acasă după ce au pierdut primele două jocuri. Aceştia riscă o sancţiune aspră din partea Federaţiei Romane de Minifotbal. (Dan CHIRIAC)














