Sport

Azi se trage la sorţi tabloul principal la Vrancea Trophy

Dan Chiriac
29 iun 2014 585 vizualizări
Primele două zile, la fel ca şi cea de azi, sunt destinate calificărilor u italianul Quinzi a renunţat la participare din cauza bacalaureatului u azi are loc conferinţa de presă prilejuită de organizarea „Vrancea Trophy – Trofeul Consiliului Judeţean Vrancea”

Prima zi a competiţiei „Vrancea Trophy – Trofeul Consiliului Judeţean Vrancea” a fost a calificărilor, aşa cum s-a întamplat şi duminică şi azi. Din calificări vor promova pe tabloul principal 8 tenismeni. În perioada 1-6 iulie se vor disputa partidele de pe tabloul principal, la simplu, unde vor intra în competiţie 32 de concurenţi, iar între 1 şi 4 iulie, întâlnirile de pe tabloul principal la dublu, în care vor evolua 16 perechi. Organizatorii  „Vrancea Trophy – Trofeul Consiliului Judeţean Vrancea" vor oferi spectatorilor joi, 4 iulie, un meci demonstrativ, cu o participare surpriză, dar cu spectacol garantat, după cum promit aceştia. Programul ar putea suferi modificări neesenţiale generate de eventuale evenimente meteo care să facă impracticabile terenurile de joc. Azi are loc conferinţa de presă prilejuită de organizarea „Vrancea Trophy – Trofeul Consiliului Judeţean Vrancea”, la Hotelul Amadeus. Pe terenurile din Complexul Milcovul Sud nu va mai evolua învingătorul juniorilor de la The Championships, Wimbledon, ediţia 2013, italianul Gianluigi Quinzi, care are în palmares şi un sfert de finală, tot anul trecut, la US Open juniori, ca şi patru titluri în turnee futures – în Maroc, unul în 2013 şi două în 2014, şi unul în România, la Galaţi, în mai 2014. Gianluigi Quinzi a renunţat la turneu, pentru că trebuie să susţină examenul de bacalaureat. Principalul favorit a devenit moldoveanul Maxim Dubarenco – poziţia 321. (Dan CHIRIAC)

Rezultatele de sâmbătă:
Artur Completo din Portugalia a promovat în turul al doilea al calificărilor fără a avea adversar;
Vlad Anghel, România – Radu Matei Lupu, România    5-7, 6-4, 3-6;
Gabriel Vlăduţ Niculescu, România – Andreas Bracaci, România    1-6, 4-6;
Florin Barbu, România, fără adversar;
Dragoş Constantin Ignat, România, fără adversar;
Tudor Diaconu, România – Răzvan Marius Codescu, România    6-3, 6-4;   
Lucian Gheorghe, România – Marian Petre Prăjescu, România    6-2, 6-3;
Vlad Nicolae Cătălinoiu, România, fără adversar;
Teodor Nicolae Marin, România, fără adversar;
Tudor Burghelea, România – Tudorel Sandu, România    3-6, 1-6;
Wilian Emanuel Birău, România – Timotei Uzun, Moldova    6-3, 6-1;
Mateus Alves, Brazilia, fără adversar;
Dan Dumitraşcu, România, fără adversar;
Sabin Adrian Saveluc, România – Vlad Victor Cornea, România    0-6, 1-6;
Cătălin Fifea, România – Andrei Vitiuc, România    7-6 (6), 6-1;
Alexander Cozbinov, Moldova, fără adversar;
Ilie Aurelian Giurgiu, România, fără adversar;
Maxim Bulat, Moldova – Rareş Florin Mercean, România    2-6, 5-7;
Javier Naser, Chile – Mihai Laurenţiu Bălaşa    7-5, 6-3;
Alexandru Sturzu, Austria, fără adversar;
Bogdan Borza, România, fără adversar;
Bogdan Pavel, România – Andrei Alexandru Sabău, România    6-4, 6-2;
Claudiu Mircea, România – Ramirez Zapata, Columbia    0-6, 0-6;
Mircea Alexandru Jecan, România, fără adversar;
David de Leon Elias, Spania, fără, adversar;
Marius Frosa, România – Robert Florin Popescu, România    5-7, 6-2, 6-2;
Artur Culicovschi, România – Radu Bogdan Gabriel Ivan, România    6-0, 6-1;
Patrick Grigoriu, România, fără adversar;
Andrei Pătrui, România, fără adversar;
Sorin Roşca, România, fără adversar;
Într-un meci contând pentru turul II: Andrei Pătrui – Sorin Roşca    6-2, 6-0
Koors Ghasemi, Canada – Ilie Babiniuc, Moldova    2-6, 2-6:
Tudor Cristian Sulea, România, fără adversar.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.