Selecţionata Vrancei merge în stagiu la Costineşti
Fetele evidenţiate în mod deosebit pe parcursul competiţiei de fotbal feminin din cadrul proiectului “Fotbal şi feminitate”, derulat de AJF Vrancea în lunile mai şi iunie, pleacă într-o tabără de instruire. Fiecare AJF va trimite în aceste centre, patru cele mai bune sportive născute în anul 2000 sau 2001 şi trei cele mai bune sportive născute în anul 2002 sau 2003. Organizatorii au optat pentru două centre, ambele ţinute la Costineşti, dar în perioade diferite. Ca locaţie a fost aleasă staţiunea Costineşti, la Complexul Alex. Proprietarul acestuia a fost implicat în fiecare an în organizarea de proiecte destinate elevelor şi are calitatea de a organiza la nivel naţional tabere pentru eleve. Acesta garantează accesul la teren, sală de sport şi plajă aferentă hotelului. Perioada pentru fetele din selecţionata AJF Vrancea este 24 Iunie - 1 Iulie. Alături de fetele din Vrancea, la stagiul de pregătire vor mai lua parte şi sportive de la AJF Teleorman, AJF Maramureş şi AJF Bacău. În total vor fi 30 sportive cu patru însoţitori, din fiecare judeţ cate unul şi 6 persoane în staff-ul tehnic, antrenori specializaţi pe fotbal feminin. Delegaţia noastră va face deplasare la Costineşti cu trenul, împreună cu delegaţia din Bacău. Sportivele vor avea asigurate pe tot parcusul stagiului de pregătire, condiţiile necesare practicării fotbalului de performanţă, masă, echipament, apă la antrenamente, dar şi jocuri. Lotul echipei noastre este format din: Stoica Nicoleta – Şcoala Păuneşti, Macedon Anca - Liceul Emil Bota Adjud, Onea Georgiana – Şcoala Păuneşti, Novac Irina-Liceul Emil Bota Adjud, Toniţa Elena- Şcoala nr 1 Mărăşeşti, Bulancea Andrea-Şcoala nr 2 Mărăşeşti şi Ursache Ştefania –Şcoala Coroteni. Delegaţia va fi însoţită de profesoara Liliana Mihaela Toader Botan. (Dan CHIRIAC)