Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Stelea a dat lotul de tineret pe Viitorul

Ziarul de Vrancea
18 iun 2014 631 vizualizări
Bogdan Stelea şi-a depus, ieri, la sediul Federaţiei Romane de Fotbal, demisia din funcţia de selecţioner al echipei naţionale de tineret a Romaniei, a declarat, pentru MEDIAFAX, şeful Departamentului de Comunicare, Gabriel Berceanu

Surse din cadrul grupării FC Viitorul au afirmat că Stelea a avut, ieri, o întalnire cu Gheorghe Hagi în cadrul căreia fostul căpitan al echipei naţionale i-a propus preluarea conducerii tehnice a echipei din Liga I. Anunţul de instalare în postul ocupat pană acum de Bogdan Vintilă urmează să fie făcut de conducerea FC Viitorul după ce Bogdan Stelea va pune la punct termenii de reziliere a contractului cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. Bogdan Stelea a fost instalat în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de tineret la 20 august 2013, după ce Emil Săndoi şi-a reziliat pe cale amiabilă comtractul cu FRF.
 

Radu nu-i de dat!
 

Clubul Lazio Roma a decis să nu-l cedeze pe fundaşul Ştefan Radu, deşi presa italiană a scris că romanul a cerut conducerii clubului să-l lase să plece la o altă formaţie. "Preşedintele Claudio Lotito l-a refuzat ferm pe Radu. Lotito a spus nu cedării unuia dintre cei mai iubiţi jucători din lotul actual. Destinul lui Radu este să rămană la Lazio, clubul vrea să-l păstreze. Oferte există, dar ele sunt nesatisfăcătoare pentru club. Mai mult, Radu face parte din proiect. Romanul mai are contract pană în 2016 şi doar o ofertă şoc ar putea schimba viziunea oficialilor clubului. El este considerat liderul noii apărări de la Lazio", a scris clubul lazial pe site-ul oficial.  Presa italiană a scris în ultima perioadă că Ştefan Radu este dorit de mai multe cluburi importante din Europa, printre care Newcastle United, Tottenham Hotspur, AC Fiorentina, SSC Napoli, Manchester United, VfL Wolfsburg şi Werder Bremen.

Thiago Silva: "Meritam un penalty!"

Căpitanul Thiago Silva a declarat, ieri, după remiza Braziliei cu Mexic, scor 0-0, că arbitrul nu a acordat un penalti echipei sale din cauza controversei ce a urmat după întalnirea cu naţionala Croaţiei. La meciul caştigat de Brazilia, scor 3-1, jucătorii croaţi au protestat vehement după decizia arbitrului japonez Yuichi Nishimura de a acorda penalti la un duel în careu între Lovren şi Fred. Croaţii au considerat că penaltiul a fost acordat mult prea uşor. "Dacă vă uitaţi bine, veţi vedea că sunt repercusiuni după penaltiul acordat la Fred. Dacă nu aţi fi vorbit atata despre acest subiect, arbitrul de astăzi ar fi putut să ne acorde penalti", a declarat Thiago Silva. În minutul 80 al meciului cu Mexic, Marcelo a căzut după un contact cu un fundaş mexican, însă arbitrul turc Cüneyt Cakir a lăsat jocul să continue.

Jale mare în lotul portughez

Fundaşul Portugaliei, Fabio Coentrão, va fi indisponibil pentru restul Cupei Mondiale, din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă, a anunţat, ieri, Federaţia Portugheză de Fotbal (FPF). Coentrao s-a accidentat în minutul 62 al meciului pierdut de Portugalia cu Germania, scor 0-4, şi a părăsit terenul pe targă. Antrenorul Portugaliei, Paulo Bento, au probleme şi cu alţi doi jucători, atacantul Hugo Almeida şi portarul titular, Rui Patricio, care nu vor mai putea juca în faza grupelor: "Accidentările suferite de Hugo Almeida şi Rui Patricio le pot permite să se restabilească pană la finalul competiţiei din Brazilia, dar vor fi nevoiţi să urmeze un program de recuperare individual. Singurul lucru cert este că ei nu vor mai putea juca în faza grupelor", se arată într-un comunicat al Federaţiei Portugheze de Fotbal. Ambii fotbalişti au suferit accidentări la copsa stangă.

Schumacher a deschis ochii

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a fost conştient în timpul transferului de la spitalul din Grenoble la cel din Lausanne, organizat în secret, şi a avut în majoritatea timpului ochii deschişi, a scris, ieri, publicaţia Blick. Jurnaliştii cotidianului elveţian au descoperit societatea de ambulanţă care a efectuat transportul pacientului. Un responsabil al companiei din Viege (cantonul Valais), Mathias Volken, a confirmat că transportul a fost efectuat luni, dar a refuzat să ofere alte detalii. Transferul a fost organziat de familia lui Michael Schumacher ca o operaţiune a serviciilor secrete, a indicat publicaţia citată.

Piovaccari, situaţie incertă

Agentul atacantului Federico Piovaccari, Stefano Salvini, a declarat, ieri, pentru site-ul sampdorianews.net, că jucătorul se va prezenta la reunirea echipei Sampdoria Genova, dar a precizat că varianta cea mai bună ar fi să revină la Steaua Bucureşti. "Federico Piovaccari se va prezenta la reunirea echipei Sampdoria Genova, la începutul lunii iulie. El ar putea rămane la Sampdoria în sezonul viitor, mai ales că echipa nu are foarte multe alternative ofensive. Piovaccari poate fi util, dar vom vedea ce va fi. Nu am primit nicio ofertă de la Tokyo FC, nu am avut nicio întalnire cu oficiali ai clubului japonez. Cea mai bună variantă pentru jucător ar fi să revină la Steaua şi să joace în Liga Campionilor. S-a simţit bine în Romania şi ar avea şansa să fie văzut în cea mai importantă competiţie. O revenire la Steaua depinde de Sampdoria dacă îi va plăti în continuare salariul", a spus Salvini.

Partizan, în loc de Steaua Roşie

Echipa Partizan Belgrad, ocupanta locului doi în campionatul Serbiei, va participa în sezonul viitor al Ligii Campionilor, urmand să o înlocuiască pe campioana Steaua Roşie, a anunţat, miercuri, Gazzetta dello Sport. Steaua Roşie Belgrad a fost exclusă din sezonul 2014-2015 al Ligii Campionilor, din cauza neregulilor financiare. Campioana Serbiei a decis să nu facă apel la decizia UEFA de excludere din Liga Campionilor. Partizan Belgrad va aevolua în turul doi preliminar al Ligii Campionilor.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.