Sport

Panzer contra şvaiţer

Ziarul de Vrancea
17 iun 2014 509 vizualizări
Germania - Portugalia 4-0 (3-0), cu o triplă reuşită de Thomas Müller, care este cel mai prolific marcator al Cupei Mondiale de pană acum

Grupa F, Fortaleza

Germania: Neuer - J. Boateng, Mertesacker, Hummels ('73 - Mustafi), Höwedes - Lahm - Özil ('62 - Schürrle),  Khedira, Kroos, Götze- Müller ('81 - Podolski). Selecţioner: Joachim Löw.
Portugalia: R. Patricio - J.Pereira, Pepe, Br. Alves, Coentrão ('65 - A. Almeida) - Moutinho, Veloso ('46 - R. Costa), Meireles - Ronaldo, H. Almeida ('27 - Eder), Nani. Selecţioner: Paulo Bento.
Arbitru: Milorad Mazic (Serbia).
Cartonaşe galbene: J.Pereira
Cartonaş roşu: Pepe ('38)
1-0, min. 12: Müller, dintr-un penalty acordat la un fault al lui J. Pereira asupra lui Götze.
2-0, min. 31: la un corner executat de Özil, Hummels se înalţă şi înscrie cu capul peste Patricio.
3-0, min. 45^1: Kroos trimite o minge în careu, Alves degajează pană la Müller, care înscrie printre doi fundaşi.
4-0, min: 79: centrarea lui Schürrle este respinsă în faţă de Patricio şi Müller nu iartă.

Spune o vorbă romanească "unde nu-i cap, vai de picioare". Însă în limba oficială a fotbalului, există şi o altă variantă. "Unde nu-i fund, vai de cap", dovedită de evoluţia echipei Portugaliei în meciul de debut la Cupa Mondială contra Germaniei. Toată lumea despică ecuaţia "Portugalia, egal Cristiano Ronaldo", dar în fotbal nu s-a văzut încă echipa care să stea într-un singur jucător. Şi poţi să ai trei de Cristiano Ronaldo în echipă, plus Messi şi Ibrahimovic, dar dacă ai apărători de curtea şcolii, nu caştigi niciun meci. Portugalia a început curajos meciul, cu primul şut la poartă (Hugo Almeida, min. 4), cu o lovitură din unghi periculoasă a lui Cristiano ('7), pentru ca faultul lui J. Pereira la Müller să provoace deschiderea scorului. A urmat o poziţie ideală pentru Nani (teoretic, "oglinda" lui Ronaldo în teren), dar şutul s-a dus tot peste ţintă. De aici este momentul a vorbi (scrie) despre Germania. Cei numiţi cu o vorbă uzată "panzerele" au intrat în turaţie, l-au păzit pe Ronaldo şi au început să facă jocul gospodăreşte, semn că Germania este clar una dintre favoritele la titlu. Nemţii au arătat că ştiu să schimbe registrele din mers: dacă în prima repriză şi-au sufocat adversarii, în cea de-a doua i-au lăsat să se desfăşoare, acţionand italieneşte pe contraatac, cu momente răsfirate de tiki-taka. Aproape nici nu mai contează că portughezii şi-au dat înşişi foc la valiză. În min. 38, la un duel aerian, Pepe l-a lovit cu cotul pe Müller, arbitrul şi-a pregătit cadoul galben, dar Pepe nu s-a astampărat, i-a aplicat un cap în figură neamţului şi s-a mai şi răţoit la arbitru. Roşu direct şi lusitanii au rămas în zece. După golul din adiţionalele primei reprize, partea a doua a fost fără istorie. S-a mai accidentat şi Coentrão (singurul fundaş de clasă al Lusitaniei), în timp ce nemţii au ratat delirant deşi au cedat posesia. Şi doar pentru arătarea muşchilor de pe bancă, Schürrle a centrat odată perfect şi poate că n-ar fi fost gol, dacă n-ar fi comis-o şi portarul Rui Patricio. Portughezii ar fi vrut un gol de onoare, dar nici arbitrul n-a văzut faultul în careu la Eder ('75) şi nici Ronaldo, lehămetit de turnura jocului, n-a nimerit vreuna dintre cele trei lovituri libere primite. Două cuvinte şi despre Ronaldo: poate că, avand în vedere diferenţa de valoare între cele două echipe, Cristiano n-ar fi trebuit să fie forţat (sau n-ar fi trebuit să forţeze) în acest meci. După cum se prezintă situaţia, meciurile cu Ghana şi SUA vor fi grele pentru echipa Portugaliei! (Nic. G)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.