Sport

Succesul lui Paraschiveanu, aplaudat de romanii din Italia

Dan Chiriac
11 iun 2014 676 vizualizări
Boxerul format la CS Unirea Focşani a caştigat al doilea meci la profesionişti

Boxerul focşănean Cătălin Paraschiveanu a fost felicitat de întreaga comunitate romanească de la Milano, dar şi de prieteni şi rude după victoria obţinută sambătă seara, la al doilea său meci la profesionişti. Foştii săi colegi de la CS Unirea Focşani, Dinamo Bucureşti sau SC Bacău au ţinut să-i fie aproape boxerului focşănean. Mesajele de felicitare au invadat pagina  de socializare a pugilistului. Familia a fost prezentă la meci şi alături de alţi romani din Milano au format o mică galerie pentru Cătălin. Acesta este format la CS Unirea Focşani sub îndrumarea maestrului Ion Zaharia. Ulterior, boxerul a fost pregătit de Victor Lupu, Nicolae Scutaru şi Mihai Ichim. A obţinut medalii naţionale la juniori, iar la 18 ani a plecat prin transfer la Dinamo Bucureşti. Apoi, după ceva neînţelegeri cu clubul Ministerului de Interne, a ajuns la SC Bacău. Modest, ca de fiecare dată, Cătălin Paraschiveanu a dorit să le mulţumească celor care îi sunt aproape. „Vreau să le mulţumesc celor care mi-au fost aproape, fratelui meu, Ionuţ, familiei, antrenorilor. Mă voi pregăti intens pentru a avea o comportare cat mai bună şi la profesionişti, unde sper într-o carieră de succes”, ne-a spus Cătălin Paraschiveanu.

A doua victorie la profesionişti

Boxerul focşănean Cătălin Paraschiveanu a început foarte bine cariera sa la profesionişti. La începutul anul 2014, boxerul format la CS Unirea Focşani a decis să renunţe la boxul amator, acolo unde avea perspectivele participării la Jocurile Olimpice şi a ales să se transfere în Italia, la un club de profesionişti din oraşul Milano. Cătălin Paraschiveanu s-a legitimat la OPI 2000, un club din oraşul din nordul Italiei, pregătindu-se sub comanda unui fost boxer italian, care are în palmares titlul de campion european. Promotorul lui Paraschiveanu, Salvatore Cherchi, declarat cel mai bun în 2012 în Europa, i-a programat boxerului focşănean două meciuri pană acum. În prima întalnire, la Milano, Paraschiveanu l-a întalnit pe moldoveanu Ion Lapteacru, pe care l-a învins în repriza a doua, prin KO. Focşăneanul l-a trimis la podea pe adversarul său, nelăsandu-i nicio şansă să continue meciul. Boxerul focşănean Cătălin Paraschiveanu a obţinut sambătă seara o victorie importantă în meciul cu letonul Raymonds Sneitze. Focşăneanul l-a învins la puncte, decizie în unanimitate, pe boxerul leton. „A fost un meci greu, dar Cătălin a reuşit să se impună fără dubii în faţa adversarului său. Succesul nu a putut fi pus la îndoială. Decizia a fost dată în unanimitate. Este important acest al doilea succes la profesionişti. Vor urma probabil meciuri şi mai grele, dar Cătălin este pregătit să le facă faţă”, ne-a spus Ionuţ Paraschiveanu, fratele boxerului focşănean. Acesta se ocupă de cariera lui Cătălin. (Dan CHIRIAC)







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.