Sport

Finala cupei se joacă pe 15 iunie

Dan Chiriac
4 iun 2014 634 vizualizări
Euromania Dumbrăveni va juca pe teren propriu cu Young Stars Panciu

Finala Cupei Romaniei, faza judeţeană, se va desfăşura la Dumbrăveni, pe 15 iunie. În ultimul act al întrecerii se vor duela Euromania Dumbraveni şi Young Stars Panciu. Partida se va desfăşura pe terenul din Dumbrăveni, aşa cum s-a stabilit la şedinţa tehnică dinaintea începerii competiţiei. Avand avantajul terenului propriu, Euromania va încerca să confirme rezultatele foarte bune din ultimii ani. Euromania a caştigat în cei trei ani de existenţă Superliga Copiilor, liga a cincea, a jucat finala campionatului de juniori A 1, în sezonul precedent şi a terminat sezonul actual, în Superliga Vrancei, pe poziţia a treia. Rănită în orgoliu după ce a pierdut lupta pentru prima poziţie în Superligă cu Selena Jairştea, formaţia din Panciu va încerca să se revanşeze în competiţia surprizelor. Păncenii îşi doresc să se califice în fazele naţionale, pentru a disputa din nou meciuri cu formaţii de liga a treia. Partida de duminica viitoare va începe la orele 17.00. La finalul partidei va avea loc festivitatea de premiere a finalistelor, dar şi a campioanelor judeţene la juniori C, D şi E.

Campioana judeţului, premiată sambătă

Pană atunci, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vrancea va premia la finalul acestei săptămani două campioane judeţene. Astfel, caştigătoarea Superligii Vrancei, Selena Jariştea, va fi premiată pentru performanţa realizată în premieră. Festivitatea va avea loc la finalul partidei cu Voinţa Odobeşti. Oaspeţii vor avea la randul lor un motiv de bucurie. Echipa de juniori A 1 va fi premiată cu această ocazie, dacă aceasta nu va pierde jocul cu Selena Jaiştea şi va rămane pe prima poziţie în clasament. În caz contrar, festivitatea de premiere a echipei campioane, AS Suraia, va fi realizată la finala Cupei Romaniei. Selena Jariştea va juca pe 21 iunie barajul pentru promovare în liga a treia. Adversara focşănenilor la acest baraj va fi formaţia Sepsi Sf. Gheorghe, campioana judeţului Covasna. Jocul de baraj va avea loc pe stadionul “Aerostar” din Bacău, cu începere de la orele 18.00. AJF Vrancea va organiza barajul de promovare în liga a treia dintre campioanele judeţelor Vaslui şi Galaţi. Meciul va avea loc pe stadionul din cartierul Unirea, din Odobeşti, care urmează a fi omologat în perioada următoare. Campioana la juniori A 1 se pregăteşte la randul său pentru faza de zonă. Pe 11 şi 14 iunie, Voinţa Odobeşti sau AS Suraia va juca barajul interjudeţean. Adversara vrancenilor va fi anunţată în perioada următoare. Barajul interjudeţean se va derula în două maşnse, urmand ca învingătoarea să meargă la faza de zonă. Pentru a caştiga campionatul, Voinţa Odobeşti are nevoie de un punct în meciul cu Selena Jariştea, din ultima etapă. În acest moment, echipa Odobeştiului are 52 de puncte, urmată fiind de AS Suraia cu 50 de puncte.

Agresoroul de la Mărăşeşti, suspendat un an de zile

Comisia de Disciplină din cadrul AJF Vrancea a decis marţi seara să-l suspende din activitatea fotbalistică pentru un an de zile din pe Laurian Galiu, jucătorul de la FC Mărăşeşti care l-a lovit cu pumnul pe arbitrul Ciprian Cioaric, sambătă, în timpul meciului. Jucătorul va fi nevoit să plătească şi o amendă de 500 de lei pentru gestul său. Cioaric a anunţat că-l va acţiona în judecată pe agresorul său. FC Mărşeşti a pierdut la masa verde meciul cu AS Suraia. De asemenea, jucătorul Sandu Ciubotaru, de la Unirea Milcovul, a fost suspendat 12 etape si a primit o amendă de 950 de lei după ce l-a înjurat şi ameninţat cu bătaia pe arbitrul Iulian Iacob, la partida UnireaMilcovul – Şoimii Mirceşti. Partidele de juniori A 1 dintre Euromania Dumbrăveni – Victoria Gugeşti şi YS Panciu – AS Cîmpineanca au fost omologate cu scorul de 3-0. Echipa din Gugeşti a fost penalizată cu trei puncte, pentru că s-a retras de pe teren, iar delegatul Adrian Martinescu a fost suspendat pentru şase etape.  (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.