Sport

Gimnastele s-au clasat pe locul 4 la Cupa “Nadia Comaneci”

Dan Chiriac
1 mai 2014 522 vizualizări
Intrecerea a fost rezervată junioarelor trei u CSSG Focşani este în sărbătoare: antrenoarea Carmen Smeu va naşte un băieţel

Gimnastele focşănene au participat la a doua ediţie a Cupei “Nadia Comaneci”, care a avut loc timp de trei zile la Oneşti. Întrecerile au fost rezervate junioarelor trei, care s-au întrecut la cele două nivele. Directorul clubului de Gimnastică din Focşani, Florin Roşioru, spune că a fost practic un campionat naţional. “Întrecerea s-a ridicat la valoarea unui campionat naţional, pentru că au participat cele mai puternice cluburi din ţară, cu excepţia celor de la Deva. A fost un standard foarte ridicat. În aceste condiţii am reuşit la junioare 3, nivelul 1, să ne clasăm pe locul 4, fiind devansaţi cu doar cateva sutimi de Farul Constanţa, care s-a clasat pe locul trei”, ne-a spus Florin Roşioru. Echipa din Focşani a fost compusă din Cristina Puiu, Raluca Lozneanu, Alina Crăciun şi Andreea Popescu. Antrenorii echipei sunt Carmen Smeu, Cezar Stoica, Nicoleta Răducan şi Florin Roşioru. La individual compus, Andreea Popescu s-a clasat pe locul 10, iar Alina Crăciun pe poziţia a 11-a. A mai participat în acest concurs şi Jamie Baldovin, sportivă pregătită de Nicoleta Răducan şi Florin Roşioru. La nivelul 2, junioarele III din Focşani s-au clasat pe locul cinci. Echipa a fost formată din Denisa Manole, Johana Pasăre şi Georgiana Oncioiu. Antrenori sunt Nicoleta Răducan şi Florin Roşioru. “A fost o competiţie stransă. Dacă ne concentram mai mult şi nu aveam cateva ezitări, puteam fi pe podium la nivelul 1. La nivelul 2 au fost echipe foarte bune, Steaua, Timişoara, Aradul sau Buzăul.

Suntem mulţumiţi de cele realizate. A fost o verificare utilă înainte de campionatele naţionale care vor avea loc între 22-24 mai la Buzău”, a mai precizat Florin Roşioru. Pană atunci, gimnastele focşănene vor participa în perioada 7-8 mai la Cupa “Andreea Răducan”, care va avea loc la Bîrlad. Şi acolo vor participa majoritatea cluburilor din ţară, anunţandu-se un concurs foarte puternic. Reprezentanţii clubului focşănean au ţinut să-şi felicite colega, în aceste momente foarte frumoase. “Carmen Smeu va fi mămică. Va avea un băieţel, iar noi, coelctivul clubului dorim să-i urăm de pe acum multă sănătate şi fericire”, ne-a spus Florin Roşioru. Ziarul de Vrancea se alătură acestor urări de bine şi-l aşteaptă pe viitorul sportiv să se nască sănătos! (Dan CHIRIAC)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.