Sport

Allons, enfants de Roumanie!

Ziarul de Vrancea
29 apr 2014 600 vizualizări
Formaţia HCM Constanţa va întalni în prima semifinală Final Four al Cupei EHF la handbal masculin un adversar foarte puternic: Montpellier, cu Thierry Omeyer în poartă

Campioana Romaniei la handbal masculin, HCM Constanţa, va întalni formaţia franceză Montpellier Agglomeration HB, în semifinalele Turneului Final Four al Cupei EHF, de la Berlin, conform tragerii la sorţi de marţi. În cealaltă semifinală se vor duela echipele Fuchse Berlin (Germania) şi Pick Szeged (Ungaria). Montpellier este una dintre cele mai bune formaţii europene de handbal şi, în orice caz cea mai bună din careul final al Cupei EHF, chiar dacă nu mai este acea formaţie care a caştigat Liga Campionilor din 2003 şi chiar dacă în acest sezon i-a pierdut pe celebrii fraţi Karabatic. Îl are, în schimb, în poartă pe celebrul Thierry Omeyer, iar în camp internaţionali francezi ca Michael Guigou, Jean-Loup Faustin,  sau Vincent Thouvenot.  Din lot mai fac parte spaniolul Diego Simonet, slovenii Gaber, Dolenec, Gajic şi Kavticnik, precum şi brazilianul Filipe Borges. Echipa pregătită de Patrice Canayer, ocupă locul III în liga franceză, la cinci puncte de lider, Dunkerque şi la egalitate cu Paris Saint Germain.  Şi portarul constănţean, Mihai Popescu, consideră că formaţia franceză (care a eliminat în sferturi o ală formaţie din Hexagon, HB Nantes) este un adversar de temut:  "Vom întalni o echipă foarte puternică, poate singura pe care am fi vrut să o evităm. La acest nivel însă nu mai poţi spune că un meci ar fi putut fi mai uşor decat altul. Cred că nici francezii nu ne pot considera pe noi un adversar accesibil, pentru că am demonstrat că ne putem lupta cu oricine şi putem caştiga în faţa oricărei formaţii. Montpellier are în componenţă mulţi internaţionali francezi, iar sosirea lui Omeyer este un mare plus pentru ei. Nu pot spune dacă sunt mai buni sau mai slabi decat în urmă cu patru ani, cand i-am învins în Liga Campionilor. Şi noi şi ei au schimbat mulţi dintre jucători. Pentru mine va fi o ambiţie personală să fac o partidă şi mai bună împotriva lui Omeyer", a spus Popescu.
Meciurile vor avea loc la 17 mai, pentru ca la 18 mai să se desfăşoare finala mică şi finala mare. Partidele vor fi găzduite de Sala Max Schmeling din Berlin.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.