Sport

Dragomir a ieşit de la răcoare

Ziarul de Vrancea
8 apr 2014 445 vizualizări
Tribunalul l-a eliberat pe fostul şef al LPF, iar DNA poate face recurs * conform procurorilor, el a creat două circuite de intermediere în dosarul drepturilor TV: unul pentru ochii lumii, altul real, prin negociere directă cu Mihai Corbu

Dumitru Dragomir va fi cercetat în libertate în timp ce oamenii de afaceri Mihai Corbu şi Radu Arhire au fost arestaţi preventiv, a decis, ieri dimineaţă, Tribunalul Bucureşti (TB), în dosarul privind vanzarea de către LPF a drepturilor TV pentru meciuri. Dragomir, Corbu şi Arhire au fost aduşi la instanţă cu propunere de arestare preventivă ieri în jurul orei 00.15, fiind audiaţi timp de peste cinci ore. La ieşirea din tribunal, Dragomir a declarat: "Am avut încredere în justiţia din Romania şi uite că s-a făcut dreptate. Sunt "very strong" Decizia TB nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti (CAB).
Din probele administrate în cauză a rezultat suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011 - 2013, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, în baza unei înţelegerii cu inculpatul Corbu Mihai - administrator al SC C.P. SRL, cu intenţie, a determinat membrii LPF să aprobe acordarea/plata unui comision în valoare de 12.102.648 lei, în favoarea SC C.P. SRL, drept contravaloare a unor servicii de intermediere care, în realitate, nu s-au prestat, în scopul însuşirii sumei anterior menţionate, arată procurorii.Pentru realizarea acestui scop, Dumitru Dragomir, profitand de calitatea sa de preşedinte al LPF, a creat, în paralel cu circuitul licit de vanzare (prin negociere directă) a drepturilor de televizare către SC R. SRL, un circuit ilicit - fictiv, apt să creeze confuzia cu cel licit, în scopul delapidării sumei de 3.000.000 de euro din patrimoniul LPF. El a inserat în circuitul fictiv un contract de intermediere, care atestă desfăşurarea unor activităţi de identificare pe piaţă a unui cumpărător, cu societatea administrată de Mihai Corbu şi Radu Arhire. În baza contractului de intermediere, fostul preşedinte al LPF a obţinut aprobarea plăţii, de către Adunarea Generală a Acţionrilor (AGA), a unui comision de 5% la sută din preţ către societatea administrată de inculpatul Mihai Corbu, cunoscand că aceste servicii nu au fost prestate. Totodată, în fiecare întrunire a AGA din această perioadă, Dragomir, care a condus adunările, a prezentat membrilor actele circuitului licit, determinandu-i să-şi dea acordul pentru încheierea contractului de mandat între LPF şi societatea administrată de Corbu şi Arhire, deşi contractul între LPF şi SC R. SRL s-a încheiat ca urmare a negocierii directe. Deşi cunoştea că acel contract de mandat (intermediere) a rămas fără obiect şi din punct de vedere juridic, Dragomir l-a executat în sensul că a plătit în trei tranşe comisionul către societatea administrată de Corbu şi Arhire, mai arată procurorii.
Din societatea administrată de Corbu şi Arhire, suma de bani a fost transferată în cele din urmă, în baza unor relaţii comerciale fictive, în conturile unor societăţi fantomă, iar din conturile acestora sumele de bani au fost scoase în numerar şi returnate inculpaţilor, potrivit Parchetului TB. Avocatul lui Dumitru Dragomir, Alina Gingirov, a declarat luni, după reţinerea clientului său în dosarul privind vanzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I, că acesta e acuzat de spălare de bani, delapidare şi evaziune, iar procurorii nu au ţinut cont de probele pe care le-a adus. Înainte să fie dus la audieri, Dragomir a scris pe blogul său că în acest dosar ar fi vorba despre un comision de 2,25 milioane de euro acordat firmei omului de afaceri Mihai Corbu. "L-am văzut pe Corbu de două ori, iar o dată ne-am certat", a adăugat fostul şef al LPF.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.