Sport

Deşteaptă-te, Sorana!

Ziarul de Vrancea
2 apr 2014 322 vizualizări
Jucătoarea romană de tenis continuă seria neagră: a pierdut în turul II şi la Charleston, în faţa unei adversare mai slab cotate * în acelaşi turneu, Serena Williams a fost eliminată

Sorana Cîrstea, a doua jucătoare de tenis a Romaniei, nu-şi mai revine din pasa neagră pe care o traversează de aproape un an, mai exact după turneul desfăşurat în iulie, la Toronto. Deşi favorită numărul 8, la competiţia de la Charleston, Sorana a fost eliminată de brazilianca Teliana Pereira (99WTA), jucătoare care se băteau de la egal la egal cu puţin timp în urmă cu Irina Begu şi Alexandra Dulgheru. Pentru prima oară pe un teren de zgură în 2014, Sorana a caştigat primul set cu 6-3, al doilea a revenit braziliencei cu acelaşi scor. În jocul decisiv s-a mers cap la cap pană la tie-break, dar Pereira şi-a făcut mai uşor serviciile decat Sorana. Scorul din tie-break (7-0) spune totul despre condiţia psihică a capricioasei jucătoare din Targovişte. Meciul a durat două ore şi 35 de minute. Totuşi, Sorana şi-a revenit repede pentru dublu, unde a evoluat alături de o altă jucătoare în regres vizibil (după o accidentare), rusoaica Maria Kirilenko. Sorana şi Irina au caştigat, după 85 de minute, meciul cu perechea Alicja Rosolska / Chanelle Scheepers, scor 4-6, 6-3, 11-9. În turul următor Sorana şi Maria vor înfrunta perechea care se va impune în partida dintre Kveta Peschke / Lucie Safarova (Cehia, nr.2) şi Chan Hao Ching / Chan - Yung-jan (Taiwan).
Marea bombă a turneului din Southern Carolina a fost eliminarea favoritei, favoritelor, adică aceea care a caştigat imperial turneul de la Miami: Serena Williams. Americanca de 32 de ani s-a văzut învinsă în 84 de minute de jucătoarea slovacă Jana Cepelova (78 WTA), cu 4-6, 4-6. . "Sunt obosită mental. Am nevoie de cateva săptămani în care să nu joc şi să nu mă gandesc la tenis. Voi pleca în vacanţă şi acest lucru sigur mă va ajuta pentru restul sezonului", a declarat Serena Williams, caştigătoare la Charleston în 2008, 2012 şi 2013. Jana Cepelova, în varstă de 20 de ani, a obţinut prima sa victorie în faţa unei jucătoare din Top 15.Secretul Cepelovei a fost precizia la servicii, cu un procentaj de 55 % la prima minge. Ea a eliminat-o cu un tur înainte pe o altă jucătoare americană, Melanie Oudin. În alte partide din turul secund s-au înregistrat rezultatele: Eugénie Bouchard (Canada) - Alla Kurdiavţeva (Rusia) 6-2, 6-0; Samantha Stosur (Australia) - Iaroslava Şvedova (Kazahstan) 6-3, 5-7, 6-1; Lucie Safarova (Cehia) - Virginie Razzano (Franţa) 2-6, 6-4, 6-4.

* La  Monterrey (Mexic), surpriza turului I a fost realizată de necunoscuta americancă Julie Boserup, care a eliminat-o pe favorita numărul 4, Kirsten Flipkens (Belgia), scor, 6-4, 6-1, 6-2. În rest, rezultate normale: Ana Ivanovic (Serbia) - Urszula Radwanska (Polonia) 4-6, 6-3, 6-3; Caroline Wozniacki (Danemarca, nr. 3) - Coco Vandeweghe (SUA) 6-3, 7-6; Monica Puig (Porto Rico) - Olga Pucikova (Rusia) 6-0, 6-3; Luksika Kumkhum (Thailanda) - Dalila
* Jucătoarea romană de tenis Irina Begu s-a calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Medellin (Columbia), dotat cu premii totale de 50.000 de dolari, după ce a dispus cu 6-0, 6-0 de bosniaca Jasmina Tinjic (249 WTA), în primul tur. Irina, a treia favorită a turneului, a juca în continuare cu spaniola Laura Pous, caştigătoare cu 6-3, 7-6 în faţa americancei de origine romană, Denise Mureşan. Irina Begu se află în sferturi la dublu, în pereche cu Maria Irigoyen (Argentina). Ele au învins cu 6-4, 6-7, 10-3 cuplul Conny Perrin / Jasmina Tinjic (Elveţia / Bosnia) şi vor întalni în antepenultima fază, cuplul chilian Cecilia Costa / Daniela Seguel.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.