Sport

Surpriza s-a produs: Focşaniul a bătut liderul şi ţinteşte promovarea

Dan Chiriac
30 mar 2014 549 vizualizări
Echipa de volei a trecut cu 3-2 de Ştiinţa Miroslava, la capătul unui meci care a durat peste două ore

După un meci de volei care a ţinut captată atenţia mai bine de două ore, CSM Focşani 2007 a obţinut o victorie superbă în faţa celor de la Ştiinţa Miroslava. Deşi puţini credeau că focşănencele pot obţine acest succes, evoluţia fetelor din acest joc a arătat că echipa pregătită de Marian Rădulescu se poate gandi la prima ligă. Cele două formaţii se mai întâlniseră de două ori în campionat şi de fiecare dată de impuseseră ieşencele. Ştiinţa Miroslava Iaşi este o echipă cu un foarte bun management şi porneau favorite, dar jocul focşănencelor a surprins plăcut pe toată lumea. “Formaţia focşăneană, dincolo de jucătoare de foarte bună calitate, a avut determinare, abnegaţie, chiar un spirit de colegialitate ieşit din comun, o foarte bună pregătire tehnico-tactică a meciului, dar şi convingerea că poate câştiga pentru că este mai bună. Cele spuse mai devreme sunt valabile pentru întreaga echipă focşăneană care a lăsat fără de replică diverşii contestatari, care, probabil, au avut motive de contestare, fără a avea întregul tablou al împrejurărilor în care s-a aflat aceasta într-un moment ori altul”, spun conducătorii clubului focşănean pe site-ul csmfocşani2007. Primul set a fost spectaculos. Gazdele au condus de la un capăt la altul şi au dat senzaţia că pot rezolva repede partida. A fost suficientă o doză de relaxare în setul al doilea pentru ca oaspetele să rupă repede echilibrul şi să ajungă de la 9-14, al 11-25. În setul al treilea, jocul a intrat pe drumul firesc, adică al unui relativ echilibru, dar gazdele au sprintat de la 22-22, la 25-22 şi au dus scorul la 2-1. A urmat din nou relaxarea focşănencelor care, după 9-10, s-au desincronizat în joc, ieşencele nu s-au lăsat mult invitate şi au dus setul la 12-25. Voleibalistele focşănene au avut un final de meci senzaţional reuşind să salveze mingi ce păreau imposibil de câştigat şi au trecut de la 8-9, la 15-10.

Două formaţii de valori apropiate

Aseară, CSM Focşani 2007 a jucat împotriva CET Govora CNMB Rîmnicu Vîlcea. Sambătă, CSM Focşani 2007 a jucat cu: Mihaela Cîrlan, Rositsa Kirilova, Ana Maria Cimpoeşu, Elena Mogozsan, Adina Samoilă Sava, Romina Coman, Mihaela Tasşkiran, Alexandra Blaga, Alexandra Bîrgăoanu, Alexandra Ciucă, Ana Boantă, Georgia Cristina Botezatu. Ştiinţa Miroslava Iaşi: Andrada Koszte, Andreea Buzilă, Andreea Arhip, Florina Alexandru, Andra Ibănescu, Cătălina Poboroniuc, Ana Pal, Ana Delescu, Raluca Pichiu, Simona Filip, Tatiana Diaconiţa. În celălalt meci al zilei de sambătă CET Govora CNMB Rîmnicu Vîlcea – CSU Galaţi 3-2 ( 27-25, 16-25, 25-12, 18-25, 15-5). Cele două formaţii au avut următoarea componenţă: CSU Galaţi: Ioana Stoica, Violeta Stan, Mihaela Brazdeş, Bianca Rusu, Roxana Petre, Ioana Ştefu, Georgiana Ignat, Corina Vasilie, Ruxandra Dănăilă, Irina Todaşcă, Andreea Mocanu, Mirela Bobaru. CET Govora CNMB Rîmnicu Vîlcea: Bianca Firan, Ioana Luminea, Cristina Florescu, Claudia Sandu, Alexandra Ciucu, Luiza Dinu, Oana Popa, Roberta Craioveanu, Isabela Bercu. Primul joc al play-off-ului a opus două formaţii de valori apropiate care au oferit publicului o partidă cu o evoluţie interesantă ca scor şi ca prestaţie generală. Gălăţencele au câştigat la mare luptă primul set, l-au pierdut pe al doilea, s-au impus cu lejeritate în cel de-al treilea, l-au pierdut şi pe al patrulea, pentru ca în setul scurt să nu conteze. CSU Galaţi a jucat duminică cu Ştiinţa Miroslava Iaşi. Azi, de la orele 11.00 şI 13.00 sunt programate ultimele partide ale turneului play-off. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.