Sport

Careul de cupă

Ziarul de Vrancea
25 mar 2014 455 vizualizări
Astăzi şi maine au loc primele manşe ale semifinalelor Cupei Romaniei la fotbal: Petrolul Ploieşti - Astra Giurgiu şi, respectiv, Steaua - Dinamo.Partidele încep la orele 20:30 şi pot fi urmărite pe ProTV

Primele patru clasate în Liga I au ajuns să se confrunte şi pentru Cupa Romaniei, ele avand mari şanse să devină şi cele patru reprezentante ale Romaniei în ediţia viitoare a Cupelor Europene. Există însă şi posibilitatea ca acest careu e european (Steaua, Astra, Petrolul, Dinamo) să se strice şi asta depinde, în principal de Dinamo, care se află la mare luptă cu FC Vaslui şi Pandurii pentru locul IV în clasament, lucru care demonstrează că, privită din perspectiva aceasta, Cupa Romaniei are un spor de însemnătate pentru "cainii roşii". Deocamdată, sorţii au decis derbiuri autentice pentru semifinale. Astăzi se joacă Petrolul - Astra, iar maine, derbiul derbiurilor, Steaua - Dinamo, ambele transmise de ProTV.
Petrolul - Astra a fost candva un derby al oraşului aurului negru. Dar Astra a fost mutată de patronul Ioan Nicolaie la malul Dunării, fiindcă, cu excepţia unor suporteri credincioşi din cartierul de Vest, ploieştenii n-au "ochi" decat pentru echipa lor de tradiţie. De loc întamplător, cele două formaţii ocupă locurile II şi III în clasament, cu avantaj pentru Astra, iar meciurile disputate pană acum în campionat fac imposibilă orice prognoză. Petrolul a caştigat cu 2-1 în tur, la Giurgiu, dar pe templul ei numit "Ilie Oană" a egalat Astra în ultimele secunde, printr-un gol norocos. Ploieştenii sunt deţinătorii trofeului, după o finală caştigată cu 1-0 în faţa CFR Clu, printr-un gol marcat de Bokila. Între timp, a plecat Bokila şi apoi Boudjemaa, Hamza, oameni esenţiali în angrenajul echipei lui Cosmin Contra, plecat şi el după mirajul Primerei Division. Au fost aduşi Mutu şi Zicu, iar primul nici nu va juca perioada sa de pauză după operaţie prelungindu-se două săptămani. Astra este singura echipă din cele patru care n-a atins finala Cupei Romaniei şi ambiţiile sunt mari şi la Podul Prieteniei Romano-Bulgare. Iar dacă la Petrolul locul lui Cosmin Contra a fost luat de Răzvan Lucescu, Astra şi-a schimbat şi ea antrenorul, după demisia lui Daniel Isăilă, noul tehnician fiind Florin Marin.
Despre Steaua - Dinamo, meci care se dispută pe Arena Naţională (ca şi returul de altfel, de peste trei săptămani) sunt multe de spus şi de altfel se spun prea multe în întreg sectorul mediatic. Steaua este mare favorită, iar pentru Dinamo o victorie în faţa eternei rivale este mai importantă ca trofeul însuşi. Mulţi spun (inclusiv antrenorul Pandurilor, Cristi Pustai)  că înfrangerea din campionat suferită sămbătă se datorează mai mult grijilor dinaintea meciului de Cupă. Oricum, indiferent de acest eşec, jocul "cainilor" este în crescendo, dar "New Dinamo" mai trebuie să aştepte pană la traducerea în performanţe. Înainte de finala de anul trecut, Dinamo a caştigat Cupa în 2012 (finală cu Rapid), iar în 2011 a pierdut meciul decisiv chiar în faţa Stelei, scor 1-2, golul decisiv fiind înscris de fundaşul dinamovist Bărboianu în proprie poartă. Se aşteaptă deci un meci interesant şi chiar spectaculos, maine pe Arena Naţională



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.