Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE:Dolniceanu a tras tare la Moscova

Ziarul de Vrancea
23 mar 2014 209 vizualizări
Sportivul Tiberiu Dolniceanu a caştigat, sambătă, etapa de Cupă Mondială de sabie seniori de la Moscova, fiind la primul succes de acest gen din carieră.

Tiberiu Dolniceanu a trecut în turul I de japonezul Tomohiro Shimamura, scor 15-7. El s-a impus apoi, pană în semifinale, în faţa sportivilor Gabriele Foschini (Italia, scor 15-7), Nicolas Rousset (Franţa, scor 15-10) şi Luigi Miracco (Italia, scor 15-12). În semifinale, Dolniceanu l-a învins pe germanul Matyas Szabo cu 15-14, iar în finală s-a impus în faţa sud-coreeanului Kim Jung-hwan, scor 15.10.Pentru Dolniceanu este al doilea podium în patru etape de Cupă Mondială în 2014, după bronzul de la Madrid. Ceilalţi sabreri romani au terminat concursul de la Moscova pe următoarele poziţii: Alin Badea – locul 32, Dragoş Sîrbu – locul 38, Ciprian Gălăţanu – locul 50.  La competiţie au participat 138 de sabreri.

Pleacă Isăilă, vine Florin  Marin

Tehnicianul Daniel Isăilă şi-a reziliat contractul cu Astra Giurgiu, după şedinţa de sambătă dimineaţă avută cu oficialii grupării. "Am semnat rezilierea, urmează să semneze şi domnul Niculae. Au fost destule motive care m-au făcut să iau această decizie. Le mulţumesc tuturor, am realizat lucruri incredibile aici. Am participat în cupele europene şi nu ne-am făcut de ras", a declarat Isăilă pentru ProSpor.  Daniel Isăilă conducea echipa Astra Giurgiu din aprilie 2013. Informaţia a fost confirmată de clubul giurgiuvean, care a anunţat că noul antrenor al echipei este Florin Marin.  Acesta este, din 2011, antrenor secund al primei reprezentative, sub comanda lui Victor Piţurcă.

Reghecampf nu lasă Steaua pentru naţională

Tehnicianul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat la Sport.ro, că a existat o situaţie în care i s-a propus să antreneze în paralel şi prima reprezentativă şi a subliniat că niciodată nu va pleca de la gruparea din Bulevardul Ghencea pentru naţională. "Mi s-a propus să antrenez Steaua şi, în paralel, echipa naţională. Niciodată nu voi pleca de la Steaua pentru echipa naţională. Nu spun cine mi-a facut propunerea, hai să discutăm altceva!", a spus Reghecampf. El a menţionat că înainte de Steaua a avut o discuţie şi cu alt club din Romania, "la fel de important". "Cand m-a sunat Gigi Becali, am decis să vin la Steaua. Sunt prieten cu Teia Sponte, e adevărat, e un apropiat al echipei noastre şi un apropiat al patronului.. Cand am apelat la el, ne-a ajutat de fiecare dată! Am caştigat un milion de euro anul trecut, e adevărat. Mai am un an de contract. Nu ştiu ce a făcut Cosmin Contra, ce propunere a avut el de la Getafe, dar eu nu aş fi plecat dacă s-ar fi pus problema din punct de vedere financiar", a adăugat Laurenţiu Reghecampf.

Rusescu înscrie din penalty

Fotbalistul echipei Sporting Braga, Raul Rusescu, a înscris un gol din penalti în meciul terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia Rio Ave, în etapa a XXIV-a a campionatului Portugaliei, informează cotidianul Record. Rusescu, integralist la oaspeţi, a transformat un penaltu în minutul 66. Pentru Rio Ave a marcat Marcelo, în minutul 55.

Arădencele, în pole-position la baschet

Campioana la baschet feminin ICIM Arad a încheiat sezonul regulat pe prima poziţie, cu 51 de puncte, sambătă jucandu-se ultimele meciuri din cadrul etapei a XXVI-a, ultima a returului Ligii Naţionale, după care se vor disputa partidele din play-off şi play-out. După 26 de etape, pe prima poziţie a clasamentului se află ICIM Arad, cu 51 de puncte, urmată de CSU Alba Iulia (50), CSM Targovişte (49), Sepsi Sf. Gheorghe (45), CSBT Alexandria şi Olimpia Braşov (cate 43), CSM Satu Mare (39) şi BCM Danzio Timişoara (37).  Aceste prime opt echipe clasate vor juca în play-off, în timp ce ultimele şase clasate – Phoenix Galaţi, CSM Oradea, Rapid Bucureşti, "U" Cluj, Nova Vita Targu Mureş şi SCM Craiova – în play-out. Primele meciuri sunt programate în 2 aprilie.

Cupe cu repetiţie

Campioana naţională  la volei masculin CVM Tomis Constanţa a caştigat, sambătă, Cupa Romaniei, după ce a învins în finala competiţiei formaţia Dinamo Bucureşti, în cadrul Turneului Final Four de la Piatra Neamţ. CVM Constanţa a obţinut victoria cu scorul de 3-1 (19, -21, 15, 19), intrand în posesia trofeului.  În semifinale, CVM Tomis Constanţa a învins formaţia CSVM Zalău, cu scorul de 3-1 (22, 20, -17, 17), în timp ce Dinamo Bucureşti a eliminat Ştiinţa Explorări Baia Mare, scor 3-1 (17, 18, -23, 22). În 2013, Cupa Romaniei a fost caştigată tot de campioana CVM Tomis Constanţa. La Constanţa, în turneul feminin al Cupei Romaniei, titlul a revenit Ştiinţei Bacău, care a învins, în finală cu 3-2 (-14, 21, -17, 20, 10) de Dinamo Bucureşti. Rezultatele semifinalelor: Ştiinţa - Unic Piatra Neamţ 3-1 (18, 14, -19, 17), Dinamo - CSM Bucureşti 3-2 (24, -26, -22, 17, 9).  În 2013, finala Cupei Romaniei a fost disputată tot de ştiinţa Bacău şi Dinamo Bucureşti, echipa din Moldova cucerind, de asemenea, trofeul.

Flota aeriană CR7

Internaţionalul portughez Cristiano Ronaldo se va deplasa în Brazilia, pentru Cupa Mondială, împreună cu colegii săi din naţionala Portugaliei, dar alături de el la competiţia internaţională vor fi şi membri ai familiei sale, care vor face deplasarea cu patru avioane private, "Naţionala Portugaliei va sosi la Campinas în data de 7 iunie. Alături de aeronava cu echipa, va sosi şi un avion cu 200 de jurnalişti portughezi. De asemenea, familia lui Ronaldo va veni cu patru avioane private", a declarat colonelul Ary Bertolino, reprezentant al Forţelor Aeriene Braziliene. Portugalia va evolua la Cupa Mondială în grupa G, alături de Germania, SUA şi Ghana.

Manchester nu dispune de van Persie

Internaţionalul olandez al echipei Manchester United, Robin van Persie, va fi indisponibil între patru şi şase săptămani, din cauza unei accidentări, astfel că el va rata sferturile de finală ale Ligii Campionilor, cu Bayern München. Van Persie a suferit o entorsă la genunchi, miercuri, în manşa secundă a optimilor LC, cu Olympiakos Pireu, scor 3-0, în care a marcat toate cele trei goluri. "După investigaţii aprofundate, s-a constatat că Robin van Persie are entorsă la un genunchi, astfel că el va lipsi de pe teren între patru şi şase săptămani", a anunţat clubul Manchester United.

Heinze se retrage

Fostul internaţional argentinian Gabriel Heinze, component al echipei Newell's Old Boys, a anunţat că se va retrage din activitate la finalul acestui sezon. "Trebuie să vă spun că la finalul acestui sezon nu voi mai fi jucătorul lui Newell's. De această dată, din nefericire, nu pot să mă împotrivesc realităţii corpului meu, care îmi propune un meci pe care nu îl pot caştiga", a precizat fotbalistul în varstă de 35 de ani, într-un comunicat. Gabriel Heinze joacă la Newell's din 2012. El a evoluat în Europa la echipele Real Valladolid, Sporting Lisabona, Paris Saint-Germain, Olympique Marseille, Manchester United, AS Roma şi Real Madrid. Heinze a participat la ediţiile din 2006 şi din 2010 ale Cupei Mondiale şi a caştigat aurul olimpic cu Argentina, în 2004.

Procesul lui Pistorius se lungeşte

Procesul campionului paralimpic sud-african Oscar Pistorius, care este acuzat de uciderea iubitei sale Reeva Steenkamp, a fost prelungit pană la 16 mai, a anunţat, ieri, tribunalul din Pretoria.  "Procesul lui Oscar Pistorius va continua la înalta curte din Gauteng (Pretoria) de luni, 24 martie, pană vineri, 4 aprilie, iar apoi va fi întrerupt o săptămană din cauza închderii tribunalului. După această pauză, procesul va continua de luni, 14 aprilie, pană vineri, 16 mai 2014", a precizat tribunalul într-un comunicat. Oscar Pistorius este judecat, din data de 3 martie, la Pretoria, pentru uciderea iubitei sale, Reeva Steenkamp, în noaptea de 13 spre 14 februarie 2013.

Montoya îşi prelungeşte contractul cu Barça

FC Barcelona a anunţat, sambătă, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu fundaşul Martin Montoya pentru prelungirea contractului, noua înţelegere urmand să fie valabilă pană la finalul sezonului 2017/2018 şi să aibă o clauză de reziliere de 20 de milioane de euro. Contractul va fi semnat săptămanile următoare. Montoya, jucător format la FC Barcelona, a debutat la prima echipă a grupării catalane în 2012. El a jucat în 53 de meciuri.
 
Lokeren a caştigat Cupa Belgiei

Formaţia Lokeren a caştigat Cupa Belgiei pentru a doua oară în istorie, după ce a învins, sambătă seară, cu scorul de 1-0, echipa Zulte-Waregem, într-un meci disputat pe stadionul Roi Baudouin din Bruxelles. Alexander Scholz a marcat unicul gol al meciului în minutul 59. La partidă a asistat şi jucătorul formaţiei Chelsea, Eden Hazard, venit să-şi încurajeze fratele, Thorgan, care evoluează la Zulte-Waregem. Lokeren a mai caştigat Cupa Belgiei şi în 2012.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.